​Dupa ce secretarul PSD, Liviu Dragnea a anuntat ca USL este cotat la 60-66% intentie de vot in teritoriu, liberalii si social democratii asteapta in toamna stabilirea candidatilor comuni. Potrivit surselor Hotnews.ro, migratia politica, prevazuta chiar de unii lideri PSD, se va intensifica in toamna. Cei care detin in prezent functii si nu se vor regasi pe lista candidatilor eligibili se vor orienta catre alte formatiuni. Sase primari USL din Olt au anuntat marti că vor candida din partea UNPR la alegerile din anul 2012.

Decizia celor sase primari de a candida pe listele UNPR nu este o surpriza. La inceputul lunii mai, liderul PSD Braila, Bunea Stancu, avertiza ca exista pericolul ca membrii PSD sau PNL care nu se regasesca pe listele de candidati in alegerile din 2012 sa migreze spre alte partide.

In ceea ce priveste stabilirea candidatilor eligibili, sursele Hotnews.ro sustin ca in toamna se asteapta tensiuni in interiorul PSD si PNL. Cele doua partide au comandat sondaje separate in fiecare judet in parte iar in functie de rezultatul acestora se vor hotari si candidatii .

Desi protocolul USL priveste paritate privind functiile publice, social democrati din teritoriu nu sunt deloc incantati de a renunta in favoarea liberalilor sau a conservatorilor. Pe 15 iulie se vor centraliza rezultatul sondajelor in fiecare partid in parte iar in septembrie liderii USL vor decide ponderea candidaturilor.

"In toamna va izbucni scandalul si asta pentru ca multi nu vor sa cedeze candidaturile liberalilor. Fiecare in teritoriu si-a facut calculele si exista cateva mii bune de membrii PSD, militanti, care au muncit din greu in campanii, care risca sa-si piarda fotoliile de consilieri locali sau primari de comune", au declarat surse social democrate.

La inceputul lunii mai, conducerea PSD a incercat o mediere cu liderii din teritoriu care amenintau ca rup protocoalele cu PNL din cauza neintelegerilor privind candidaturile.

Este notoriu conflictul dintre liberalul Romeo Stavarache si pesedistul Viorel Hrebenciuc iar situatia risca sa escaladeze in toamna. Cei doi lideri au refuzat sa semneze protocolul USL, acesta fiind parafat de vicepresedintii PSD respectiv, PNL Bacau. Stavarache doreste sa-si impuna omul si la presedintia Consiliului Judetean, acolo unde Viorel Hrebenciuc il sustine pe Dragos Benea. Conform surselor citate, liberalii il doresc pentru functia de presedinte al CJ pe Ionel Palar, vicepresedintele organizatiei municipale.

Nici baronul PSD de Vrancea, Marian Oprisan, nu accepta sa imparta judetul cu liberalul Nini Sapunaru. Liberalul aspira la primaria Focsani si si-a declarat public de nenumarate ori intentiile fapt, care l-a iritat pe Oprisan. "Din punctul meu de vedere, Primaria Focsani trebuie sa apartina PSD", declara Oprisan in urma cu cateva saptamani.

In judetul Valcea, PSD revendica primaria Ramnicu Valcea si CJ, propunandu-l pe Gheorghe Matei, respectiv Ion Calea, in timp ce liberalii il sustin pe Emilian Francu si Cristian Buican. Liberalii i-au acuzat pe pesedisti ca "au furat" startul campaniei interne. Scandalul a izbucnit public in prejama sarbatorilor pascale si secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a fost nevoit sa se deplaseze la Valcea pentru a detensiona situatia.