Senatorii Comisiei de cultura si mass-media au discutat, marti, initiativa Guvernului privind combaterea pornografiei, polemizand pe marginea definitiei termenului, iar in final au decis sa amane raportul din cauza lipsei de cvorum, relateaza Mediafax.

Guvernul a propus comisiei modificarea Legii 196/2003 privind combaterea pornografiei, pentru a suplini reglementarile in ceea ce priveste continutul pe internet.

Varianta Executivului instituia masuri pentru a ingradi accesul minorilor la pagini de internet cu continut pornografic, obligand realizatorii acestora sa introduca sistem de acces parolat.

Varianta propusa de Guvern instituia astfel de interdictii doar pentru site-urile destinate exclusiv distribuirii de materiale pornografice, in timp ce site-urile care contin astfel de materiale, insa nu exclusiv, pot permite accesul cu simpla conditie a verificarii varstei utilizatorului.

Executivul a modificat si definitia legala a materialelor cu caracter pornografic, stabilind ca acestea pot fi "obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicatii, filme, inregistrari video sau audio, spoturi publicitare, programe sau aplicatii informatice, piese muzicale si orice alte forme de exprimare care prezinta explicit sau sugereaza o activitate sexuala".

O parte a membrilor comisiei s-au pronuntat pentru eliminarea termenul "sugereaza", intrucat ar fi lasat loc la interpretari.

Definitia data de Guvern pornografiei nu i-a multumit pe unii senatori, social-democratul Georgica Severin apreciind ca se impune o definitie mai stricta.

El a ridicat intrebarea daca poate fi considerata pornografica o fotografie cu o femeie sumar imbracata sau nud, publicata in paginile unui ziar.

"Olympia lui Manet, atunci cand a fost expusa prima data, a fost acuzata ca ar fi pornografie", a afirmat el.

Severin a atras atentia asupra riscului instituirii cenzurei, daca se interzice accesul la site-urile destinate adultilor, el apreciind ca ar fi preferabila reglementarea unei "filtrari" a continutului paginilor de internet.

"Problema trebuie rezolvata in primul rand prin educatie si nu prin impunerea legii", a adaugat el.

In discutie a fost adus si continutul unor videoclipuri, Sergiu Nicolaescu dand exemplul unor cantece "foarte bune", dar ilustrate cu imagini "care reproduc sexul".

La dezbateri a fost prezent si un specialist in bioetica, Virgiliu Gheorghe, care a prezentat o statistica, potrivit careia 10% din populatia SUA ar fi "dependenta" de pornografie, iar aproape 70% ar consuma astfel de materiale.

Gheorghe a propus comisiei o reglementare mai drastica, constand in aplicarea unor filtre impotriva materialelor pornografice de furnizorul de servicii, la cererea clientului.

Acesta a ridicat si problema continutului paginilor principalelor cotidiene din Romania, unde apar frecvent femei imbracate sumar, apreciind ca si astfel de imagini intra in zona pornografiei.

Social-democratul Sergiu Nicolaescu i-a replicat ca nu se poate nega necesitatea ziarelor de a se vinde, iar colegul sau Georgica Severin a argumentat ca o fotografie cu o femeie frumoasa, in costum de baie, poate placea sau chiar "excita" fara a fi considerata o imagine pornografica.

Senatorii comisiei nu au luat nicio decizie si nu au discutat pe fond articolele initiativei, constatand ca nu sunt in cvorum si amanand dezbaterea pentru o sedinta ulterioara.