"In primul rand, sa ne indreptam cu hotarare si sa inspiram oamenilor aceasta incredere ca se poate trai mai bine, dar pentru asta trebuie schimbata puterea politica a tarii", spune Ion Iliescu, presedinte de onoare al Blocului National al Revolutionarilor.
"Noi nu putem face reprosuri cetatenilor, dar noi trebuie sa chemam cetatenii sa gandeasca, nu numai cum a fost ales Basescu in anul 2004, dar de ce a fost reales in anul 2009, dupa cinci ani de experienta, care arata incotro se indreapta societatea romaneasca. Realegerea lui este o rusine pentru electoratul roman. Este adevarat ca voturile care au inclinat balanta au venit mai ales din afara tarii. Acum ati vazut, pregatesc votul prin corespondenta ca sa poata sa influenteze votul si pe urma au o intreaga tehnica pusa la punct pentru cumpararea de voturi. La aceste chestiuni, noi trebuie sa ridicam glasul constiintei publice a cetateanului roman, societatea civila si forte organizate care sa puna stavila acestor incercari de a perpetua aceasta guvernare paguboasa pentru tara. Acesta este mesajul pe care vi-l transmit", a adaugat presedintele de onoare al PSD.
"Este bine sa dam un mesaj de aici cu prilejul acestei reuniuni a noastre in legatura cu situatia din tara si nevoia de a ridica glasul si constiintele celor care candva au fost factorul determinant al transformarilor revolutionare care au schimbat fata tarii", le-a mai spus Ion Iliescu celor peste 200 de revolutionari din toata tara prezenti la Conferinta Nationala a BNR.
Presedintele de onoare al BNR a subliniat ca Revolutia din decembrie 1989 a fost un moment care a schimbat fata lumii, nu numai a Romaniei, care a dus la schimbari structurale in societate: "S-a prabusit o lume in anul 1989, un sistem, un stat, o structura economico-sociala, in ideea de a se construi un stat de drept, democratic".
Inainte de incheierea lucrarilor Conferintei Nationale a Blocului National al Revolutionarilor, Ion Iliescu si-a prezentat cartea "Dupa 20 de ani".



















Criminalul asta si-a pierdut mintile de tot!
Piaza rea a Romaniei!
Cum dracu nu-i este rusine sa mai iasa in public, sa vorbeasca, sa instige la debandada, o canalie de animal.
Unde sunt teroristii tovarase?
Cine a tras in populatie?
Sa vedem un vinovat...judecat
Cine a chemat minerii in iunie sa apere neo comunistii?
Justitia se reformeaza ireversibil, iar vinovatii Revolutiei din 89 vor trebui pedepsiti. Procesele se vor redeschide cu siguranta. Mamele indoliate inca mai asteapta sa fii pedepsit.
Si realegerea ta in '92, ce-a fost ? O onoare, o mare realizare ?
Hai nea Nelu, lasa-neeee, lasa-neeeeeeeee !!!
La cosul de gunoi al Istoriei iti este locul, Tataie!
Mult rau ai facut acestei tari - incepand cu asasinarea cuplului dictatorial (bunii tai "pretini si tovarasi", Ceausestii) si terminand cu instigarea la violenta sociala, scopul fiind revenirea revansarda la matricea gandirii tale pro-moscovite.
Totusi, nea nelu, cum pana mea raspunzi la aceasta intrebare simpla: DUPA fuga lui ceasca au murit peste o mie de romani nevinovati! PESTE O MIE. Cine a tras in noi, nea nelule? Daca iau o arma si impusc un maidanez, sunt condamnat, si niste criminali care au ordonat omorarea in masa a unor cetateni (care aveau si ei o parere si si-o strigau in piata), isi beau linistiti cafeaua in fiecare dimineata (si mai fac si declaratii politice).
Ca minerii s-au cam lamurit cum sta treaba.
Sau vrei sa mai impusti pe cineva...
Chiar asa,pana cand va trebui sa suporte bugetul si contribuabuilii romani plata lunara a unor drepturi mai mult decat decente pentru aceasta categorie de cxetateni care se autodeclara revolutionari?
Normal ar fi ca de sprijinul financiar al statului sa se bucure cei raniti,cei ramasi orfani in acele zile dar nu toata multimea de revolutionari de profesie pe care Romania parca i-a infiat.DE ce si pana cand?
Pentru revolutionarii cu stampila nu este criza in tara?
Nimic nu e perfect, chiar si eroii devin profitori.
Si acum ne vrea din nou de cealalta parte a ... ?
Cred ca sunt multi care sufera de sindromul stockholm ca altfel nu se explica de ce mai pare pe la stiri sinistrul personaj !
In cazul nostru, este vorba de altceva. Stiai ca 30% din populatie isi petrece o parte a vietii (mai lunga sau mai scurta) in puscarie? Atractia dintre jefuitori si electorat nu este doar o simpla prostie a electoratului. Adesea, este o optiune cit se poate de rationala. Cei care isi pun intrebari naive, ca tine, sinteti o teribila amenintare pentru spiritul "haiducesc" romanesc, dezvoltat in comunism. Asa ca iti urez, mult succes ! Dar probabil vei ceda "la furat" ca atitia altii, mai ales daca o sa evoluam economic ca in ultima vreme, dintr-o criza in alta.
