Eurodeputatul roman Adrian Severin, exclus miercuri din Grupul Alianta Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European (S&D), va ocupa in sala de plen locul cu nr. 778, in zona eurodeputatilor neafiliati, intre eurodeputatii George Becali si Corneliu Vadim Tudor, potrivit unor surse din PE citate de Agerpres.

In perioada in care a fost membru si vicepresedinte ale Grupului S&D, Adrian Severin a ocupat numarul 29, aflat in primele randuri din hemiciclul legislativului european.

Este de asteptat ca Adrian Severin sa ocupe noul loc chiar in noua minisesiune plenara a PE, care incepe miercuri, la ora 16,00, ora Romaniei.

Membrii grupului Alianta Progresista a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European (S&D) au aprobat miercuri, in unanimitate, excluderea eurodeputatului roman Adrian Severin din acest grup europarlamentar, in urma implicarii sale in scandalul legat de ancheta sub acoperire realizata de reporterii britanici de la 'The Sunday Times', care au pretins ca sunt lobby-isti si care le-au propus mai multor membri ai PE plata anumitor sume de bani in schimbul promovarii unor amendamente legislative.

Grupul S&D ramane astfel cu 185 de eurodeputati, fiind al doilea grup ca marime din PE, dupa grupul popularilor europeni (PPE).

Biroul grupului S&D i-a cerut marti eurodeputatului roman Adrian Severin sa demisioneze din functia de membru al PE, dupa ce luni seara europarlamentarul roman declarase ca le va trimite in cursul serii de luni sau marti dimineata o scrisoare membrilor grupului sau prin care isi anunta retragerea din functiile detinute in S&D pana la finalizarea investigatiei privind acuzatiile din 'The Sunday Times'.

  • Reporterii britanici de la 'The Sunday Times' au propus unui numar de 60 de membri ai Parlamentului European sa le plateasca pana la 100.000 de euro pe an in schimbul unor amendamente a caror adoptare ar fi fost sustinuta si promovata de respectivii deputati. Trei dintre alesi ar fi acceptat - Adrian Severin, Zoran Thaler si Ernst Strasser.
  • Potrivit unor surse europarlamentare, inca doi eurodeputati ar fi acceptat oferta falsilor lobby-isti, dar numele lor nu se cunosc deocamdata. Zoran Thaler si Ernst Strasser si-au anuntat demisia din functia de eurodeputat iar Adrian Severin a anuntat ca nu va renunta la mandatul de membru al PE.