Ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, a scris pe blogul sau ca "Romania creste, dar trebuie sa fim foarte atenti la criza economica internationala". Ea a facut un apel "la prudenta", sustinand ca "nu avem voie sa dam frau liber tentatiei pentru cresteri populiste de pensii si salarii. Romanii au trebuit sa faca sacrificii mult prea mari ca economia nationala sa se stabilizeze, pentru ca ele sa fie anulate acum de dorinta celor din USL de a ajunge la putere". Udrea afirma ca "suntem mult mai pregatiti acum decat in 2008 si 2009 sa trecem printr-un eventual al doilea val al crizei economice".

Elena UdreaFoto: Agerpres

Iata cateva dintre afirmatiile facute de Elena Udrea pe blogul sau:

  • Cred ca principalul subiect caruia trebuie sa-i acordam atentie in aceasta perioada este situatia economica internationala. Chiar daca Statele Unite au reusit sa ridice plafonul datoriei publice, chiar daca liderii principalelor tari din Uniunea Europeana au decis acordarea unui nou sprijin financiar Greciei, dar si sustinerea Portugaliei si Irlandei, lucrurile par a se inrautati de la o zi la alta, ba chiar de la o ora la alta.
  • In timp ce in alte tari, presa monitorizeaza de la minut la minut evolutia pietelor financiare, la noi este o tacere suspecta, aproape impusa. Ceea ce ma face sa cred ca televiziunile de stiri, altfel pricepute la toate, fie nu inteleg ce se intampla, fie nu vor sa prezinte ceea ce se petrece in afara Romaniei, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare, in cazul unor noi dificultati.
  • Datele pe care le-am prezentat chiar aici pe blog in ultima perioada arata ca Romania a facut progrese semnificative in ultimul an. De la o economie bolnava, obligata mereu sa se imprumute, am ajuns la un anumit nivel de stabilitate. 
  • Cu toate aceste vesti bune, venite dinspre executia bugetara pe primele 6 luni, din perspectiva pastrarii cresterii economice, dar si a avansului prognozat pentru 2012, suntem insa direct influentati de ceea ce se intampla in jurul nostru.
  • De aceea, asa cum fac si reprezentantii Bancii Nationale, invit la prudenta. Nu avem voie sa dam frau liber tentatiei pentru cresteri populiste de pensii si salarii. Romanii au trebuit sa faca sacrificii mult prea mari ca economia nationala sa se stabilizeze, pentru ca ele sa fie anulate acum de dorinta celor din USL de a ajunge la putere.
  • In 21 iunie, la consultarile de la Cotroceni, Presedintele le-a propus lui Victor Ponta si Crin Antonescu formarea unui Comitet de monitorizare si analiza a evolutiei crizei economice internationale, pentru a putea preveni eficient efectele pe care aceasta le-ar putea avea asupra Romaniei. Neintelegand nimic, dar dorind sa para preocupati si intelepti, cei doi au cerut infiintarea unui Comitet de monitorizare a crizei economice interne.  Presedintele i-a corectat, explicandu-le ca nu este nevoie sa monitorizeze criza economica interna, deoarece Guvernul a luat masurile corecte si a reusit stabilizarea economiei, dar ca trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce se intampla in exterior.
  • Efectele se pot resimti si la noi, chiar daca, prin ceea ce am facut in ultimul an, suntem mult mai pregatiti acum decat in 2008 si 2009 sa trecem printr-un eventual al doilea val al crizei economice. Si uite ca, la o luna de la acel moment, ingrijorarile si prudenta Presedintelui se dovedesc realiste si intemeiate.
  • Cu ochii la ce se intampla in jurul nostru, pentru a putea reactiona in caz de nevoie, trebuie sa facem tot ce este posibil sa stimulam economia nationala si sa continuam procesul de reforma. Doar asa vom avea o crestere economica sustenabila.