Biroul Politic al PDL a decis, luni, sa elimine obligativitatea vechimii de 5 ani in partid pentru candidatii la sefia formatiunii. Prin aceasta derogare, orice membru PDL poate sa se inscrie in cursa pentru sefia PDL.
"O decizie care a fost deja luata si care vine ca urmare a propunerii noastre. De fapt, istoria este un pic mai complicata, pentru ca impreuna tot cu Sever Voinescu si cu Monica Macovei am cerut o derogare ca, la Conventia din mai, sa poata conduce o motiune si o persoana care nu are cinci ani vechime. Pornind de la aceasta solicitare, s-a ajuns la ideea ca aceasta propunere o va face BPN Consiliului National de Coordonare, astfel incat sa se poata ca, la viitoarea intrunire in Conventie, aceasta conditie de vechime sa fie data la o parte", a declarat Cristian Preda, citat de agentia Agerpres.
Modificarea le va permite reformistiilor Monica Macovei, Cristian Preda si Sever Voinescu, accesul la functii de conducere in PDL, acestia avand o vechime in partid de aproximativ 2 ani.
Potrivit statutului PDL, candidatul pentru postul de presedinte al partidului isi depune printr-o motiune candidatura impreuna cu o echipa nominalizata pentru functiile din Biroul Politic. Candidatul care a obtinut cele mai multe voturi devine presedintele partidului si formeaza Biroul Politic.
Tensiuni intre Boureanu, baroni locali si reformisti
De asemenea, o alta modificare care va fi operata in statut si aprobata de catre conducera PDL este introducerea criteriilor de integritate. Tot la propunerea reformistilor, membrii PDL arestati preventiv, trimisi in judecata sau condamnati penal vor fi sanctionati cu suspendarea din partid pe o perioada de 3 ani.
Modificarea a fost dezbatuta in sedinta BP si a starnit un adevarat scandal intre democrat liberali. Surse din interiorul PDL au declarat pentru Hotnews.ro ca vicepresedintele Cristian Boureanu a fost impotriva propunerii, sustinand ca partidul va pierde multi membrii si chiar persoane din conducerea PDL. Sursele citate sustin ca Boureanu s-a enervat la aflarea propunerii si l-a jignit pe Sever Voinescu catalogandu-l "tampit si nesimitit".
De asemenea, si primarul de la Neamt, Gheorghe Stefan si vicepresedintele PDL, Florin Popescu s-au opus introducerii criterilor de integritate argumentand ca PDL va pierde foarte multi primari. "Numai eu in judet am 6 primari trimisi in judecata. Ce facem cu ei? Ii dam afara si se vor duce clar la opozitie. Nu facem altceva decat sa dam USL-ului candidati eligibili pentru locale" a comentat presedintele PDL Neamt.
"Daca criteriile de integritate vor fi incluse in statut vom avea 9 parlamentari suspendati din partid si aproximativ 200 de primari. Acum avem patru deputati trimisi in judecata: Monica Iacob Ridzi, Dan Pasat, Sorin Buta si Sorin Pandele. Din semnalele pe care le avem mai urmeaza inca cinci parlamentari care vor fi trimisi in judecata", a comentat un lider PDL. Aceleasi surse sustin ca presedintele PDL, Emil Boc a transat discutia spunand ca nici nu vrea sa auda de respingerea propunerii. "Criteriile de integritate vor fi incluse in statut. Nici nu vreau sa mai aud alte comentarii. Trebuie sa facem asta pentru binele partidului si, cu toate pierderile de oameni care le implica aplicarea unei astfel de prevederi, se va face", ar fi transat discutia Boc.
Vicepresedintele PDL, Gheorghe Flutur a precizat, dupa sedinta conducerii centrale a partidului, ca, potrivit propunerilor de modificare a Statutului, orice membru al formatiunii va avea posibilitatea sa se autosuspende din partid.
Daca propunerea va fi introdusa in statut, democrat liberali ca primarul Aradului, Gheorghe Falca, vicepresedintele PDL, Cristian Boureanu risca sa fie suspendati din partid, acestia fiind cercetati penal si trimisi in judecata.
