"Ne gandim la un sistem in care, pentru cei care nu traiesc pe teritoriul Romaniei, conditionam dreptul la vot de plata a cel putin unui impozit in tara, ca e teren, ca e casa, ca e alt tip de venit impozitat," a spus Antonescu. "Nu e opinia mea finala. imi dau seama ca e un subiect controversat si ca ideea ar putea naste polemici. Dar cred ca o dezbatere, atat asupra principiului, cat si asupra metodei, merita facuta," a adaugat el.
Liderul liberal considera ca trebuie sa participi la administrarea statului pentru a participa la luarea unor decizii.
"In timpul revolutiei americane, cei din colonii spuneau "no taxation without representation". Eu as spune astazi 'no representation without taxation'. In fond, ca si cetatean, esti 'coactionar' al statului. Nu poti doar sa decizi asupra administrarii lui, dar sa nu participi cu nimic," a spus el in cadrul interviului.
Antonescu a spus ca PNL se opune votului prin corespondenta, de "teama" ca acesta este doar un instrument de fraudare a alegerilor.
"Daca nu am avea precedentul lui 2009 si dubii extrem de serioase privind corectitudinea cu care institutiile statului dominate de PD ar gestiona un asemenea sistem, poate ca nu ne-am opune de principiu votului prin corespondenta. Atata vreme insa cat statul PD-ist functioneaza asa cum functioneaza, mi-e teama ca votul prin corespondenta nu e decat unul dintre instrumentele prin care se pregateste fraudarea alegerilor viitoare in scopul perpetuarii actualei puteri," a spus liderul liberal.
Antonescu a recunoscut ca trebuie simplificata participarea romanilor din strainatate la procesul electora, pentru ca "nu poti sa ceri unui roman, oricat simt civic ar avea, sa se deplaseze 100, 200 km pentru a gasi cea mai apropiata ambasada sau cel mai apropiat consulat, deci cea mai apropiata sectie de votare". Votul prin corespondenta sau electronic pot fi formule numai daca sunt administrate de institutii impartiale.



















Hai, concurati pentru locul ocupat de Geoana, am fost convins ca Geoana nu poate fi devansat, incep sa ma indoiesc!
ca parca e revolutionar si astia nu platesc impozite :)
asta a gandit ca a vobit?
sau asa e el tampit?
votul sa fie electronic, dublat de un vot prin corespondenta. cine sa fie institutia impartiala? pai in uk datele de la recensamant sunt stranse de aia de la lockheed.. or fi suficient de impartiali?
Ideal ar fi sa voteze numai pensionarii pentru alianta de stanga USL
- pensionari;
- asistati social;
- someri (pe perioada somajului) etc
Nu de alta dar sa nu facem discriminari.
Sa inteleg ca s-a gasit o metoda de retragere a cetateniei romane? Credeam votul ca este un drept garantat de constitutie. Ups, inca unii care fac ceva pe consitutie.
Bah nu mor caii cand vor cainii! Cand banii trimisi de noi au ajutat guvernarea Tariceanu era bine, acum nu mai aveti nevoie de noi? Las' ca ajungeti voi pe aici, omleta va facem!
Oricum sistemul taxei de vot, pe care Crin Antonescu il propune, e mai discriminatoriu de cat cel care a fost practicat in SUA, pentru ca "taxa de vot" se aplica doar romanilor din diaspora.
Ma intreb, totusi, cum o asemenea masura, care e o dovada a coruptiei politice, va putea fi justificata in fata UE, si mai ales cum poate fi compatibila cu principiile de functionare a spatiului Schengen(daca trebuie sa platesti taxa cand nu traiesti in Romania, atunci nu mai e valabila circulatia libera a persoanelor).
Dl. Antonescu isi arata din plin "profunzimea" gandirii sale politice, bazata pe "idelungi" studii ...
Cu toate ca a fost repetent al scoala, nu a invatat nimic.
"Patria si Dreptul Meu!"
.
vreti sa-i imputinati? ce, daca nu au creierul spalat la pretenul tau felix nu au voie sa voteze?
mai bine schimab legea si pune-i pe toti sa voteze pe site-ul antenelor lui felix. gadea si restul de cimpalaci abia asteapta :)
io-te la el...
maine poimaine o sa la retragi si cetatenia daca nu-ti dau tie impozit...
ce tupeu are frate.
pe cand o lege prin care parlamentarii sa-si ia procent din salariu procentul prezentei la munca???
sa mor de nu te-as vota daca ai da o astfel de lege :)
dar n-o dai ca ar insemna sa aduci tu bani de acasa :)
cucky... nu mai gandi ca o faci prost. limiteaza-te la coafor si discutiile cu felix. acolo te pricepi..
Miliardele de dolari cu care romanii plecati din tara au sustinut ani de zile economia si implicit traiul dulce al nesimtitilor de politicieni inseamna "nu participi cu nimic"??? Si sa nu uite domnia sa (mare domnie, ce sa zic) ca imensa majoritate a celor plecati au facut pasul asta siliti, printre altele, si de "competenta" celor ca Antonescu. Ma intreb cum ar fi mers lucrurile cu toti romanii astia devenind tot mai nervosi in tara, cerind ajutor de somaj, nu pompind miliarde de dolari din afara.
Rusine Antonescu, rusine liberalilor care suporta si sprijina tacit asa un idiot.
De ce sa nu instaureze un astfel de sistem si pentru cei din tara care nu platesc taxe - ca doar jumatate din electoratul PSDului e format din asistati social.
In concluzie - hai sa le retragem cetatenia ca doar nu platesc impozite in tara! Nu conteaza ca platesc taxe acolo unde se afla. Si bineinteles - sa cerem toti strainilor care platesc impozite la noi in tara fie sa renunte la cetatenia lor, fie sa plece inapoi acasa sa plateasca impozite acolo.
In plus, as propune ca si politicienii, pt. ca fac destula politice sa nu mai voteze.
O idee tip "varza".
Votez cu cine vreau eu fara a plati nimic.
Ce,va e frica ca o sa o luati iar in buza de la Base?
In doua zeci de ani oamenii politici ca el din Ro nu au putut depasi sintagma: "romanii din disapora n-au mancat salam cu soia!"
Politicienii romani cred in continuare ca le fac rau celor din strainatate daca ii impiedica in vreun fel sa voteze?
daca prind ocazia sa votez numai de-al naibii votez impotriva voastra idiotilor! chit ca tre sa votez cu unul ca becali pe voi tot nu o sa va votez!
2. Dacă trimit bani în țară care sunt folosiți la cumpărături, din care 24% se duc la buget sub formă de TVA, se cheamă că am contribuit?!
Să știți domnule Antonescu, reciproca unei expresii logice nu este mereu adevărată. Chestia cu "no taxation without representation" se referea la cu totul altceva. Era pusă sub semnul îndoielii constituționalitatea unei taxări a coloniilor americane fără ca acestea să aibă reprezentare în parlamentul britanic. Jocul dumneavoastră de cuvinte nu are nici o legătură cu repararea unei greșeli ci din contră, arată o lipsă de originalitate și mai ales de cunoaștere a constituției României.
O zi bună tuturor,
Adrian
este dovada lipsei de anvergura politica.
vai de capul lui ! se mai si uita spre scaunul de la cotroceni . fereste-ne Doamne !
e pur si simplu prost. Nu e nici macar prostanac, macar Geoana a reusit sa fie ambasador si ministru de externe, asta, Crin, cu toate infloriturile lui verbale, e prost de-a binelea in sensul cel mai pur al cuvantului. Si nu numai ca e prost dar e si fudul la maxim caci a ajuns sa se creada un geniu al politicii. Chiar ma gandeam azi de ce vrea sa fie Crin presedinte. Pai pentru ca sa nu faca NIMIC. Sa stea si sa nu faca nimic, evntual o decoratie doua si sa strige la ceilalti ca nu e bine ce fac ca el stie mult mai bine dar de nu se amesteca... Si apoi ne-ar striga ca uite ce presedinte bun e ce nejucator e el si ca trebuie sa fim vesnic recunoscatori ca avem un presedinte care face NIMIC. Deci totul e clar, Doamne pazeste de asa ceva....
ARTICOLUL 36
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Potrivit constitutiei actuale eu cred ca in curand o sa te cam incadrezi la aliniatul doi ...
Ceea ce e bine, oricum, dat fiind ca in aceste categorii sunt persoane mai instruite, care se uita deja incruntati la PNL de la o vreme ... :o)
Oare se aude ce spune?!? :o)
Nu i-a ramas nicio idee de prin constitutie in cap, de la ultima lecturare?!
Cum ar veni, a citit distinsul vreo carte de liberalism, ceva, de prin biblioteca partidului?
Statul modern este o adunatura de cetateni egali in drepturi. Cetatean (cu drept de vot) nu te face faptul ca platesti un impozit.
S-a aliat dansul cu unii de-si zic conservatori si acu' probabil a devenit adeptul votului cenzitar.
Vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vot_cenzitar
E tare de tot Antonescu asta cu Karaoke-le lui in privinta doctrinelor si principiilor. :o)) Il propun la titlul de "Hazliul Zilei" :D
PS: Dealtfel orice roman din afara care vine in tara si cumpara ceva, o bomboana, orice - deja a platit statului impozit: TVA (e impozit, nu taxa, pentru ca nu exista contraprestatie directa din partea statului pentru suma platita!)
Draga Crinutule , delirezi ,delirezi ! In calitate de cetatean roman am dreptul sa iti semnez biletul de trimitere la psihiatrie , fie ca locuiesc la Calafat , fie ca locuiesc la Londra.
Alivoar !
Prin masura asa el ii pastreaza electoratul rosu care pune botul la pomeni, si scoate in afara electoratul de dreapta.
Gramatica limbii romane e grea, de aia ai si ramas repetent la Facultatea de Istorie-Filozofie.
Să facă întâi posibilă plata tuturor contribuțiilor prin internet și apoi mai vorbim de propunerea cu pricina.
Crin ne crede tâmpiți ? Așa nu va mai putea vota nici un român din diasporă.
Sa vedem cine va mai voteaza atunci !
Sa vezi durere pe PSD atunci ...
Lideri sindicali corupti, europarlamentari oieri, electrocutati si corupti, ajutoare de sofer, coafezi, absenti si absenteisti....
Vai de sufletul vostru de al celor ce va pot vota!
Eu nu pot decat sa "vomez" usl!
hai sa fim seriosi, asta trebuie trimis inapoi la liceu sa studieze niste notiuni fundamentale de economie politica.*
* pentru cei care au terminat cu greu liceul pe vremuri in romania, nu ma refer la economia politica studiata de dvs.
typo
As sugera Hotnews sa filtreze de acum aceste comentarii ca off-topic, ar imbunatati calitatea forumului.
Crine daca vrei sa-ti pui in aplicare ideile comuniste trebuie mai intai sa schimbi constitutia in asa fel incat sa-mi interzica ca cetatean roman sa nu mai votez oriunde as fii in aceasta lume. Disperarea ta imi sugereaza ca nu prea stati vi USL prea bine in sondaje, iar diaspora nu te v-a vota niciodata.
Parerea mea este ca totusi multi dintre cei plecati in afara, care au dubla cetatenie, au cam pierdut trenul realitatii din tara, asa ca as vrea ca eu sa fiu cea care sa -mi hotarasc destinul meu si al copiilor mei, votanti si ei in ROMANIA,
Eu sunt medic de laborator asa ca l-am gustat mai mult caci dau rezultate de tipul NEGATIV (pt HIV, sifilis,etc). Ma si vedeam testand creierul lui Crin si dandu-i rezultatul NEGATIV...
Omul asta ar face orice pentru ciolan. Nastase ar trebui executat pentru Petrom si Tariceanu la fel pentru zacamintele din marea neagra administrate si vandute in defavoarea poporului care ii voteaza. Daca pentru un moment ar exista o institutie care sa judece buna credinta a politicienilor de azi am avea executii pe stadioane cum zicea Vadim. Sa muriti bine !
Asta o sa-i fie alt cui in sicriul politic, pt. ca nu pot sa mai inteleg cum se mai poate numi cineva liberal cu scaun la cap dupa ce liderul lor face astfel de afirmatii. Urmeaza apoi doar sa ne retraga cetateniile si sa confiste proprietatile din tara.
Huo, comunistule!
Problema este ca dupa ce te uiti la astia, dai prea multi bani pe medicamente, datorita efectului grav si de lunga durata asupra creierului... asa ca mai bine platesti impozitul si-i bagi in... ma-sii !
Incerca sa creeze diversiuni, sa ne invrajbeasca unii impotriva altora!!
Piei satano!! Esti o nulitate politica si morala antenescule!!, un anti-roman!! Este un .. praf!!
Nici macar Vadim Tudor nu a emis o asemenea ineptie!!
Are o mentalitate mai putreda decat securisto mascaricii din epoca comunismului!!
PNL , alungati-l cat mai este vreme!! Va distruge si ne iremediabil !!!! Pacat de memoria lui Bratianu si a altor liberali valorosi!! Nu merita asta, si noi nu meritam asta!!
Individul nu are dreptul sa deschida gura despre ce e corect si ce nu e corect atat timp cat el ia 100% din salariul de parlamentar si merge la munca in proportie de 1.62%!
N-are nici o rusine. Mai vrea sa conduca si tzara!
Punct.
La fel cum pentru tatuca Ilici dreptul la proprietate este un moft, asa se pare ca va deveni si dreptul la vot pentru "stranieri".dupa mentalitatea lui Antonescu.
Cum era vorba aia Cine se aseamana se aduna.
DREPTUL DE A ALEGE ŞI DE A FI ALES
Drepturile de a alege şi de a fi ales sunt drepturi civile fundamentale prevăzute în Constituţia României, Capitolul II
Drepturile şi libertăţile fundamentale
ARTICOLUL 36 Dreptul de vot (1) Cetatenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniti pâna în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin hotarâre judecatoreasca
definitiva, la pierderea drepturilor electorale.
ARTICOLUL 37 Dreptul de a fi ales (1) Au dreptul de a fi alesi cetatenii cu drept de vot care îndeplinesc conditiile prevazute în articolul 16
alineatul (3), daca nu le este interzisa asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
Chiar crezi ca-i pasa?
Cineva ar trebui sa ii pocneasca pe acesti iubitori ai democratiei cu Constitutia in cap de fiecare data cand se trezesc vorbind prostii.
SI un ultim lucru, daca Geoana ar fi castigat alegerile, ati mai fi afirmat o astfel de prostie? Voturile de acolo ar fi fost bune atunci?
Seamana oricum cu ideea "salam cu soia"... Nu ne-am schimbat defel. Aceeasi prostie.
1. este indeajuns de cretin sa suceasca la 180° un principiu democratic si sa afirme ca noul "produs" nu este opus ci din contra are aceleasi calitati democratice.
2. spune ca nu poti sa administrezi fara sa participi. Cum isi explica prezenta sa in parlament pt ani si ani fara ca nici macar un amendament sa ii poarte numele. nu zic lege ca e peste iq lui.
De ce acestia, ma refer la cei care locuiesc in tara si nu platesc taxe, dar primesc ajutoare sociale sa voteze, iar cei din afara care trimit bani intara sa nu voteze?
Probabil, pentru ca cei din tara voteaza cu voi, iar cei din afara au alta mentalitate si va taxeaza!
de fapt se gandeste el, dar e cu gandtul 24/7 la ciolan.
Cu astia din tara ce facem ? Aia care nu voteaza cu PNL-u ?
Maziliti nu ?
E uite ca as plati si taxe in Romania, numai sa o vad scapata de asemenea lichele!
Ma gandisem sa scriu o demonstratie cu argumente legale prin care sa arat ce idiotenie mare spune Crin, dar nu merita. Crin e...el insusi, si n'o sa poata iesi din fundatura (in) care este nici cu o mie de aliante. asa ca, draga crin.....constat ca tot ofticos esti.
ps. traiesc in franta, deci sunt subiectiv in aprecierea calitatilor acestui mare liberal de centru-stanga-dreapta.
RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
-------------------------------
Nu imi pot imagina un asemenea viitor presedinte care NU cunoaste Constitutia. Sau daca, vag, o cunoaste gandeste ca un analfabet.
O asemenea gogomanie -cei care locuiesc afara sa nu mai poate vota- mi se pare o jignire adasa poporului.
Crin, tata, pune mana pe carte si, eventual fa o programare la Vantu, Patriciu, Iliescu si , ala , Felix ptr instruire.
Atentie, insa, trebuie bine precizat statutul acestor persoane cu domiciliul in strainatate, pentru a le diferentia de persoanele care traiesc in Romania si care nu platesc taxe (persoane casnice, fara ocupatie, pensionari, etc.), care alea vor avea dreptul sa voteze, ca voteaza cu cine trebuie. Cu alte cuvinte, no representation without Romanian taxation in strainatation.
Lasind gluma la o parte, sa remarcam ca enormitatea asta a fost emisa de un LIBERAL (ba inca de PRESEDINTELE PARTIDULUI LIBERAL) care prin definitie ar trebui sa promoveze libertatile civice si diminuarea taxelor.
Omul asta, Antonescu, impreuna cu fratele lui de cruce, Ponta, se degradeaza politic tot mai tare. Sunt jenanti!
De ce naibii nu se limiteaza la singurul lucru pe care il stiu si de care sunt realmente pasionati: "Basescu este rau si este de vina pentru orice". La asta sunt fantastic de buni, de fapt e tpata filosofia lor ca oameni politici! Ce ce nu se limiteaza la asta si se apuca sa deschida gura legat de alte subiecte?
Daca reuseste sa ia 10% din impozitul datorat de tiganii cu castel, 7 Mercedesuri si lant de aur d'-un kil la grumaz (altfel abonati toti la ajutor social), sigur, putem avea un subiect...
De fapt cred ca bat prea departe.
Daca-l convinge pe cetateanul liberal cu drept de vot Patriciu sa-si plateasaca impozitele, atunci poate ca merita o vorba...
... Ce nesimtit... Da' urla cat il tin plamanii ca-i Basescu dictator...
Lasa-neeeeee penelistule rosu. Tu si amicul tau Adrian Nastase n-spe case ce va tot rumegati creierii aia nefolositori la cum sa faceti sa nu voteze romanii din strainatate... Nu v-ar fi rusine de nemernici!
P.S. Ma intreb cine si cati vor fi imbecilii care il vor mai vota pe impostorul asta ce raspunde la numele de Chiul Antenescu...
Romanii din strainatate sunt inca romani. Daca stupida noastra clasa politica vrea sa se lepede de ei, s-o faca asa cum trebuie.
Nu oamenii au nevoie de tara, tara are nevoie de oameni. (macar si pentru plata pensiilor la case s-a angajat)..
Eu l-am votat pe Basescu cu mare drag in 2004 si numai in cateva luni am descoperit ce fel de canalie e cu adevarat. Asta-i blestemul lui Iliescu - ne-am plas de el si l-am lasat nejudecat ptr. sangele varsat si soarta ne-a aratat ca se potate mult mai rau. Romanii isi merita din plin soarta. Cata vreme vom fi cel mai tolerant popor din Europa la toate capitolele: coruptie, nationalism si respectarea legii - tot atat timp ne vom zbate in situatia penibila care domina ultimele doua decenii.
Aceasta decizie de dubla impozitare trebue sa fie introdusa, ca exceptie, in actele care se semneaza de catre autoritatile romane, cu diverse tari, privind 'dubla impunere.
Legea prin care s-ar statua dubla impunere, propusa de PNL, trebue sa precizeze cu cat timp inainte de alegeri trebue sa inceapa sa se plateasca impozite si in Romania si cat timp dupa incheierea alegerilor. Aceasta, daca nu ar fi agreata propunerea de impozitare facuta de mine mai sus, ca 'o gluma de weekend'.
Sa-ti fie rusine.
Am ajuns la concluzia ca toti santeti unul si acelasi ,hot,tradator de neam si tara,de interesele natiunii.mincinosi,corupti,lasi,lingai,asasinii economiei romanesti ,,,etc,etc.Santeti ciuma si dezastrul ROMANIEI si ROMANIILOR.Toti., PDL,PSDR,PNL,USL, ETC ETC.
Si mai ai tupeul sa ma pui sa iti platesc taxa de vot dupa ce din cauza voastra a IDIOTIILOR SI PARVENITIILOR care vrand sa pareti destepti in IDIOTENIA si fareseismul vostru ati distrus O NATIUNE ,UN POPOR. BENGA SA VA DUCA IN TARA SA.
Problema noastră e că ţara se vede şi mai de rahat din afară...
Ia puneţi voi mâna şi faceţi ceva pt. România şi să vedeţi cum începe să vă voteze toţi românii, indiferent unde sunt...
Şi aruncă şi un ochişor pe art. 36 raportat la art. 53 din Constituţie înainte să vorbeşti prostii.
In loc sa caute sa-i adune pe romanii plecati,care si asa multi nici nu vor sa mai auda de Romania (din cauza saraciei si umilintelor pe care le-au indurat aici) si sunt practic la limita deznationalizarii, asta cauta rautati sa-i dezbine si sa-i alunge si mai mult! SI VREI SA AJUNGI PRESEDINTELE ROMANIEI! NU TI-E BA RUSINE! NU AI NIMIC SFANT! Vino cu un sistem care sa nu poata fi fraudat, dar nu sa le interzici sa voteze! Mai treci prin satele si oraselele tarii si-ai sa vezi ca sunt pustii, toti tinerii sunt plecati. Au plecat 3-4 milioane de oameni, fapt fara precedent pe timp de pace in Europa! Au mai ramas doar batranii care stii ce?multi platesc taxe pe casa cu banii trimisi de aia de afara! Nu mai vorbesc de cat de obstructionist si flagrant antidemocratic e un astfel de sistem, bai "liberalule". Mi-e scarba
Huoooooooo! :)) Da crine, ai inteles bine am impresia, nu iei salariul daca nu mergi la serviciu. Nota 10. Acum poti sta jos!
P.S.: De ce naibii ne mai intoarcem in tara si cheltuim? Sa nu stea crin pe plantatie in loc de parlament?
Sa poata vota doar romanii din strainatate care voteaza USL.
Asa e cand nu ai nimic de oferit alegatorilor;te bazezi pe cetatenii mai putin informati.
Faptul ca domnul Crin Antonescu amesteca fiscul cu dreptul de a fi cetatean roman si implicit de a vota este o dovada de ipocrizie politica. Probabil ca in urma aliantelor cu PSD-ul partidul pe care il conduce domnia sa si-a pierduc complet orice ideologie liberala asa incat conducatorii isi petrec timpul cu fente de genul, cum sa anulam noi voturile de drepta, cum sa ii tragem in cap lui Basescu, cum sa apucam ciolanul dupa care fugim de ani de zile si pe care doar l-am mirosit putin la alegerile trecute pentru ca oricum ne-a fost suflat de votul din diaspora.
Cat de mic si meschin este acest Crin Antonescu. Imi pare rau ca partidul liberal a fost deraiat de la doctrina sanatoasa de generatii. Ce poti sa faci cand totul se rezuma la banii domnului Patriciu si nu la principiile liberale sanatoase?
Inca odata, pestele miroase de la cap, adica de la domnul Patriciu - individul care aduce cel mai mare prejudiciu Romaniei. Pana cand acest individ nu va dispare de pe scena politica (ca finantare) vom continua sa asistam la aberatii politice la aliante obscure si absurde intre stanga si dreapta politica romaneasca.
Rusime domnilor, avem in diaspora mai multe drepturi ca strain decit avem in romania.
Salutari. Cosmin D.
(http://www.gazetaromaneasca.com/focus/53-politica/660-crin-antonescu-preedintele-pnl-qplteti-taxe-in-ar-voteziq.html)
Asa graieste Crin.
Inspaimantator.
Inregistrare electronica prealabila...
Da, meriti, Crin, dispretul meu.
In ultimii zece ani diaspora a trimis in tara, bani care pot fi "urmariti", 90 miliarde de euro, aproape cat datoria externa a Romaniei 100 miliarde de eruo. Daca banii astia nu ar fi existat, Romania ar fi fost intr-o situatie mult mai grava decat Grecia.
S-a cosnumat in Romania cu mult peste posibilitati, ne-am indatorat ca niste cretini, n-am exportat nimic, avem deficit cronic al balantei comericale si evident bugetare si daca Moody sau Fich mai dau un BBB+ asta se datoreaza exclusiv diasporei si banilor care inca mai sunt trimisi in tara.
Neamul prost... mai bine il bagi in pisd@ m@-sii
Nicaieri votul unui cetean
nu este coplata la taxe sau impozite!
Asa ceva demonstreaza o imaturitate politica si incalcarea drepturilori dobandite prin nastere.
Cetaneia daca nu renuntam la ea,Antonescu nu este indreptatit sa schimbe legiile dupa cum bate vantul.Daca face,propun sa-l dam in judecata la CEDO.
Sunt drepturile noastre si nu trebuie sa admitem jocuri electorale
Poate ar fi bine sa va asigurati ca aceste reactii ajung si la impricinatul acesta care musteste de democratie !
Sper sa se lamureasca absolut toata lumea (nu au fost de loc putini cei amagiti in 2009) pe ce maini ar fi incaput tara.
Actualmente omul nostru, alergand cu limba scoasa dupa noi pozitii, mai inalte, este in stare sa propuna sa ramana singurul cu drept de vot din tara; ar fi bine de sapat si aflat ce influenta nefasta a-nceput sa aiba asupra lui si cea mai apropiata persoana din prezent !?
Ce impozit mai vrea si penelistu asta?
Cum naiba poate liderul unui partid care se autodenumeste liberal sa propuna o masura atat de neliberala?
Cum naiba poate liderul partidului 'liberal' sa ceara pedepsirea acelor categorii ale populatiei care au avut initiativa de a pleca in cautarea unei slujbe mai bune.
Cat de idiot poti sa fii sa propui creeare unei categorii de cetatenii romani de rand 2 (fara drept la vot)?
Cat de idiot poti sa fii sa iti instrainezi asa gratuit vreo 2-3 milioane de romani care pe langa faptul ca au dreptul universal la vot iti mai si pompeaza in economie sute de milioane de euro anual.
dar daca luam in calcul un student la Harvard sau o mamica casnica sau chiar un diplomat care are imunitate fiscala (nu plateste taxe)?
nena, io zic sa platesti taxele alea tu, ca intr-o zi o sa ai nevoie sa beneficiezi de asistenta sociala la un azil
pur si simplu acuma imi este frica de ceea ce se intampla in romania si ce se va intampla cand vor ajunge astia la putere!
mi-am depus bani in banca in tara, trebuie sa ii scot urgent de acolo, ca daca ajunge usl la putere, o sa ne lase in fundul gol pentru simplul fapt ca am indraznit sa respectam si sa aplicam constitutia si sa votam!
daca ajunge nebunul la putere, probabil ca nu o sa pot sa vin nici in vizita in tara fara sa platesc o taxa. si pentru ca am indraznit sa votez ultima data pdl, probabil ca o sa imi retraga cetatenia, o sa imi confiste bunurile din tara si o sa fiu condamnat la plata unor despagubiri!!!
in ce jale a ajuns tara... pe de o parte lumea nu intelege ca toata planeta a a trebuit sa stranga din fund din cauza crizei financiare si isi cauta norocul in alte tari, pe de alta parte stanga comunista din romania creeaza si intretine o ura fanatica impotriva romanilor din diaspora.
semneaza: un "strain", asa cum am fost numit odata pe un forum de discutii de la mine din oras. repet: de la mine din oras :( :(
Ce nu-nţelegi tu e că n-avem cum să decidem noi, "cei dinafară". Ar fi aşa doar în cazul în care am fi majoritari. În condiţiile astea, votul meu are exact aceeaşi greutate ca al tău sau al alui crin sau bombonel. Ceea ce e adevărat şi incontestabil e faptul că noi ne-am dus şi-am votat, lucru pe care isteţii alde crin, bombonel şi tine, nu l-au scontat -sau, cel puţin, n-au scontat că vom vota împotrivă.
Ne-auzim după următorul vot ;)
nu esti cu nimic mai bun decat cei de afara, oricum o sa votezi ce ti se spune, ca prea mult nu intelegi
In primul rand ca noi cei din diaspora avem familii in Romania, si cand luam decizii, nu luam decizii doar pentru noi. Pe mine m-au invatat ca votu nu este numai un drept ci si o responsabilitate civica, dovada ca nu am lipsit niciodata de la vot de cand am capatat dreptul, chiar daca de multe ori tot ce puteam vota era raul cel mai mic.
In al doilea rand pe un ton mai pragmatic, multi dintre noi au proprietati in Romania asa ca nu ne poate oprii cu legea asta. Am impozitele la zi, cu mult mai bine decat multi cu care faci "viata grea" in Romania.
Si in al treilea rand, cu scuzele de rigoare ca-ti spulber iluziile, daca singura solutie ca tu sa traiesti bine este ca altii sa-si piarda din drepturi, gandeste-te cum va fii cand majoritatea va decide ca trebuie sa-ti pierzi tu din drepturi (nu se stie care) ca ei sa traiasca mai bine.
"What goes around comes around"
Curtea suprema din SUA a eliminat legea respectiva ca neconstitutionala deoarece crea doua clase de cetateni (unii care pot vota si altii care nu pot vota), iar congresul american a adaugat un amendament la constitutia SUA prin care e interzisa conditionarea votului de plata vreunei taxe.
Daca Antonescu ar fi fost un istorica adevarat, ar fi trebuit sa stie lucrul asta.
Ceea ce vrea el e neconstitutional chiar si dupa constitutia romaneasca, pentru care toti sunt egali cand vine vorba de participarea la vot.
Dupa el, unii care traiesc din ajutor social in Romania si nu platesc taxe sunt indreptatiti sa voteze, insa un student roman care studiaza in strainatate, vrea sa se intoarca in Romania si nu are nici un fel de venit in Romania sau proprietate la care sa plateasca taxe nu poate vota in Romania.
Asta e masura neconstitutionalitatii unei astfel de legi. Nu poti crea doua clase de cetateni romani. Unii cu dept de vot si altii fara drept de vot.
Diaspora va urmareste domnilor si va simte duhoarea ce o emanati. Va doresc sedere placuta in drojdia politicii romanesti. De cumparat nu aveti cum ne cumpara.
De asta cred ca au facut astia alianta asta de stanga-dreapta sa-si dea cu stangul in dreptul .... cum sa iei dreptul la vot al romanilor din afara????? Crinutzule la faza asta l-ai facut si pe Geoana la capitolul prostie!!!!!
Sper ca nu te va vota nimeni, pe nicaieri stimabile!
pur si simplu acuma imi este frica de ceea ce se intampla in romania si ce se va intampla cand vor ajunge astia la putere!
mi-am depus bani in banca in tara, trebuie sa ii scot urgent de acolo, ca daca ajunge usl la putere, o sa ne lase in fundul gol pentru simplul fapt ca am indraznit sa respectam si sa aplicam constitutia si sa votam!
daca ajunge nebunul la putere, probabil ca nu o sa pot sa vin nici in vizita in tara fara sa platesc o taxa. si pentru ca am indraznit sa votez ultima data pdl, probabil ca o sa imi retraga cetatenia, o sa imi confiste bunurile din tara si o sa fiu condamnat la plata unor despagubiri!!!
in ce jale a ajuns tara... pe de o parte lumea nu intelege ca toata planeta a a trebuit sa stranga din fund din cauza crizei financiare si isi cauta norocul in alte tari, pe de alta parte stanga comunista din romania creeaza si intretine o ura fanatica impotriva romanilor din diaspora.
semneaza: un "strain", asa cum am fost numit odata pe un forum de discutii de la mine din oras. repet: de la mine din oras :( :(
Stie cineva ce demersuri trebuie facute pentru renuntarea la cetatenia RO ? Nu mai reprezinta nimic in conditiile in care la virf exista oameni precum acest nimuric sau alt sorici-gros AdS, si atitia altii. Daca romanii care platesc impozite acolo nu sint in stare sa scape de jigodii, eu de aici ce pot sa fac ? Nimic, mai ales ca in curind probabil trebuie sa ma ocup si cu birocratia romana pentru a obtine un asa-zis certificat de platitor de impozite in tara.
De departe, cu drag, Radu
P.S. Si asta se numeste om politic care nici macar Constitutia nu a citit-o ? Ptiu drace ! Piei din fata mea.
Mi bine iti pui streangul de gat decat sa incerci sa renunti la cetatenia romania, ca tot aia este.
Am fost eu exasperat acum vreo cateva luni in urma de birocratia romaneasca. Imi schimbasem numele la obtinerea cetateniei americane si am trecut prin iad pana sa reinnoiesc pasaportul romanesc.
Gandeam atunci sa renunt la cetatenia romana, insa costa o caruta de bani (cam 1000 de dolari) plus o alergatura de nu esti in stare sa o faci.
Trebuie sa alergi dupa caziere judiciare si fiscale, sa faci dovada ca nu datorezi nimic statului roman si alte cele penru care trebuie sa alergi luni de zile sa le obtii.
Asa ca esti legat de glie cu cetatenia romana. E mai usor de renuntat si mai ieftin la cetatenia americana. Platesti o taxa, predai pasaportul si ala esti.
1) Da, trebuie sa dovedesti ca nu ai datorii, dar se obtine relativ usor de la finante.
Insa problema cea mare este urmatoarea: sistemul este complicat iar cel mai usor este sa nu mai ai nici un fel de proprietati in romania. Tot sistemul este facut in asa fel incat sa trebuiasca sa vinzi tot. Asta e secretul.
In momentul in care nu mai ai nici un fel de proprietate, merge struna si repede.
2) Pentru Radu: din cate stiu eu, acuma poti sa iti iei cetatenia germana si daca o ai pe cea romana, deci nu trebuie sa renunti la cea romana. Inainte nu se putea, dar acuma de 4-5 ai se poate.
Daniel
Nu e nimic usor cand vine vorba de birocratia din Romania.
Pentru actualizarea unui certificat de nastere romanesc cu numele schimbat in strainatate si inregistrarea unui certificat de casatorie strain au fost necesare sase luni de alergatura prin diverse locuri plus cineva sa se ocupe de chestie in Romania. Chestia aia m-a pus pe butuci deoarece birocratia romaneasca e infernala. La ce trebuie certificat de casatorie ca sa iei un pasaport? Nu se cere asa ceva cand ceri un pasaport american.
Daca nu ai pe nimeni sa alerge pentru tine, nu mai e nimic usor in tara aia.
Felicitari pentru panseul tau - desprins din seria "salam cu soia". Pentru buna ta informare - reprezentantii pentru circumscriptiile din strainatate sunt diferiti de cei pentru circumscriptiile uninominale de pe teritoriul Romaniei.
Astfel ai posibilitatea sa decizi direct de cine sa fii reprezentata - este o problema de bun simt.
Cu panseul de mai sus cred ca te-ai antepronuntat, dar este bina sa stii ca pentru a fi prost nu este necesar sa fii frumos ! vezi cazul d-lui Antonescu.
"Patria si Dreptul Meu !"
.
Bravos Antonescule, tine-o tot asa! Va intelege si un nou-nascut ce papagal jalnic esti!
Enjoy!
:)))
Constitutia Romaniei:
Art. 36: Dreptul de vot
(1) Cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.
Oare cati ani trebuie sa ramai repetent ca sa poti intelege doua fraze simple si clare...
pai sa le ia cetatenia, direct celor plecati din tara!!
Altceva ma sperie: Antenescu vorbeste la plural: "Ne gandim...", spune. Cine mai poate avea o astfel de logica , mai asemanatoare cu desirabilitatea decat cu realitatea, decat Felix? Asta inseamna ca activitatea PNL este atat de strans legata de intentiile motanesti incat liberalii au ajuns de fapt la remorca PC si nu invers.
Acest fel de wishfull thinking arata ca oamenii astia nici nu mai realizeaza pe ce lume traiesc.
"Pluralul majestatii sale" il exonereaza de raspundere pe vorbitor si arunca ambiguitate in cele spuse de el astfel incat sa fie cat mai putin clar ceea ce spune.
Penibil, nu?
Va rog sa luati in considerare si urmatoarele interdicitii pt alegatori:
1)persoanele cu un IQ mai mare de 100 nu au drept de vot - prea multi intelectuali strica
2)persoanele care locuiesc in tari democratice sau mai avansate nu au drept de vot - ei nu reprezinta Romania, tara e reprezentata de oamenii saraci care isi dau votul pe 1 kg de zahar sau o promisiune de 10% la pensie
3) la 2) se adauga si persoanele care au calatorit in ultimul an in mai mult de 3 tari - au fost contaminati de idei tampite conform carora oamenii au dreptul la un trai decent si coruptia, furtul si infractiunile NU SUNT TOLERATE
Va multumesc, sa va dea Dumnezeu sanate si alegatorilor dumneavoastra multa minte,
un roman
Haideti, va rog sa-l iertam! Oricui i se putea intampla!
Haideti! Va rog!
apara-ma doamne de viemii astia
Noi, capsunarii din diaspora care spalam wc-uri si "facem foamea" prin strainatate, va mutumim din inima pentru aceasta pretioasa initiativa. Speram din tot sufletul ca legea pe care o veti propune va fi adoptata prin pretiosul dumneavoastra vot in marea adunare nationala impreuna cu voturile nu mai putin stimatilor tovarasi Ponta & comp. Vom putea - in sfarsit - sa va dam in judecata la CEDO si sa obtinem vreo 100 k Euros ca despagubire. Mie unul, nu mi'ar strica banii astia, ca tot vroiam sa'mi schimb Mercedesul cu unul mai nou, si fie-mea si-ar dori ceva excursii prin Baleare. Aferim tovarase coane Antonescu, n'am mai vazut un politician mai aproape de diaspora decat nimicnicia voastra.
M.D.
PS: cand vorbesc de CEDO sunt foarte serios !!!
Pe de alta parte, daca 50% din romani o sa il aleaga si daca cred ca suntem buni de plata ca niste "straini" ce suntem, atunci nu stiu ce sa zic... merita sa plateasca...
