Ucigasii sportului bacauan

de Cristinel Aioanei, Mihaela Mocanasu     Observator de Bacau
Vineri, 17 august 2007, 0:00

Ca si in alte randuri, locuitorii municipiului nu au fost intrebati ce parere au. Comunitatea, cea care a promis ca “va primi inapoi Bacaul”, este ignorata pentru satisfacerea unor interese cel putin suspecte. Un calcul simplu arata ca profitul net al firmei care va obtine demolarea actualei arene si constructia unui ipotetic nou stadion se ridica la cel putin 15 milioane de euro.

O afacere din care doar unii castiga. Bacauanii se aleg doar cu strangularea accesului la sport si cu un nou hipermarket, alt “aspirator de bani” locali care se duc in alte parti.

N-ar fi prima “realizare” de acest fel a actualei administratii, care a permis invadarea Bacaului de mega-comercianti. Lipsesc cu desavarsire investitorii in productie, cea care aduce locuri de munca, plusvaloare si profit Bacaului.

Lipsa de reactie a consilierilor locali ne face sa ne intrebam cat le pasa de noi, alegatorii, si daca nu cumva trebuie sa ne gandim mai bine daca vreunul dintre cei care si-au dat acordul mai merita sa ne reprezinte.

Noi am avertizat inca de acum un an!

Inca din 15 septembrie 2006, saptamanalul nostru a tras un serios semnal de alarma in legatura cu aceasta afacere pusa la cale de actuala administratie. Iata care era pozitia Primariei la acea data:

‘Marti, 12 septembrie, reprezentantii firmei britanice s-au intalnit cu primarul Stavarache.

„In urma intalnirii, s-au constituit doua echipe de lucru formate din specialisti din cadrul aparatului Primariei care vor studia oportunitatea si legalitatea parteneriatului si vor propune Consiliului Local solutia cea mai avantajoasa pentru cetateni“ - spune Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau.

„In urma studiilor de oportunitate efectuate, va fi organizata si o dezbatere publica pe aceasta tema“. ‘. Bineinteles ca nu s-a organizat nicio dezbatere publica, iar echipele de lucru n-au existat niciodata.

Nici firma engleza care isi doreste asemenea pleasca nu este de mai mare incredere decat initiatorii acestui dezastruos proiect:

‘Cine este Onslow Property Group? - O intrebare ramasa deocamdata fara raspuns. Pentru ca nimeni nu stie ce este cu aceasta firma, cine sta in spatele ei si ce afaceri a mai facut in trecut. Mai mult, singurele referinte pe Internet ale acestei firme vin din ziarele romanesti si de pe site-ul Primariei Bacau.

La interogarea Google dupa sirul de cautare „Onslow Property Group“, motorul a returnat doar 17 rezultate, din care 16 provenind de la site-uri romanesti: doua inregistrari de la site-uri de stiri, 13 de la ziare care apar pe hartie si o inregistrare de pe site-ul municipalitatii bacauane. Practic, presa romana a facut cunoscuta firma britanica’.

Ne-am pus cateva intrebari in acel moment, intrebari care sunt tot de acuta actualitate si care n-au primit inca raspuns: ‘De ce vor englezii sa ridice un complex de cazare, in conditiile in care Bacaul nu este un oras turistic iar hotelurile din oras abia reusesc sa vanda abia jumatate din camere? Cine se ascunde in spatele firmei engleze? De ce vrea neaparat municipalitatea sa demoleze

stadionul? De ce Stavarache a cerut ca municipalitatea sa imprumute 3,5 milioane de euro pentru a se construi o noua baza sportiva in conditiile in care firma britanica sustine ca o va face gratis?’

Hotarare contestata

Vasile Botomei ataca vehement HCL 261/31.07.2007, privind “aprobarea caietului de sarcini cu documentatia aferenta licitatiei pentru concesionarea a 4, 52 ha teren ce apoartine domeniului public al municipiului Bacau, din strada Marasesti, precum si a contractului de concesionare”. Aceasta hotarare priveste propriu-zis desfiintarea stadionului Municipal, considera bacauanul Botomei.

