Sedinta Biroului Executiv al organizatiei PSD Bucuresti analizeaza, luni, oportunitatea exluderii din partid a europarlamentarului Adrian Severin. Aceasta solicitare a fost formulata de presedintele PSD, Victor Ponta si de secretarul general al partidului, Liviu Dragnea. Decizia va fi luata in prezenta europarlamentarului, care implineste, luni, 57 de ani.

"Eu personal cred ca este un caz destul de complicat, o sa-l ascultam si pe Adrian Severin pentru ca este un caz destul de deosebit cu consecinte internationale, dar si cu interese internationale", a spus presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie.

El si-a explicat afirmatia invocand faptul ca subiectii articolului din "The Sunday Times" au fost europarlamentarii in ale caror declaratii de avere sau de interese apareau contracte de consultanta. "S-a incercat sa fie chemati oameni cu anumite pozitii si cu anumite influente. Din cate stiu eu vor mai aparea astfel de cazuri in perioada urmatoare pentru ca se doreste, din partea unor personaje, eliminarea unor oameni influenti din Parlamentul European", a spus Vanghelie.

Intrebat cine ar dori sa-l elimine pe Severin, acesta a raspuns: "Lucrurile sunt prea complicate, dar eu cred ca Adrian Severin are prea multa experienta ca sa fie pacalit. Din punct de vedere moral si politic, Adrian Severin a gresit, dar din punct de vedere juridic, eu nu am calitatea sa ma exprim".

In urma acuzatiilor aduse de publicatia "The Sunday Times", Adrian Severin si-a anuntat autosuspendarea din Biroul Politic National al PSD si retragerea din grupul socialistilor europeni. El a explicat ca nu-si va da demisia din Parlamentul European.

Intre timp, Parlamentul European a declansat o ancheta si biroul lui Adrian Severin a fost sigilat.

Reporterii britanici de la "The Sunday Times" au propus unui numar de 60 de membri ai Parlamentului European sa le plateasca pana la 100.000 de euro pe an in schimbul unor amendamente a caror adoptare ar fi fost sustinuta si promovata de respectivii deputati. Trei dintre alesi ar fi acceptat - Adrian Severin, Zoran Thaler si Ernst Strasser.