Un tinar de 29 de ani si-a gasit sfirsitul luni dupa-amiaza, dupa ce a cazut de pe acoperisul blocului pe care incerca sa-l mansardeze. Martorii pun intimplarea pe seama furtunii de la ora producerii accidentului. O ancheta oficiala a fost demarata in acest caz.

"Din cauza vremii potrivnice“

Ioan Boros avea 29 de ani si era din Cluj-Napoca. Traia in concubinaj si nu avea copii. In dupa-amiaza zilei de luni, s-a dus sa-si ajute un prieten la lucrarile de mansardare a blocului de pe strada Islazului, nr. 11. „Barbatul monta tabla pe acoperis, cind, la un moment dat, a alunecat“, afirma Georgeta Chiorean de la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Cluj.

Cu toate acestea, mai multi locatari ai blocului care au vazut cele intimplate sint de parere ca accidentul s-a produs din cauza vremii foarte potrivnice. „Accidentul s-a produs pe la 6 si ceva, chiar atunci cind ploua puternic.

Eu cred ca probabil o rafala de vint l-a dezechilibrat pe barbat, dupa care acesta a alunecat“, sustine Florin Cobirzan, presedintele asociatiei de locatari de pe Islazului 11 si, totodata, cel care l-a descoperit pe tinarul care a cazut de pe acoperis.

Impact fatal de la 15 metri

Potrivit reprezentantilor ITM, accidentul s-a produs din cauza ca masurile obligatorii de protectie nu au fost luate. „Colegul victimei care efectua lucrari putin mai incolo avea o fringhie legata in jurul lui. Ioan Boros nu avea fringhia de salvare, se tinea doar cu o mina de ea“, completeaza Georgeta Chiorean.

Colegul de munca a simtit doar cum fringhia devine din ce in ce mai usoara, iar cind s-a intors, prietenul sau nu mai era linga el. Impactul cu solul, de la o inaltime de 14-15 metri, i-a fost fatal tinarului de 29 de ani din Cluj.

"Pina in prezent, nu putem face speculatii. In acest moment, sintem inca in faza de a aduna datele si de a le lua declaratii celor implicati in caz. Urmeaza acum sa stabilim cu exactitate imprejurarile in care s-a produs tragedia, insa mai avem mult de lucru pina acolo. Cert e ca este vorba despre un accident de munca“, afirma Georgeta Chiorean.

Controale in continuare

Lucrarile de construire a mansardei imobilului de pe Islazului 11 erau contractate de SC Bebeluca SRL din Cluj-Napoca. Beneficiarul lucrarii era o firma de transport, SC Bebetrans SRL, care cumparase in urma cu ceva timp acoperisul blocului in vederea realizarii mansardarii.

ITM Cluj a demarat de la inceputul acestui an o ampla serie de controale menite sa puna capat fenomenului de munca la negru, in special in domeniul constructiilor. Daca firma care se ocupa cu mansardarea blocului va fi gasita vinovata de producerea accidentului, administratorii risca amenzi usturatoare si sint pasibili chiar de inchisoare.