“In adoptarea acestei hotarari nu s-a tinut cont de Legea 52/2003 privind transparenta decizionala”, spune Vasile Botomei.

Potrivit consideratiilor sale, inainte de a se aproba caietul de sarcini care nu se referea la o suprafata oarecare de peste patru hectare, ci la stadionul Municipal, ar fi trebuit sa se intocmeasca un studiu de oportunitate, ca documentatie prealabila, dupa modelul celei aprobate de CL cand a avut loc fuzionarea RAGC cu CET.

Un lucru extrem de interesant este faptul ca hotararea nu a precizat motivele si daca, dupa ramanerea terenului liber, acesta nu va face obiectul unei retrocedari,. ceea ce nu ar mai servi interesul public! In plus, in mai toate orasele mari din lume, chiar si in Bacau, centrele comerciale, unul urmand a fi ridicat, chipurile, pe acel loc, se afla la marginea localitatilor!

“Este o mare crima”

Marile glorii sportive ale Bacaului s-au declarat consternate de intentia Primariei de a demola Stadionul “Municipal”, fost “23 August”. Dintr-o lista cu zeci, poate sute de sportivi, am ales aleatoriu cateva nume, pe care le-am contactat pentru a-si exprima opinia fata de acest controversat subiect..

Am inceput cu fostul international Emerich Dembrovschi, “eroul de la Guadalajara, care a evoluat timp de sapte ani, pentru echipa fanion a Bacaului. Considerat un veritabil sef de orchestra, «Dembo» a ramas in istoria fotbalului romanesc ca o personalitate de exceptie. Un foarte mare fotbalist. Un om de mare caracter. Pe gazon. In familie. In societate.

Aflat in convalescenta, dupa o intervenetie chirurgicala, “driblata cu succes”, prin care medicii de la o cunoscuta clinica din Targu Mures i-au indepartat o bucata de os de la piciorul drept, inlocuind-o cu o proteza superperformanta, Emerich Dembrovschi ne-a raspuns cu raspuns cu multa amabilitate.

“Doamne fereste, cum vine asta, spuneti-mi ca nu este adevarat!”, a spus fostul international. “Vestea asta imi provoaca o durere mai mare decat operatia de coxartroza pe care am suferit-o in urma cu cateva zile. Dupa ce in urma cu ceva vreme a fost distrus stadionul din Parcul Libertatii, acum, edilii bacauani au gasit cuviinta sa demoleze si arena 23 August.

Cu siguranta ca se vor gasi o sumedenie de argumente in favoarea acestei initiative, dar demolarea si apoi stramutarea acestei baze sportive este o mare nedreptate si o grea lovitura data sportului bacauan.

Cum isi vor mai aminti generatiile viitoare de performantele obtinute de noi. Am trait niste ani minunati la Bacau, care au culminat cu convocarea la echipa nationala a Romaniei.

Este foarte posibil ca stadionul din Bacau sa nu mai corespunda din punct de vedere a normelor impuse de UEFA si FIFA, dar in acest caz, poti sa construiesti o noua arena pe aceiasi locatie, cum a fost cazul Stadionului Wembley.

Eu zic ca ar trebui promulgata o lege prin care anumite stadioane, cum este si cel din Bacau, sa fie declarate monumente de istorie ale sportului romanesc, care sa fie ingrijite si ocrotite de stat”, a conchis Emerich Dembrovschi.

“Astia ne ingroapa amintirile”

Un alt mare jucator al Bacaului de altadata, Lucian Catargiu, s-a declarat indignat de decizia Executivului bacauan. “Am aflat din presa centrala de aceasta ciudata initiativa. M-am consultat si cu fostul meu coleg Florin Verigeanu si amandoi am ramas cu un gust amar in suflet. Chiar i-am zis:’Florine astia ne ingroapa amintirile!’”.

