Fetita din Cut, in stare foarte grava

de Mihaela Moraru     Monitorul de Alba
Vineri, 3 august 2007, 0:00

“Fata are intre 14 si 15 ani. Este foarte greu sa-i stabilim virsta deoarece are carente nutritionale si este intr-o stare fizica si psihica foarte grava. Inimaginabil este insa felul in care a trait, in conditii sinistre, groaznice. A fost tinuta intr-un grajd, este muscata de sobolani si are o afectiune a creierului”, a declarat medicul Ioan Figan, directorul spitalului.
Minora a fost trimisa la clinica din Cluj Napoca, dupa ce investigatiile preliminare facute la Spitalul Judetean Alba au aratat ca aceasta ar putea avea o tumora in zona abdominala.


“Am incercat sa-i facem o tomografie, dar nu a stat. Acum se fac ecografiile, vom face o biopsie. Tumoarea ar putea fi una benigna, care sa nu puna probleme, dar acuma nu stim nimic. I se fac investigatii, dar pina nu reusim sa stabilim un diagnostic nu putem spune ce vom face mai departe”, a mai spus Figan.


Gasita in conditii mizere


Potrivit medicilor, fata sufera de “sindromul copilului batut”, iar dezvoltarea ei fizica este mult sub limitele normalului, avind cam 30 de kilograme. In privinta refacerii fizice, medicii clujeni dadeau semne de optimism, insa au dat de inteles ca tratamentul psihiatric va fi unul de lunga durata.
Fata, despre care politistii au spus ca are 13 ani, a fost gasita in stare grava, intr-un sopron al locuintei familiei sale. Referentul primariei din localitate a anuntat imediat politia, mai ales ca fata prezenta urme de agresiune.
Politistii din Cut s-au deplasat imediat la fata locului si au gasit-o pe fata in locul indicat de referentul primariei, care se afla la locuinta familiei pentru a efectua o ancheta sociala. Agentii de politie au constatat ca fata era culcata pe o saltea, iar conditiile din sopron erau mizere.

Minora era foarte slabita, era acoperita cu o haina, iar pe corp se vedeau leziuni, care au dus la banuiala ca ar fi fost batuta.


A fost anuntata imediat Directia pentru Protectia Copilului Alba care a trimis la fata locului o echipa de specialisti. Acestia au dispus de urgenta preluarea minorei, cu acordul parintilor, si internarea in spital pentru ingrijiri medicale.
Politistii si reprezentantii directiei efectueaza, in prezent, o ancheta pentru a se stabili de ce fata a ajuns in aceasta situatie si care este gradul de vinovatie al parintilor. In functie de rezultatele anchetei, se poate ajunge chiar la situatia ca acestia sa fie decazuti din drepturile parintesti.






















37 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version