“Perla gunoaielor”, asa ar putea fi denumita statiunea Busteni, dupa recoltarea a zeci de saci plini cu sute de kilograme de gunoi si resturi menajere. Actiunea s-a desfasurat pe vestita Vale a Cerbului.

Pet-urile, hartiile si sticlele au fost adunate de catre membrii unei asociatii montane de turism veniti special sa curete traseele turistice transformate de turisti in gropi de gunoaie.

Inarmati cu saci de plastic, participantii s-au luptat cu muntii de gunoaie lasati de turisti. Ei au ecologizat principalele zone de campare si surpriza! La operatiune au participat la un moment dat chiar si turistii, care au primit saci pentru depozitarea gunoaielor. Acestia, au laudat actiunea de ecologizare si au condamnat, totodata, gestul de a lasa gunoaie in urma lor.

La randul lor, membrii asociatiei de turism montan spun ca astfel de actiuni pentru pastrarea curateniei in Bucegi vor continua.

Pentru aceasta actiune au fost cumparati peste 10.000 de saci ecologici care in urmatoarea perioada vor ajunge la turistii care vor iesi in calea membrilor asociatiei. Acestia vor monitoriza atent zona Bucegilor inclusiv video.

Motivul este unul simplu: exista informatii ca lipsa de educatie a unora dintre vizitatorii muntelui este mare si se manifesta la modul la care acestia arunca gunoaiele in natura chiar daca au primit saci sau in zona exista tomberoane.