Conducerea Senatului a amanat pana la toamna discutarea proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei

de Alina Neagu HotNews.ro
Marţi, 28 iunie 2011, 12:18 Actualitate | Politic

Biroul Permanent al Senatului a amanat, marti, luarea unei decizii privind sesizarea Comisiei Juridice in legatura cu proiectul de revizuire a Constitutiei transmis de presedintele Traian Basescu, discutiile fiind amanate pana la toamna, anunta Agerpres. Potrivit vicepresedintelui Senatului, Ioan Chelaru (PSD), nu s-a putut lua o decizie prin vot, scorul fiind foarte strans, iar reprezentantii opozitiei si ai puterii au fost prezenti in numar egal, de sase la sase.

Ioan Chelaru a precizat ca a existat o prima propunere, ca proiectul sa fie trimis la Comisia Juridica pentru ca aceasta sa stabileasca competenta Senatului, in paralel cu cea a Camerei Deputatilor, pe proiectul de lege, insa votul a fost 6 la 5, cu o abtinere, deci nu s-a putut lua o decizie. El a adaugat ca nici a doua propunere - cea privind sesizarea pe fond a Comisiei Juridice, in paralel cu cea a Camerei Deputatilor - nu a intrunit majoritatea voturilor celor prezenti, votul fiind de 6 la 6.

"Propunerea presedintelui Senatului a fost sa revenim cu discutii pe acest subiect in viitoarea sedinta a Biroului permanent al Senatului, insa, probabil, reprezentantii puterii sa repuna in discutie", a spus vicepresedintele Senatului. El a adaugat ca "opinia specialistilor este ca nu se poate discuta in paralel in cele doua Camere".


Citeste mai multe despre   



  
351 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    oboseala (Marţi, 28 iunie 2011, 20:46)

    eu cel mic [anonim]

    Oboseala alesilor nostri este maxima. "trebuie sa-i intelegem". Am participat la un curs ( in privat) in care ni se cerea sa trecem un proiect oarecare din domeniul in care lucram fiecare. Surpriza a fost ca dupa acest subiect ni s-a cerut sa blocam proiectul. Impreuna cu o colega din aceeasi companie, am identificat 38 (trei zeci si opt) modalitati de a bloca un proiect. Asta ar putea insemna vreodata ca ma voi putea ridica la nivelul alesilor ?


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|



Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version