Marian Vanghelie il acuza pe Vasile Blaga ca ar fi fost informator al Securitatii

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 28 martie 2011, 21:55 Actualitate | Politic

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie l-a acuzat, luni, pe secretarul general al PDL, Vasile Blaga, că ar fi fost informator al fostei Securităţi, potrivit Mediafax. Întrebat cum comentează afirmaţiile pe care Vasile Blaga le-ar fi făcut, potrivit telegramelor publicate de Wikileaks, despre el, Marian Vanghelie a replicat: "Este vorba de reformatorul PDL, domnul Vasile Blaga? Eu l-aş întreba pe domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, dacă cumva ştie că domnul Blaga este un informator?".

Rugat de jurnalişti să explice la ce s-a referit când a folosit termenul "informator", Vanghelie a răspuns: "Cei cărora li se scot dosare, cum s-au scos la unii de la CNSAS, dinainte de '89".

Preşedintele PSD Bucureşti s-a întrebat si dacă Traian Băsescu şi Emil Boc ştiu de "implicarea" lui Blaga în scandalul de la vămi:

"Îl invit pe domnul Blaga, că este un mare reformator, să avem o discuţie, dacă are curaj, despre corupţia din Ministerul de Interne, despre corupţia de la Primăria sectorului 5, despre corupţia de la Primăria Capitalei, despre corupţia din guvernul Boc, despre tot ce ştie, despre dosarele dânsului şi despre implicarea lui Marian Vanghelie în anumite dosare. Îl invit la o discuţie tete-a-tete, cu presa de faţă, să vedem cine are probleme şi unde, să mă întrebe oficial, că am şi eu multe oficial să îi spun".

Apoi, liderul PSD Bucuresti a reluat si intrebarea de la inceput: "Îl întreb pe preşedintele României să ne spună dacă ştie că domnul Blaga este informator, dacă ştie că domnul Blaga a fost informator în perioada veche?".

Întrebat dacă Vasile Blaga este "regina" corupţiei din vămi, Marian Vanghelie a raspuns: "Eu cred că domnul Blaga are multe probleme şi s-a tot discutat de dânsul, l-am tot cocoloşit, l-am tot împăiat, l-am despoiat. Când îl facem că are 80 de ani, când îl facem reformator de 25 de ani. Dacă tot vrea să fie marele om care discută cu americanii despre noi şi le dă informaţii false, să ne spună de problemele lui. Le-a spus celor din America de dosarele pe care le are? Le-a spus cu ce s-a ocupat în perioada dinainte de Revoluţie? E foarte important".

Vasile Blaga spunea, în 2009, că în PSD există un grup pro-Geoană condus de Marian Vanghelie, care însă nu ar fi decât "o unealtă a unei clici din umbră", formate din oficiali ai Ministerului de Interne, inclusiv "generalul Voicu", potrivit unei telegrame transmise de Ambasada SUA la Bucureşti si publicata de Wikileaks.

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, s-a referit la o "clică din umbră" formată din oficiali precum "generalul Iliescu, Toma Zaharia şi "generalul Voicu (pe care Vanghelie a încercat să-l promoveze în funcţia de ministru al Internelor)".

"Ei sunt adevăraţii şefi, Vanghelie va rămâne întotdeauna doar cel care plăteşte în locul lor", mai spunea Vasile Blaga.


Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

1426 vizualizari

  • -2 (2 voturi)    
    cand il privesc pe Blaga=fata,profil,trei sferturi (Luni, 28 martie 2011, 22:03)

    Eneas [anonim]

    inclin sa ii dau dreptate lui Vanghelie! va spuneam recent ca Blaga e ultimul om care il doresc in PDL? sa ma repet ..Blaga e ultimul om.....etc
  • +6 (6 voturi)    
    Vanghelie (Luni, 28 martie 2011, 22:11)

    Vizitiul [utilizator]

    El saracu sta linistit ca nu putea fi informator, nu stia sa scrie :)
  • +4 (4 voturi)    
    M-am prins, Vanghelie e omul lui Boc! (Luni, 28 martie 2011, 22:20)

    Gutza [anonim]

