Autostrada Transilvania va fi legata de centura Valcele-Apahida si de "miniautostrada Nokia" prin doua tronsoane de drum suplimentare

Autostrada merge bine, in schimb, cu centura ocolitoare stam prost. Aceasta a fost opinia Ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, si a directorului Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADN), Mihai Grecu. Potrivit acestuia, CNADN intentioneaza sa creeze legaturi intre autostrada Transilvania, centura Valcele-Apahida si miniautostrada Nokia.

"Vom realiza doua drumuri, Turda Sud si Turda Nord, care vor ajunge de la nodul Gilau, Luna, la centura", a declarat Grecu pentru Romania libera.

Potrivit lui Grecu, iesirea dinspre miniautostrada catre autostrada Transilvania va fi asigurata de un drum care va taia, cel mai probabil, padurea Faget din Cluj.

Potrivit lui Orban, in toamna, Ministerul va face o rectificare de buget si va mai aloca 60 de milioane de euro companiei americane Bechtel, care a recuperat 40% din lucrarile intarziate din cauza renegocierii contractului. Mai mult, cei doi s-au declarat multumiti de ritmul lucrarilor la autostrada.

La Centura ocolitoare Valcele-Apahida, insa, ministrul Transporturilor si seful CNADN au spus ca problemele se tin lant. "Sunt doua mari probleme: in primul rand, s-a intarziat foarte mult cu exproprierile, acestea trebuiau sa fie rezolvate inca de anul trecut.

O alta problema este despadurirea locurilor prin care trebuie sa treaca centura si pentru care Drumurile Judetene nu au facut cerere la Directia Silvica", a explicat Mihai Grecu. Informatiile sale au fost confirmate si de ministrul Transporturilor.

DEDICATII

Raport despre starea licitatiilor

Ludovic Orban a mai spus ieri ca, in maxim 3 luni, va realiza un raport national, impreuna cu mai multi experti, in care va trata modul de acordare a licitatiilor pentru drumuri din ultimii 10 ani. Potrivit lui Orban, caietele de sarcini la acest gen de licitatii sunt de cele mai multe ori facute "cu dedicatie".

"Unele mentioneaza unde trebuia sa mai fi lucrat firma care va castiga si alte amanunte de genul acesta", a afirmat Orban. El a mentionat numele firmei Tirrena Scavi, care ar fi castigat o licitatie exact cu o zi inaintea venirii sale in locul lui Radu Berceanu.