Premierul Emil Boc i-a pregatit luni pe parlamentarii democrat liberali pentru un nou proiect de lege care va redesena harta administrativ teritoriala a Romaniei. Guvernul intentioneaza sa efectueze reforma administrativ teritoriala fapt, care a creat nemultumiri in interiorul PDL, in special la nivelul liderilor de organizatii. Surse democrat liberale au declarat pentru Hotnews.ro ca reorganizarea si comasarea mai multor judete ii va afecta pe baronii locali care risca sa isi piarda functiile la nivel local, in special sefia actualelor Consiliilor Judetene. Totodata, Boc va avea de infruntat si cerintele partenerilor de Colaitie, in speta UDMR are are deja o varianta de proiect. Miza reformei administrativ teritoriale este accesul la fondurile europene in perioada 2013-1015.

Baronii locali se arata nemultmiti de noul proiect de impartire administrativ teritorial, au declarat pentru HotNews.ro surse PDL. Potrivit acestora, liderii de organizatii ai PDL sunt nemultumiti pentru ca risca sa isi piarda functiile la nivel local. Prin comasarea mai multor judete ar disparea Consiliile Judetene si multe posturi la nivel local iar actualii edili ai PDL raman fara functii. Aceleasi surse sustin ca proiectul intr-o prima varianta vizeaza impartirea Romaniei in 8 regiuni, pastrandu-se denumirea de judete.

Printre nemultumiti se remarca Florin Popescu liderul PDL Dambovita care este si presedinte de CJ si prim vicepresedintele PDL, Sorin Frunzaverde de la Caras Severin. Sursele Hotnews.ro sustin ca duminica seara premierul Emil Boc impreuna cu liderii PDL au discutat la Cotroceni cu presedintele Traian Basescu despre organizarea administrativ teritoriala. Seful statului le-ar fi cerut democrat liberalilor adoptarea legii in actuala sesiune parlamentara.

Miza reformei administrativ teritoriala este accesarea fondurilor europene, oficialii de la Bruxelles avertizand Romania ca in perioada 2013-2015 risca sa piarda sume importante daca nu pun o in aplicare, sustin sursele citate.

In acest sens premierul Emil Boc s-a intalnit luni cu parlamentarii pentru a le explica importanta demararii reformei. Potrivit surselor citate Boc le-ar fi spus acestora ca exista posibilitatea ca Executivul sa-si asume raspundere pe actul care va redesena harta administrativ teritoriala a Romaniei.

La finalul sedintei cu parlamentarii PDL, Emil Boc a declarat ca in cazul in care nu se realizeaza reforma in domeniul administrativ-teritorial, Romania isi diminueaza sansele de a mai accesa fonduri europene.

"Daca nu facem aceasta reforma a organizarii administratiei publice, Romania isi diminueaza sansele serios ca din 2013 sa mai aduca bani europeni, pentru ca in Europa banii se dau pentru absorbtia fondurilor pe componenta administrativa pe structuri apropiate de cele regionale, adica astazi ceea ce avem nu functioneaza pe interes national", a spus liderul PDL, citat de Agerpres.

Intrebat daca exista sustinere din partea membrilor PDL pentru reorganizarea administrativ-teritoriala a tarii, Boc a subliniat ca decizia in Biroul Permanent National (BPN) al PDL a fost luata cu o larga majoritate de voturi.

"E un subiect pe care il dezbatem cu toata seriozitatea, insa BPN a aprobat cu o larga majoritate sustinerea unui asemenea proiect de reorganizare administrativ-teritoriala, iar cetateanul trebuie sa inteleaga ca nu va face kilometri in plus pentru a-si obtine avizele necesare, dimpotriva, unele avize care se dau de judet sau de alte servicii deconcentrate se vor da de primariile cele mai apropiate de el si vom pastra la nivel judetean doar acele atributii care vizeaza dezvoltarea integrala a ceea ce inseamna investitii, absorbtia fondurilor europene si lucrari mari de infrastructura. Numai in acest fel se pot face lucrurile serios in aceasta tara", a spus Emil Boc.

El a subliniat ca actuala lege privind reorganizarea administrativ-teritoriala este veche, fiind adoptata in 1968, motiv pentru care nu mai corespunde nevoilor.

"Numai Romania si Bulgaria mai au, din punct de vedere administrativ, structuri de sorginte comunista si care nu mai fac fata noilor provocari europene", a aratat premierul.

O alta problema pe care o va intampina Guvernul in reforma administrativ teritoriala va fi UDMR si pretentiile pe care le au acestia. UDMR are deja un proiect in acest sens care vizeaza comasarea judetelor Mures, Harghita si Covasna. Sursele Hotnews.ro sustin ca la nivelul Coalitiei se va forma o comisie de negociere.