Lustratie in PDL doar pentru fostii activist din aparatul central al PCR
"Este o prevedere interesanta pentru ca am dorit sa punem de acord cu Legea lustratiei, sustinuta de PDL: pentru a ocupa o functie politica de conducere in PDL se considera incompatibila functia cu cel care a ocupat o functie politica de conducere retribuita in aparatul central al PCR. Totodata, pentru a ocupa orice functie politica de conducere va fi nevoie de un aviz de principiu din partea viitoarei Comisii de integritate, statut si litigii", a declarat vicepresedintele PDL, Gheorghe Flutur la finalul sedintei.
Propunerile de modificare a statutului urmeaza sa fie dezbatute si validate in forurile de conducere ale PDL Consiliul National de Coordonare si respectiv Colegiul Director. Pe 5 martie are loc Consiliul National de Coordonare unde se vor dezbate aceste modificari.
Presedintele Traian Basescu i-a sfatuit in nenumarate randuri pe liderii PDL sa accepte propunerile reformistilor Monica Macovei, Cristian Preda si Sever Voinescu privind introducerea unor criterii de integritate in statutul PDL. De asemenea, presedintele le-a sugerat democrat liberalilor sa accepte noi oameni in conducerea partidului.
La intalnirile pe care seful statului le-a avut cu parlamentarii i-a sfatuit sa nu-i dea la o parte pe cei care sunt incomozi si critica partidul. Potrivit surselor Hotnews.ro, Basescu le-ar fi spus democrat-liberalilor sa o coopteze pe Monica Macovei pentru a-i ajuta sa elaboreze criterii de integritate care sa fie incluse in Statutul partidului si care ar trebui aplicate imediat.
"Chiar daca Preda, Macovei, Voinescu si Baconschi sunt incomozi si critica partidul, ar fi bine sa nu fie dati la o parte. Aveti nevoie de Monica Macovei si trebuie sa o implicati in stabilirea criteriilor de integritate ale PDL(...) Aveti nevoie de un om competent care va poate ajuta in elaborarea criteriilor de integritate", ar fi spus presedintele.



















Orice regim dominat de un mic grup de indivizi va vedea ca acel grup isi foloseste pozitia pentru a se imbogati. Sunt putini care rezista. In timp, zelul declarat (ipocrit sau nu) de Traian Basescu, al anticoruptiei, s-a erodat iar avaritia a prevalat alaturi de aroganta puterii generalizate.Rezultatul este un regim kleptocrat !
iar cu Monica Macovei in fruntea partidului si eventual candidat la prezidentiale cred ca partidul ar avea numai de castigat. pacat ca nu suntem noi cei care aleg presedintele PDL, ci membrii de partid... si inca odata pacat ca foarte multi romani n-o sa inteleaga ce-i aia lustratie sau integritate si o sa voteze cu cine le promite pensii si salarii pe care n-o sa le vada niciodata... mare pacat...
Daca tot zici ca esti crestin, citeste Eclesiastul 9.10 si apoi mai vorbeste despre planurile lui Coposu care zici tu ca mai traieste. Tu si Diavolul ziceti aceelasi lucru - vezi Geneza 3.4. :-)
Cat despre Boureanu... ''tampit si nesimtit''?! E un isteric, un tupeist fara substanta, nimic mai mult - un fel de Ponta-de-PDL. O rusine!
Din pacate au gasit-o doar pe Macovei care poate fi un candidat acceptabil la prezindetiale. Restul... mai au mamaliga de mancat.
despre Voinescu: asta spun si eu, e si el intre 99%. ma bucur ca imi dai dreptate.
Vedeti dumneavoastra, eu am doua criterii mari si late ca sa studiez un politician.
1. A intrat in politica sa faca afaceri? Da/Nu
Ori eu urmaresc cu atentie acest criteriu. Si e usor de aflat ce afaceri au acei oameni. Ori nu va suparati, spuneti-mi se mie de afacerile lui Voinescu, Preda, Macovei sau Boc. Buni, prosti, dar oamenii astia chiar vor sa faca politica.
Si daca mai pun sita asta deasa peste clasa noastra politica, apoi nu stiu cati trec pe acolo. Daca nu credeti, cautati rapid pe net despre consultarea pe probleme juridice facute de cabinetul lui Ponta cu regia lignitului. Sau despre contractul de "consultanta" prin care sotia lui Antonescu, europarlamentar fiind, mai presteaza si la un off-shore al lui Patriciu, pentru 8000 de euro/lunar. Sau cum ginerele lui Blaga castiga licitatii pe banda rulanta. Sau cum cabinetul de avocatura a lui Valeriu Stoica castiga greu din contracte cu statul.
