Canales, imprumutat de la Benfica

Canales va fi concurenta lui Fabbiani, Ogbonna si Anca in linia de atac a CFR-istilor

Intr-o conferinta de presa organizata la Arena „Dr. Constantin Radulescu“, CFR Cluj si-a prezentat ultima achizitie. Este vorba de un fotbalist in virsta de 22 de ani, fost component al nationalei Under 20 a Statului Chile care se afla in proprietatea Benficai Lisabona. Nicolas Canales a fost adus la Cluj sub forma de imprumut, cu optiune de cumparare.

Conducerea clujeana trebuie sa dea un raspuns clubului portughez pina in 15 aprilie in ceea ce priveste dorinta acesteia de a-l achizitiona definitiv. „Este un atacant central cu reale calitati si un simt al portii extrem de bine dezvoltat. Nu sint nemultumit de Fabbiani si Ogbonna, dar am dorit sa avem concurenta pe toate posturile.

In momentul de fata nu este pus la punct cu pregatirea fizica, dar in 2-3 saptamini va putea intra in joc. Vom discuta cu Andone si o sa decidem daca il vom inscrie pe lista pe care o vom trimite la FIFA pentru meciurile cu Anorthosis Famagusta, dar acest lucru este putin probabil“, a declarat presedintele Iuliu Muresan.

Anca nu va pleca

Adrian Anca va ramine la echipa, desi nu a intrat deocamdata in vederile tehnicianului Ioan Andone. „Anca va ramine la Cluj, nu va fi vindut, pentru este un jucator care ne-a ajutat foarte mult. Veti vedea ca tuturor le va veni rindul sa joace“, a precizat bossul din Gruia.

In ceea ce priveste transferurile, Muresan a dat de inteles ca exista probabilitatea sa mai aduca jucatori, daca va fi nevoie: „Inca nu stim, dar este posibil. Vom analiza lotul si vom vedea daca mai avem nevoie de intariri. Pe de alta parte, Canales este incintat de alegerea facuta: „Am urmarit meciul cu Poli Timisoara si mi-a placut foarte mult CFR Cluj.

A jucat rapid, cu agresivitate. M-a impresionat Trica, un jucator foarte tehnic, iar determinarea lui Tony, de asemenea, un lucru pe care l-am remarcat“.

Sageti spre Timisoara

Iuliu Muresan s-a aratat foarte surprins in ceea ce priveste decizia celor de la Poli Timisoara de a-i vinde pe Mihaita Plesan si John McKain in plin sezon competitional. „Nu inteleg cum vrea Poli Timisoara sa cistige titlul daca isi vinde doi dintre cei mai importanti jucatori in perioada campionatului.

McKain si Plesan nu cred ca trebuiau transferati, dar este politica lor si nu ma priveste.“ Oficialul clujean a laudat echipa de pe Bega, chiar si in aceste conditii: „Poli ramine o echipa buna, chiar daca a pierdut doi jucatori pe care Dushan Uhrin Jr. se baza pentru acest campionat. Noi nu am vinde niciodata un jucator in timpul campionatului.

Oricum, Plesan a fost la locul potrivit in meciul cu noi, dar nu e sigur ca va prinde o zi la fel de buna cind va reveni la Cluj cu Steaua“, a conchis Muresan.