    Am vazut o emisiune la realitatea cu antonescu; am ras cu lacrimi; si angajatilor lui vintu le era jena de timpeniile pe care le debita acest "vïitor" presedinte al Romaniei. Oameni buni, va puteti imagina ca oameni ca vanghelie si antonescu pot face viitorul copiilor si nepotilor nostri? M-a trec fiorii... Doamne fereste! Sa batem in lemn.
    • -1 (3 voturi)    
      Vanghelie si Antonescu (Marţi, 29 martie 2011, 0:50)

      Ciprian [anonim] i-a raspuns lui Gutza

      Alaturarea celor doua nume e clar facuta cu rea intentie. Acum, cinstit, cati dintre golanasii pdl se pot compara cu Antonescu?
      Eu nu-mi fac griji pentru copiii "vostri", imi fac griji pentru copiii romanilor cinstiti...
      • +1 (1 vot)    
        ce inseamna cu rea intentie (Marţi, 29 martie 2011, 18:02)

        excalibur [utilizator] i-a raspuns lui Ciprian

        mai, ciripian?? nu de bunavoie si nesiliti de nimeni s-au impreunat ca uslasi?? sau am vrea sa mentionam numai calitatea (daca si cita o fi)
        Din pacate,pentru voi - "oamenii cinstiti"-asta e trupa cu asta defilati.. declaratii cotidiene,una mai penibila ca alta.. interesant de urmarit pina unde pot cobori in hazna (nas,git,urechi)
  • +4 (4 voturi)    
    Vanghele, daca ai internet (si vezi asta ) si OO (Luni, 28 martie 2011, 22:25)

    Daniel [anonim]

    scoate-l afara din alianta socialista pe Dan Voiculescu alias Felix !!!
  • +1 (1 vot)    
    isi permite (Luni, 28 martie 2011, 23:02)

    moebius [anonim]

    din punctul asta de vedere, vanghelie are tot dreptul sa acuze, pentru ca el este nepatat - el nu stia sa scrie pe vremea aia.
    • -1 (1 vot)    
      Pai da... (Marţi, 29 martie 2011, 13:20)

      costica [anonim] i-a raspuns lui moebius

      Da' vezi tu , Vanghelie e aliatul Elenei Udrea acum , si normal ca trebuie sa asculte de ea si sa spuna ca Blaga a fost informator , in caz ca ai uitat , Blaga e inamicul nr.1 pentru Udrea... Ma intreb daca o sa ii faca la fel lu' Vanghelie cum i-a facut lu' Oprescu... La inceput au fost aliati , si dup-aia cucoana "l-a lucrat" la buget...
  • 0 (0 voturi)    
    Vanghelie se baga in conflictul intern al PDL? (Marţi, 29 martie 2011, 13:30)

    baciu [anonim]

    Asta este momentul in care imi dau seama ca pe Vanghelie l-ar interesa sa treaca la PDL, acum batatorind terenul. Blaga fiind unul din greii PDL, are cu siguranta multe nereguli, insa nu asta il face pe Vanghelie sa actioneze impotriva lui. Faptul ca ii este adversar Elenei Udrea il determina pe Vanghelie sa faca primul mutarea si sa il atace. Uite asa mai face si el pe interesantul la TV.
  • 0 (0 voturi)    
    Vanghelie face valuri! (Marţi, 29 martie 2011, 13:56)

    Stepanida [utilizator]

    Vanghelie face valuri,din orice!Crede ca asa isi sporeste sansele pentru nominalizarea la Primaria Generala,in 2012!Almanache, lasa-te de figuri d-astea!Oprescu va fi sustinut de USL,nu dumneata care ai ditai blatul cu Udrea!
  • +1 (1 vot)    
    Era de asteptat! (Marţi, 29 martie 2011, 16:09)

    Catalin-Andrei [utilizator]

    Daca Vanghelie s-a pus atat de bine cu Udrea era de asteptat acum sa il atace pe blaga....si asta probabil din motiv ca blega este dusmanul intern al lui Boc...Asa ca Vanghelie nu face decat sa isi hjoace rolul de catelus al Udrei sperand sa prinda vre-un os ceva.....


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri