Repriza spectaculoasa

Doua dintre pretendentele la podiumul Ligii 1 si-au dat intalnire pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova. Echipa locala, Universitatea, i-a primit pe CFR-istii lui Ioan Andone cu gandul de a sarbatori cu o victorie noua fata a propriei arene, supusa unor majore lucrari de modernizare in intersezon.

Departe de a juca rolul oaspetelui amabil, CFR-ul s-a prezentat la Craiova pentru a bifa un nou succes in deplasare, dupa cel din runda inaugurala de la Galati, dar, mai ales, pentru a-si recastiga punctele pierdute pe teren propriu in acel meci de senzatie cu poli Timisoara.

Pentru aceasta, Andone a operat cateva modificari in echipa sa de start, Muresan intarind mijlocul "feroviarilor" alaturi de Leao, in timp ce Didi a fost avansat in locul lui Fabianni, apatic in primele sale reprezentatii oficiale in tricoul visiniu.

Pe un fond sonor intretinut la cote maxime de cei 25.000 de spectatori de pe "Ion Oblemenco", CFR Cluj a deschis scorul repede, in minutul 3, cand Trica a trimis direct in vinclu dupa o combinatie de efect cu Didi. Momentul bun al "feroviarilor" era sa fie fructificat de Leao, al carui sut de la marginea careului i-a dat mari emotii lui Bornescu.

Prima actiune mai periculoasa a Universitatii la poarta "visiniilor" a purtat semnatura capitanului Stoica, "torpila" acestuia de la 40 de metri oprindu-se in bratele lui Stancioiu ('9). Relativa dominare a craiovenilor a dat roade in minutul 31, cand acelasi Stoica a gasit de aceasta data calea spre gol, impingand mingea in plasa din apropierea portii lui CFR.

Desi pana la pauza nu s-a mai marcat, cele doua formatii s-au intrecut in ratari, Tanasa, pentru gazde, si Trica si Didi, pentru CFR, fiind autorii unor importante ocazii de gol.

Didi, dezlantuit

La fel ca in prima repriza, elevii lui Ioan Andone au inceput mai bine debutul partii secunde a jocului, Didi marcand pentru 2-1 dupa o ratare anterioara a lui Semedo ('50). La fel de motivati ca si adversarii lor, insa cu un plus la capitolul luciditate, "feroviarii" au continuat sa ameninte poarta lui Bornescu si dupa reusita lui Didi.

Iar brazilianul care a impresionat in perioada de pregatire nu i-a dezamagit pe fanii din Gruia. La o centrare perfecta de pe partea stanga a lui Culio, Didi a reluat spectaculos cu capul din plonjon, lasandu-l fara replica pe portarul oltean ('50).

A fost golul care le-a taiat elanul gazdelor, acestea nemai izbutind sa revina in joc pana la final, spre dezamagirea publicului efervescent de pe "Ion Oblemenco". Astfel ca CFR Cluj isi trece in cont a doua victorie din acest sezon, ce ii plaseaza pe elevii "Falcosului" pe treapta a treia a podiumului, in timp ce craiovenii isi vad visul obtinerii titlului tot mai indepartat.