In orice caz, vreau sa fac un mic calcul: 6 milioane de romani plecati x 100k Euro aproape depaseste bugetul Romaniei :) :) :)
Daniel
Si totusi, unii mai avem o farama de speranta ca intr-o zi vom putea reveni acasa. Pana atunci tot romani suntem, atat in pasaport/ buletin, cat mai ales in suflet. Romania e "acasa", si nu concep cat tupeu poate avea individul asta sa ne refuze acest lucru. Ne pasa de Romania, indiferent unde suntem in lume.
Chiar sper sa indrazneasca individu sa propuna o astfel de lege. Cum zicea cineva mai sus, multora ne-ar prinde bine un ban cinstit despagubire pentru conditionarea unui drept constitutional. Grija doar domu antonescu, suntem ceva mai scumpi decat amaratii pe care ii manipulezi cu 2 kile de faina si o sticla de ulei.
se pare ca aceste calcule se impotmolesc cumva ...cum trec granita!
isi tot amintesc cum au pierdut ultimele alegeri ... numarind voturi peste hotare !
prin urmare cel mai simplu pentru ei ar fi ca astia de peste hotare...sa dispara cumva !
de aici mai rezulta si faptul ca opozitia are un singur tel: sa ajunga la putere, prin orice mijloace, anulind chiar dreptul romanilor la vot , daca e cazul! mai exact , ne demonstreaza , inca o data , ca sint interesati doar de putere.
Aloooo, pe noi cine ne mai aude? Oful nostru cine-l mai asculta? Cine sau ce va credeti ?
In plus par a fi si lipsiti de logica !
Toti tinerii din Romania au case sau masini pentru ca sa plateasca impozite? Nu!, Stau cu parintii, cu socrii sau platesc chirie, in majoritate !
de ce ar fi astia mai cu mot decit tinerii care traiesc peste hotare?
Logic ar fi ( rezultind direct din dorinta d-lui Crin ) ca nici tinerii din Romania sa nu voteze, pe motiv ca nu platesc impozite pe case , masini, etc.
D-le Crin, nu sint in stare sa va mai inteleg. Pot doar sa va spun ca, daca ati fi tacut in ultimele 3-4 luni,era mai probabil ca eu unul sa va votez.
Se pare ca vremurile grele care ne tot apar in fata de un an doi, scot la iveala tot jegul_ lasat in urma de politicienii ultimilor 20 ani. O tara in care productia a fost distrusa . O tara in care eu joc tenis de masa in...fosta Semanatoarea. O tara in care Tractoare Brasov s-a metamorfozat intr un ansamblu rezidential. O tara in care fabricile de rulmenti au fost printre primele privatizate. O tara in care a fost vindut un combinat la Galati, noul proprietar recuperind investitia dupa doar un an . O tara in care unii si-au permis sa vinda petrolul din pamint ! Acum vor sa ne vinda aurul, si ar trebui, cf. reclamelor, sa fim fericiti! Am fost, acum o vreme cu masina pe un traseu de munte ; acum 3-4 ani acolo era o padure , acum e stinca goala ! O
dar, antonel este prins in chingi de psd
O ura impotriva celor care l-au pus la punct pentru ca a facut parte din sitemul de jigodii care i-a silit pe romani sa plece cu milioanele din tara lor. Rusine Antonestu!
Au fost unii care au votat in dusmanie
Ma gândesc ca s-ar merita, oricum eşti de rasul planetei sa fii cetăţean într-o Românie în care clasa politica nu este doar tâmpită, dar este şi atât de săracă încât mâine poate votează ca ea sa nu mai plătească impozite....
a vrut sa zica toti cei care nu platesc impozite, sau platesc mai putin decat ajutorul social.
iar toti ceilalti trebuie sa vina cu adeverinta legalizata la notariat, in 3-5 exmplare, nu mai veche de 10 zile, obtinuta prin cerere scrisa la Finante, care se elibereaza numai intre 13:45-14:15, la biroul parlamentar regional, numai daca parlamentarul este prezent.
Ba, de 3 ani nu am auzit odata o masura pentru criza, ma, dar o data, o singura data. Tu chiar esti dus cu capul daca tu crezi ca vei cistiga alegerile viitoare. Nu o fi Base bun, ca nu imi place, dar e mai bun ca tine si ca USL-ul tau ma Crine, ma.
Pacat ca te-ai dat cu PSD-ul ... mare pacat ....
Tutuca Ilici, nu cred eu ca mai prinde el guvernare PSD-ista in tara asta ...
// cetatenia da dreptul oricui sa voteze in afara tarii pe cine doreste fiecare.
Daca nu esti in stare sa-ti promovezi o platforma politica si tii neaparat sa intri in categoria infantililor este problema ta, dar te rog scuteste-ne de asemenea idiotenii tipice a la Scornicesti.
Era greu de crezut ca un individ cu retard avansat sa nu se dea in petec atat de puternic.
o romanca din canada
- pe cei din Romania nu ii afecteaza
- pe cei din afara care platesc impozite in tara nu ii afecteaza
- pe cei din afara care NU platesc impozite in tara ii afecteaza!
Deci muncitorii la negru sau romanii care s'au mutat definitiv in alta tara. De ce sa hotarasca ei soarta celor ramasi in Romania?
De ex baselu si boculetzu se mindresc ca au ajuns acolo cocotati pt ca i-a votat "diaspora"...
si ne-au trintit TVA de 24 % asa, sa simtim ce bine e pe criza.
de fapt...mi-ar placea si mie sa plec in australia, si de acolo sa votez partidu ala care va baga pe git TVA de 80% si impozite de 99% :))))
pe de alta parte....o data ce esti oriunde in lume, ce iti mai pasa de gaura asta ce e rominia?
cind o sa fiu plecat......100% nu voi vota vreun pnlpsdpcpdl ........orice ar zice oricine