Vedeti ca i-am luat de la stanga la dreapta.
Au circumstante, de la caz la caz, oamenii de afaceri care au reusit inainte de a intra in politica. Da, cazul Prigoana poate sa fie un caz discutabil.
2. Acesti oameni au intenti bune, chiar doresc sa faca bine.
Nu va suparati, dar eu chiar urmaresc activitatea parlamentara a lui Voiculescu. A votat mereu corect. A declarat mereu ce trebuie (din punctul meu de vedere). Acel vot "masluit" a fost o greseala, dar era greu sa faca altfel: asa se facea de ani de zile, cand opozitia lipseste.
Era absolut bizar ca el sa sara in sus si sa blocheze legea atat de necesara guvernarii sale. Ca fapt divers, al doilea secretar la numarare a fost domnul Mihai Voicu, de la PNL. Numarul 2 din PNL, purtator de cuvant. CARE NU A CONTESTAT NIMIC LA MOMENTUL VOTULUI.
Una peste alta, eu nu am de gand sa renunt la domnul Voinescu. Avem prea putini oameni cu bune intentii, care sa doreasca sa faca politica. Eu nu cred ca ne permitem asta.
Pe urma, aparitia unui prim partid ALERGIC LA INFRACTORI ar putea MOBILIZA pt prima data un mare nr de votanti care au ezitat sa voteze, stand acasa la sfatul bolsevicilor si diversionistilor latrinelor media ale lui SOV si Felix (fiind bine-stiut ca bolsevicii ies in INTEGRALITATE la vot sa-si sustina clanul si interesele) !
Asta nu e in stare sa vada unii PDL-isti pesedizati ca Blaga sau Boureanu, nici chiar cand Basescu le arata cu degetul mizeria de sub pres !
O primavara minunata si vesela pentru toate doamnele si domnisoarele forumului.
Cu masuri de austeritate inevitabile, cu reforme esentiale, dar neagreate si sabotate de opozitie si o parte a electoratului manipulat de opozitie, PDL-ul este OBLIGAT sa aplice reforma interna, sa se prezinte in fata alegatorilor nu doar cu declaratii si exemple izolate de oameni politici integrii. Cand omul obisnuit, cel chemat sa se exprime prin vot, va vedea ca masurile guvernului dau roade si ca PDL-ul se curata de uscaturi, de oamenii corupti din interiorul sau, partidul va avea sanse sa castige. Ar fi mare pacat ca efortul multor democrat-liberali capabili si valorosi sa fie zadarnicit de colegii de partid care au inca mentalitati retrograde si paguboase.
Cei care se afla la varful partidului si sunt de buna credinta, sa lase neintelegerile, orgoliile si ambitiile personale si sa-si uneasca fortele. Este singura sansa la acest ceas de cumpana.
gastile mafioate securiste comuniste staliniste pana acum au aspirat formatiuni,si au generat ministructuri satelite,politice [prm.pc,udmr,png,pntcd,pin,unpr,psd,etc] civice onguri aservite,sindicate aservite etc. economico financiare,institutii capuse,trusturi ,agentii,fonduri ,etc. prin care sa creeze diversiuni,manipulari,jafuri,cu un singur obiectiv major,pastrarea controlului,spolierea tarii,mentinerea poporului in ignoranta ,saracie,mizerie si sclavie.
Asta da partid "cu oameni onesti, incoruptibili"!
Așteptăm si o estimare la PSD? Nu cred, cifrele ar avea prea multe zerouri...
pana acum au furat in liniste si acum ca au nevoie de voturi in cateva luni , fac numai miscari de tip marketing ...
oare pleamea mai inghite momeala ??
BRAVO!! Sincere felicitari! Daca vrei, SE POATE! Totul e sa vrei!
diferenta dintre pdl si restu de partide este ca aici, seful impune regulile de integritate si nu un membru de rand. daca la nivelul conducerii se vrea sa se taie cangrena inseamna ca este de bine.
nu or sa ajunga sfinti, dar totusi, se schimba proportia.
sa nu mai vorbesc ca este singurul partid de dupa revolutie care-si permite sa ia masuri economice dure pentru redresare. in general toate partidele au dat sau n-au facut nimic.
esgte greu sa schimbi mentalitati. nu se face curat peste noapte. asta cere timp vointa si rabdare.
de furat, aduce-ti dovezi ca in cazul ridzi si nu avem nimic impotriva. suntem impotriva cand tipati ca toti fura fara dovezi.
