Senatorul liberal Varujan Vosganian este de parere ca nu poate fi vorba despre autonomia judetelor Harghita si Covasna, fie si numai pentru faptul ca ele sunt printre cele mai sarace judete ale tarii si depind de fondurile venite de la Bucuresti.

"Harghita si Covasna au nevoie de capitala Romaniei si de fondurile bugetare poate mai mult decat oricare alte judete. Practic, Covasna si Harghita n-ar putea sa traiasca intr-o formula de autonomie de niciun fel pentru ca sunt complet dependente de fondurile care vin de la Bucuresti", a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, Varujan Vosganian, citat de Agerpres.

El a adaugat ca aceste doua judete nu au decat paduri si apa minerala si ca liderii locali au alungat investitorii.

"Nu inteleg foarte bine semetia unor lideri UDMR, pentru ca Harghita si Covasna sunt printre judetele cele mai sarace din Romania. Acolo autoritatile locale maghiare au pus pe fuga toti investitorii straini, pentru ca investitorii care veneau si care nu erau vorbitori de limba maghiara preferau sa invete mai repede limba romana si puteau sa ia salariati care sa vorbeasca bine limba romana (...) Covasna si Harghita traiesc numai din paduri si din apa minerala. Nu poti sa tii doua judete in acest fel", a afirmat senatorul PNL.

Varujan Vosganian a mai spus ca, de altfel, "investitiile straine n-au trecut, inca, Carpatii", oferind ca exemple in acest sens si cazul unor judete precum Botosani sau Vaslui.

Varujan Vosganian a participat, alaturi de alti liberali, la programul de pregatire politica "Femeile liberale pot ajuta Romania", program lansat de Organizatia femeilor liberale.