Cat tupeu poti sa ai ca sa mai vorbesti despre revolutie??
Tocmai el, care a fost unul din manipulatorii loviturii de stat din '89, care l-au scos tap ispasitor pe Ceausescu, pentru ca apoi sa ramana la putere aceeasi clica de comunisti corupti..
Iar apoi in '90 si '91 cand au iesit studentii in strada ca sa protesteze fata de coruptia de la conducerea tarii, si sa faca o adevarata revolutie, atunci nesimtitul asta a chemat minerii din Valea Jiului in Bucuresti, ca sa ii cotonogeasca pe studenti si sa faca atatea distrugeri in oras...
Si inca o data, la fel ca in '89 cand au fost atatia morti nevinovati din cauza manipularii cu operatii de tip "false-flag" si a folosirii strategiei de terorizare pe care a folosit-o si Bush in SUA, la fel si minerii nu au fost decat niste unelte care s-au lasat manipulate de masonul asta nesimtit...
Intr-adevar si Basescu, alt mason si asta, impreuna cu clica lui de corupti din PD au nenorocit tara si or s-o mai nenoroceasca pana in 2014 cand se incheie 10 ani de la alegerea lui in 2004, dar nu tre sa uitam nici cei 10 ani de zile in care Romania a fost adusa la pamant in timpul guvernarii PSD (plus 4 ani in timpul lui Constantinescu, care a crezut el ca poate rezolva problemele tarii si de fapt el era legat la maini si la ochi, si probabil si la minte, in timp ce mafia isi facea in continuare de cap...)
Se pare ca in tara asta nu poate exista o conducere normala, de oameni care sa se gandeasca la binele poporului, ci numai partide mafiote de tip PCR, PSD, PD, care isi intind caracatita peste toata tara..
La fel cum se intindea Borg-ul din Star Trek: "Veti fi asimilati! Rezistenta este inutila!"
Lui iliescu de ce nu ii este rusine cu oamenii pe care i-a adus in fruntea tarii alaturi de el dealungul celor 3 mandate ca presedinte al romaniei?
2) Ne spuneti si noua ce este "Blocul National al Revolutionarilor"? Cumva o asociatie infiintata de Iliescu?
-aceste cuvinte ne arata ca astia nu or sa accepte niciodata DEMOCRATIA.
-Pentru ei ,alegerile trebuiesc aranjate la fel ca cele din '46.
-Rusinos este ca lideri asa zisi social democrati - ca Iliescu ,Nastase Geoana ,NU AU PIC DE DECENTA si nu sunt in stare sa accepte rezultatul unor alegeri.
In 2004 cine le-a organizat ? nu PSD ul lui Nastase si Iliescu?
Imi doresc ca acest partid de sacali care a facut numai rau Romaniei,partid continuator al bolsevicilor din 1921 sa dispara din viata politica romaneasca si aceste antene ale Moscovei sa fie anihilate.
In Romania democratica, poporul a votat intotdeauna schimbarea. Ceea ce s-a si intimplat. Partide si presedinti au plecat intotdeauna de la putere in mod civilizat, lasind locul noilor alesi. Chiar si presedintele suspendat de parlament, a plecat, iar tara n-a fost nici o secunda in pericolul unui razboi civil.
Democratia in Romania este autentica si noi toti contribuim la asta.
Sa-l lasam pe Boc sa continue reformele incepute si sa scoata tara din rahatul in care a lasat-o PSD si PNL
Cu gandirea dumneavoastra orientata spre trecut, intoarceti-va mai bine la trecut si ramaneti acolo.Poporul roman are nevoie de oameni politici noi, care sa gandeasca si sa actioneze in pas cu vremurile pe care le traim si cu cerintele poporului roman, nu cu spiritele fantomelor securisto -comuniste din decembrie 1989!
Eu cred ca daca cetatenii gandeau, Iliescu era de mult in puscarie. Pentru ce a facut, nu pentru ce a spus!
Dar poate nu este timpul trecut: instigarea la a rasturna puterea politica aleasa democratic si constitutional nu face obiectul cerecetarii penale?
mai basinosule, bolsevic ce mai vrei???
ai adus tara in mana hotilor, ai avut prim min. hot in toata regula, ce mai vrei????
Propunerea de lege pentru a putea vota prin corespondenta ii inspaiminta pe Iliescu & Co pentru ca ar insemna disparitia de pe scena politica romaneasca a dinozaurilor comunisti si a atitora neaveniti in viata politica a Romaniei.
2. se stie foarte bine cat a furat psd si clientela politica, Dinu patriciu+sov+voiculescu+nastase+..., in perioada de glorie a acestui partid si la ce nivel grav se ridica coruptia;
3. Iliescu vrea sa repete isprava ce i-a comis-o lui Ceausescu numai ca au trecut vremurile cand romanii erau fraieri;
4. Basescu, departe de a fi perfect, a dat functii de conducere celor din pnl: tariceanu prim-ministru, vosganian-ministru d efinante, cioroianu-ministru de externe; basescu si-a respectat partea de intelegere ce a stabilit-o cu pnl; faptul ca antonescu este un chiulangiu este alta problema; faptul ca iliescu are mainile murdare de sangele lui decembrie 89 este alta problema...