"Thorbjørn Jagland speră ca arestările de la punctele de frontieră să fie urmate de acţiuni contra corupţiei la nivel înalt. România transmite un semnal pozitiv Europei cu arestările din vămi, dar combaterea corupţiei nu trebuie să se limiteze la nivelul poliţistului de frontieră, ci să se facă simţită şi la nivel înalt. Este mesajul pe care-l transmite guvernanţilor de la Bucureşti secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland.
Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul", oficialul spune că vrea să fie sigur că primirea României în Schengen nu duce la o extindere a corupţiei şi criminalităţii organizate. Totodotă, Jagland admite că un caz Bercea Mondial cu „prietenii alese" este de neînchipuit în ţara sa, Norvegia. "
Ia uite ce mai zice despre relatia fratelui Presedintelui Romaniei cu interlopul Bercea Mondialu"! Ne-am facut de rusine cu un Presedinte intr-o astfel de situatie penibila, asa ceva mai vezi prin statele alea corupte de care Dl asta vorbeste in interviu!! Zi-mi acum dupa ce vei citi acest interviu, cum mai vezi lucrurile!!
E rusine ptr Romania si ptr Presedintele ei ca asa arata ea in ochii strainilor. Cum il mai vezi acum pe Basescu bodoganind Franta, ai vazut ca deja dupa povestea VAMI i s-a schimbat tonul, nu mai zice pas!!! Jenant !!!
"Fratele preşedintelui român a fost văzut în compania interlopului Bercea Mondial recent arestat. Ce s-ar întâmpla cu premierul norvegian dacă fratele său ar fi văzut la petrecere cu interlopi?
- Nu pot comenta cazul preşedintelui Băsescu, dar, în Norvegia, noi nu am fi putut ajunge într-o asemenea situaţie. Societatea noastră este atât de vehementă (n.r - în sancţionarea politicienilor), jurnaliştii atât de agresivi încât aşa ceva nu s-ar fi putut întâmpla. În Norvegia avem instituţii independente care ar fi intervenit."
treaba cu vamile este asa cum spune cu mentiunea ca pdl-ul este SINGURUL partid care a ajuns in stadiul asta. ceilalti nici macar de cei mici nu s-a legat, daramite de "regina".
pana una alta, dupa 20 de ani e bine sa vedem ca ceva se misca. e greu sa schimbam mentalitati peste noapte si sa ajungem la nivelul Norvegiei. si aici ma refer si la parte cu bercea mondialul.
spune-mi cu ce este mai prejos bercea mondialul cu primarul "care este" cu care merge crin acum la brat? in pnl si psd sunt in partid astfel de oameni.
si nu dor finii fratilor nu stiu cui politician.
tot interviul este de a smulge acele intrebari care nu ajuta puterea. a se vedea cand jurnalistul intreaba de cazurile de coruptie din parlament, aminteste doar de pasat si ridzi... a se vedea cand vb de arestarile de la vama pune accent doar pe regina, restul actiunilor devenint neimportante.
a se vedea ca atunci cand vb de relatiile politicienilor cu anumite persoane certate cu legea aduce in discutie doar un singur exemplu si ala este legat de basescu.
oare de ce n-a intrebat daca politicienii lor daca nu fac prezenta in parlement mai sunt votati?
oare de ce n-au intrebat daca la ei se permit insultele la adresa premierului sau unui om politic de catre alt om politic?
poti sa-mi spui de ce tot ce a intrebat jurnalistul are legatura doar cu PDL si Basescu?
cand o sa-mi raspunzi la intrebarea asta poate incep sa cred argumentele tale.
pana una alta, asta ne este mentalitatea si politicienii nu sunt diferiti de noi.
faptul ca FRATELE presedintelui a BOTEZAT copilul unui om care nu era certat cu legea atunci nu inseamna ca tot ce a facut base se arunca la cos.
fratele lui base cat si finul fratelui lui base nu sunt in politica. si cu atat mai mult, chiar si fiind finul fratelui presedintelui Romaniei, nu a facut ca judecatorul sa nu-i dea 29 de zile de arest. si asta este meritul lui Base ca nu mai tine justitia in frau ca ceilalti
ceilalti nici macar asta nu au facut. si sa nu-mi spui ca aia sunt cinstiti ca discutam discutii.
sau cand sunt de la ceilalti este "dosar politic"
faptul ca in pdl sunt multi primari si parlamentari urmariti penal pt mine inseamna ca justitia este libera si se curata acest partid.
ceilalti picheteaza salile de judecata cand este unul cercetat.
tu ce preferi? gunoiul sub pres ca la pnl si psd si nu mia stii cati penali au, sau justitie libera si arestati toti indiferent de partid?
eu chiar sunt bucuros ca la pdl sunt multi anchetati. asta inseamna ca partidul devine mai curat si imi intareste motivatia cand ii voi vota.
pe ceilalti nu o sa pun stampila cat timp nu lasa justitia in pace...
Pentru greii din pdl inseamna sinucidere politica. Un partid nou va lua o felie serioasa din electoratul nehotarat care nu iese la vot de 10 ani.
Plus ca pdl-ul fara acest oameni nu va mai fi votat nici de 5%. momentan au procentele care le au din cauza Monicai Macovei si a celorlalti reformisti.
Fara ei, pdl-ul intra in picaj liber si inreversibil indiferent ce mariri de salarii sau pensi vor da.
Deci este oarecum clar ca trebuie sa accepte acest lucru. Dovada ca Boc a sesizat acest lucru si deja a devenit transant in aceasta chestiune.
Nu se va curata peste noapte partidul, nu vor disparea oameni ca falca, udrea si restu. Dar va deveni mai putin nociv. Includerea in coducerea partidului a reformistilor va aduce un pic de garantie ca acest partid nu doar spune ca se reformeaza chiar fac ceva.
Daca o vor respinge, vor ajunge in politica langa ciorbea. Iar un partid nou invfiintat de Monica Macovei si ceilalti va lua procente bune din alegatori. Si ei stiu asta :)
cu stima
P.S. Sper sa vedem si o femeie la conducerea unui partid important.
Un spectacol electoral PD incepe intotdeauna cu putin timp inaintea alegerilor, dupa ce timp de o jumatate de perioada electorala au fost "plantate" cu grija premizele lui.
Perioada scurta de timp in care se desfasoara spectacolul trebuie sa nasca si sa alimenteze asteptari noi, pe care politicienii promit ca le vor finaliza - intotdeauna "numai" dupa alegeri.
Spectacolul electoral PD cu finalizare indelungata care ni se propune acum, este: "politicieni mai curati si mai uscati".
Deficienta de fond a acestui spectacol este ca e doar atat, un spectacol de ochii lumii, pentru ca se joaca numai "la varf" - intre ei - si la care populatia asista din fotoliu, ca spectator la televizor, ba e chiar invitata implicit sa nu se amestece si sa nu-si depaseasca conditia de spectator.
C. Preda, Mocovei si Voinescu au devenit niste personaje care traiesc si respira numai in media, fara nicio legatura cu populatia.
In 4 ani nu si-au creat nicio legatura directa cu oamenii, ba chiar se poate spune ca au fost tinuti cu intentie, in tot acest timp, la o distanta sanitara de orice fel de contact cu oamenii.
Asta pentru ca, atunci cand vor ajunge la putere, sa nici nu ne gandim sa le cerem ceva, altfel decat tot prin intemediul centurii de siguranta a oricarui politician, si anume: televizorul.
Solutie: rupeti-i din media si aduceti-i intre oameni, si spectacolul s-a terminat.
rusine anu trebuie sa fie a lor , ei doar fac show ...
rusine ar trebuii sa fie acestui popor care ingite astfel de spectacole , de 20 de ani in coace ...
Coruptia mananca "tot sporul" -cum zic parintii mei, "tot sporul" acestei tari. Eu sunt pentru toleranta zero la coruptie.
Tu nu?
Sunt foarte bune actiunile in forta (de la vami) impotriva coruptiei dar aceasta arata rezolvarea unei situatii de criza. Normal ar fi fost (si nu e prea tarziu) ca oamenii pusi in diferite posturi (inclusiv in societatile cu capital majoritar de stat) sa fie oameni profesionisti si cu probitate morala.
Dacă această combinaţie va reuşi atunci PDL va redeveni principala forţă politică din România. Pentru prima dată ochii se vor îndrepta nu către figura salvatorului patriei ci spre personalitatile partidului. O construcţie politică solidă, bazată pe integritate şi competenţă, cu greu va mai putea fi răsturnată de felurite uniuni însăilate în grabă pentru că orice atac va trebui să pornească nu de la defectele unui singur om ci de la nereuşitele reale ale guvernării.
Ce semnale pot avea ei, niste fumuri pe cer, niste pasarele, niste telefoane de la procurori sau judecatori? As vrea sa imi explice cineva la ce semnale credeti ca se refera
Ar fi intr-adevar interesant sa se aplice o astfel de prevedere in cadrul partidului, desi nu cred ca va trece. Nu isi permit sa piarda 600 de primari si fac pariu ca aceste criterii de integritate nu vor fi incluse in statut.
Daca totusi vor fi incluse si aplicate eu imi voi schimba opinia despre PDL.
Sigur ca aceasta prevedere ar putea afecta si oameni care se vor dovedi nevinovati si care au fost trimisi in judecata de magistrati mai putin pregatiti. As vedea ca regula sa fie "daca se dovedeste ca X sau Y a fost nevinovat la finalul procesului sa fie reprimit in partid"
de vechi dar si nou( poate suna aiura dar puteti sa luati ca exemplu marile braduri , ex: coca-cola, imi vine in minte)
nu trebuie sa uitati de cei cu care ati pornit la drum,dar, nici cei care ar putea sa aduca partidului
o imagine pozitiva
sa sa mai lase si unii si altii orgoliile
nu aduc voturi
trebuie sa va ganditi de doua ori , pentru fiecare pas facut
nu uitati cum s-au grabit altii si au pierdut
in rest succes si asteptam cu interes congresul
mai recunosc ca ar fi bine sa fie seful pdl
dar. si dansul ,in cazul in care ar ajunge, trebuie sa fie flexibil, deschis si catre cei noi
cu bune si rele, atata timp cat este in beneficiul
partidului
am auzit vorbe frumoase la adresa dansului spuse de politisti
unii au spus ca ministrul liberal ar fi ,nici nu stiu cum sa spun , ca sa fie elegant , oricum
i-a facut pe multi politisti sa nu mai fie mandrii
de ceea ce fac(datorita angajarilor excesive si fara studii specifice de politie, daca pot sa spun asa)
de aceea este si greu de reformat ACUM
stiti vorba aceea , cand ai copii si o iau pe aratura, iti este frica sa nu" ii scapi din mana"
cam asta s-a intamplat sub guvernul liberal
( din ceea ce se vede acum)
sistemul public este "scapat din mana"
ne intoarcem , m-as bucura ca d-nul blaga , sa dea dovada de multa intelepciune,multa
dar nu numai dansul , si cei noi
Se incearca decapitarea greilor PDL si implantarea altor capete, mai mici, mai supuse, mai plecate.
PDl va arata ca un luptator de sumo caruia i s-a grefat capul mic si inept al Albei ca Zapada.
Iata o construc'ie lipsita de credibilitate.
Loc. I: Monica Macovei
Loc. II: Cristian Preda
Loc. III: Sever Voinescu
De departe se observa ca Monica Macovei este persoana cea mai potrivita.
Cat timp timp a fost ministrul justitiei, desi a fost atacata la baioneta de PSD (partid din opozitie) si sabotata pe sest de PNL (partid aflat la guvernare), a reusit sa miste sistemul.
E bataioasa, tenace, nu se lasa intimidata si poate sa duca un razboi, asa cum a demonstrat in timpul mandatului de ministru.
In aceeasi ordine de idei: e onesta, integra si mai ales are o atitudine radicala, un aspect de care e mare nevoie in societatea romaneasca.
Fiți mai pragmatici ,ați rămas singurii reprezentanți ai dreptei,nu v-a rămas decît să vă asumați aceasta și să-i reprezentați cu cinste.Apropiați-vă de întreprinzătorii privați,colaborați cu ei la rezolvarea problemelor,treceți la o campanie masivă,cu toți membri partidului,de a arăta avantajele mersului înainte pe calea dreaptă și cu dreapta,și mai ales de pericolul venirii us-lașilor la putere.Monitorizați problemele cetățenilor și rezolvați-le,lăsați birocrația în urmă.
