Liderul social-democrat Victor Ponta a anuntat, marti, inaintea unei intalniri intre lideri ai Uniunii Social Liberale si reprezentanti ai sindicatelor si patronatelor, ca PSD si PNL vor depune motiune de cenzura daca Guvernul isi va angaja raspunderea in Parlament pe Codul Muncii, potrivit Mediafax.

"Emil Boc nu stiu in ce calitate vorbeste, inteleg ca va fi dat afara de la serviciu si lui nici macar nu i se aplica Codul Muncii. Ceea ce ar trebui noi sa facem este un Cod al Muncii care sa protejeze si angajatorul, dar sa ii protejeze si pe angajati. Nu suntem intr-o tara bananiera in care angajatul sa fie un simplu sclav pe plantatie. Boc nu are de unde sa stie lucrul acesta pentru ca el, saracul, este depasit de situatie", a declarat presedintele PSD.

Intrebat daca PSD si PNL isi fac calcule cu privire la sansele de reusita ale motiunii de cenzura, Ponta a raspuns: "Nu am facut calcule. O sa depunem motiune, nu facem calcule".

Premierul Emil Boc a anuntat, luni, ca liderii coalitiei de guvernare propun asumarea raspunderii Guvernului in Parlament pe Codul Muncii, precizand ca vor avea loc consultari si cu grupurile parlamentare. Premierul a avut, luni dupa-amiaza, o intalnire cu deputatii minoritatilor nationale, iar marti dimineata cu parlamentarii UDMR si UNPR. La ora 14.00, premierul se va intalni cu grupurile parlamentare reunite ale PDL.

El a mai precizat, luni, ca in perioada urmatoare va mentine si continua dialogul cu partenerii sociali, cu sindicatele si patronatele si va tine cont de amendamentele parlamentarilor in cadrul procedurii de asumare a raspunderii Guvernului pe Codul Muncii. Emil Boc a mai spus ca in urma acestor consultari Guvernul va lua decizia finala in privinta asumarii raspunderii.