Avem atatea momente, mai bune sau mai rele, traite pe aceasta arena incat regret din tot sufletul aceasta decizie. Este de neconceput ca in locul unui stadion sa construiesti un moll. Nu se poate asa ceva. Oamenii de fotbal din Bacau nu au luat, inca, atitudine impotriva acestui pagubos proiect?

Se uita mult prea usor ca de pe terenurile din acest complex sportiv s-au ridicat sute de generatii de sportivi. Poate pana la urma se revine asupra acestei decizii, pentru ca ar fi mare pacat”, ne-a spus mai Catargiu.

“Cei care au luat o asemenea decizie au mainile patate cu sange”


Dorin AradavoaiceiUna dintre cele mai acuzatoare voci este cea a profesorului Dorin Aradavoaicei, un nume de reper al sportului romanesc, cel care a pastorit vreme de 16 ani destinele clubului Sport Club (Municipal) Bacau.

“Fratilor, este o adevarata crima ceea ce se intampla cu Complexul Sportiv al Stadionul Municipal”, a declarat manios Aradavoaicei. “Cei care au luat o asemenea decizie au mainile patate cu sange. Acest omor cu premeditare nu va fi spalat nici de sapte generatii de acum incolo.

Ca si cum nu ar fi fost de ajuns prima crima, savarsita in urma cu ceva timp in urma, cu terenul din ‘Parc’, acum se recidiveaza si mai mult decat atat se distruge practic leaganul sportului bacauan.

Toata Romania ne invidia pentru modul in care era concentrata aceasta baza sportiva, in care aveai o sala polivalenta, un bazin de dimensiuni olimpice, un stadion de fotbal cu nocturna, care avea printre altele o pista de alergari si o sala de atletism, ca sa nu mai pomenesc de Baza Sportiva de la IMU, lasata in paragina.

Din toata aceasta salba mai lipsea doar un hotel pentru sportivi si aveam in linii mari un complex ‘Olimpic’, iar acum sa se aleaga praful de tot acest complex este o adevarata nenorocire ce s-a abatut pe capul bacauanilor. Si asa, multe dintre aceste baze sportive sunt la pamant, dar sa le darami este ca un cutit infipt in inima sportului bacauan.

Demisia mea, acum doi ani nu a fost intamplatoare. Am plecat cu lacrimi in ochi, pentru ca stiam ca se va ajunge aici si nu am dorit sa fiu partas la acest asasinat. Nu vreau sa ma erijez in oracol, dar aceasta decizie va duce, incet dar sigur, la moartea sportului de performanta din Bacau.

Cazul sectiei de natatie a SCM Bacau este cat se poate de elocvent in acest sens. Odata cu inchiderea Bazinului de inot, majoritatea sportivilor au fost preluati de alte cluburi. Va trebui sa curga multa apa pe Bistrita pana ce se ve reface aceasta sectie, pentru a se ajunge macar la nivelul performantelor realizate de fostii inotatori bacauani.

Din pacate, nimeni nu a tras invatamintele necesare si acest caz vad ca se repeta, dar cu o gravitate de o suta de ori mai mare”, sustine Dorin Aradavoaicei, fostul presedinte al SC Bacau.

Doina Melinte: “Mutarea, o greseala!”

Marea noastra atleta Doina Melinte, de numele careia se leaga multe performante din semifondul romanesc, cea mai importanta fiind cucerirea aurului olimpic la 800 m in anul 1984, declarata “Cel mai bun sportiv al anului 1990″, in prezent, directorul Directiei pentru Sport a Judetului Bacau, s-a aratat si ea nemultumita de aceasta decizie.

Aflata la Paris, Doina Melinte ne-a declarat ca mutarea complexului sportiv este o greseala. “Sportul bacauan se afla de ceva vreme in criza de talente. In ziua de azi, tot mai putini copii isi indreapta pasii catre sportul de performanta, iar mutarea stadionul in afara orasului va duce cu siguranta la scaderea interesului manifestat pentru sport. Consecintele sunt lesne de inteles”, a punctat marea noastra alergatoare.






















78 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version