NOI,CU NOI !!!.
Sa avem si noi o "iron Lady" in sfarsit, care sa curete toata marlania asta putreda si mucegaioasa de 66 de ani!
Nu mai vrem " bube, mucegaiuri si noroi!", vrem si noi soare, aer curatenie si liniste!
Va rog, aveti decenta si ganditi pozitiv, poate se termina si la noi in Romania "dark ages"... nu mai pot, e sufocant de urat mirositor...
Ei alcatuesc formatii, asociatii de mica anvergura, isi spun unii, altora parerile, se incurajeaza reciproc, isi recunosc si isi subliniaza calitatile, instructia (de regula doar teoretica).
Asa a fost si este 'de cand lumea', pretutindeni.
Vehicularea gandurilor, concptiilor acestor fruntasi ai gandirii moderne, pana la 'varful' unei tari nu se poate face, din nefericire, decat de catre o masina 'otravita', politica.
Vehicularea se incepe, inevitabil, cu castigarea aderentei unui numar cat mai mare dintre alegatorii potentiali.
Aderenta se obtine, de regula, mintindu-l pe alegator, facandu-i promisiuni fara acoperire, cele mai multe uitate dupa ajungerea la putere.
Vanarea votului de la alegerile 'viitoare' este obsedanta pentru 'omul politic', se face incepand chiar din a doua zi de dupa castigarea unor alegeri. (pentru cresterea averii si acoperirea 'pacatelor').
Obtinerea de cat mai multe voturi este criteriul principal de apreciere a calitatii unui politician.
Doctrinele, ideile, programele, promisiunile raman toate uitate, pierdute pe drum.
VOTUL este aurul care asigura imbogatirea parvenitilor prin politica, le da puterea sa isi construiasca retele de 'activisti' ai producerii de bani in folosul lor.
Un bun lipitor de afise este considerat a fi mult mai valoros decat un elaborator de doctrine, de programe.
Lipitorii de afise ii aduc la putere pe politicieni, ei il amagesc, il mint pe alegator, ei au obrazul destul de gros pentru a duce aceasta lupta grea cu alegatorul.
Lupta devine din ce in ce mai grea fiindca si alegatorul s-a mai desteptat dupa ce a fost mintit douazeci de ani la rand.
Apare intrebarea : 'este dezastrul- in care se afla tara acum- destul de mare, disperarea populatiei a format (forjat) suficient acest popor ca sa fie pregatit pentru a aduce la putere politicieni din specia 'tripletei'(Macovei, Preda, Voinescu), astfel incat conceptul lor politic, exigentele lor morale sa fie acceptate 'peste noapte' de majoritatea populatiei, fara ca acesti 'arhangheli' sa mai fie conditionati de reteaua unor lipitori de afise care stiu sa isi tocmesca bine 'aportul' lor in politica?
Pe ce cai vor ajunge bunele intentii ale tripletei in casele alegatorilor, si ei dornici de o primenire morala in politica. In lipsa miilor de lipitori de afise, (cei care colporteaza azi promisiunile mincinoase) cine va face munca 'door-to-door' in favoarea tripletei?
Azi, se pare, populatia (votantii) este inca sensibila la negotul cu voturi practicat de cei care infesteaza scena politica (pestilential) in toata perioada de dupa '89.
Din nefericire, se pare ca este inevitabila 'o perioada de tranzitie' in care actualii 'grei' ai partidelor, ajunsi deja la saturatie pecuniar, sa isi foloseasca arta lor de culegatori de voturi, ca sa castige alegerile, dupa care sa transfere puterea castigata unei noi 'specii', ca cea a tripletei.
Vor accepta 'greii' din PDL sa faca acest "sacrificiu" personal in folosul tarii, sau sunt deja prea 'impietriti in proiect', incapabili sa accepte reforme structurale?
Poate ca g'reii' ar cadea de acord cu tripleta daca aceasta s-ar angaja solemn ('sub juramant!) ca nu le vor rascoli trecutul 'lucrativ', lor si retelei lor de lipitori de afise, ii vor lasa sa se bucure in tihna, de 'mica" lor agoniseala.