Deputatul PDL Sulfina Barbu a sustinut, joi, ca Emil Boc nu-si va da demisia din functia de prim-ministru, aratand ca Romania are un premier care tocmai a trecut de o motiune de cenzura, relateaza Mediafax.

Intrebata in legatura cu afirmatiile senatorului UDMR Gyorgy Frunda potrivit carora Emil Boc va demisiona din functia de prim-ministru saptamana viitoare, Sulfina Barbu a raspuns: "Va asigur ca nu se va intampla lucrul acesta".

"Avem un prim-ministru care tocmai a trecut un examen important, o motiune de cenzura, pe care a depus-o opozitia, care a avut ocazia de 11 ori sa demita acest guvern si nu s-a intamplat", a adaugat Sulfina Barbu.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, joi, la RFI, ca este posibil ca "saptamana viitoare sau in viitorul apropiat" sa fie schimbat premierul, el apreciind totodata ca activitatea guvernamentala va fi influentata de competitia interna din PDL.