PSD solicita demiterea directorului general al TAROM, Ruxandra Brutaru, pentru management defectuos si sabotarea companiei, a afirmat joi, intr-o conferinta de presa, senatorul PSD Lia Olguta Vasilescu, transmite Agerpres.

Potrivit acesteia, PSD nu este de acord cu recomandarea FMI de scoatere la vanzare a unor actiuni TAROM si considera ca trebuie schimbat, de urgenta, managementul companiei.

Lia Olguta Vasilescu a precizat ca Guvernul Nastase a preluat TAROM in mai 2000 cu o datorie de 62 de milioane de dolari si, printr-o schimbare de management, l-a adus in 2004 la un profit de 100.000 de dolari.

De asemenea, PSD solicita ministrului Transporturilor si Infrastructurii, Anca Boagiu, sa dispuna o ancheta a managementului de la TAROM "care a provocat mari pierderi statului roman".

Senatorul PSD a amintit ca, la inceputul anului 2000, reprezentantul statului roman la negocierile cu Banca Mondiala, Traian Basescu, ministru al Transporturilor, a semnat un Memorandum prin care statul roman se obliga sa vanda TAROM, SIDEX, ALRO, ALPROM SI PETROM.

"TAROM a putut fi salvata de la privatizare in timpul guvernarii Nastase si chiar adusa pe profit, dar astazi se incearca din nou instrainarea actiunilor", a spus Lia Olguta Vasilescu.

Pe de alta parte, vicepresedintele Departamentului de sanatate al PSD, dr. Alexandru Rafila a afirmat, in aceeasi conferinta de presa, ca prin comasarea spitalelor este restrans accesul pacientilor, in special din mediul rural, la serviciile de sanatate.

'Redistribuirea personalului medical va introduce un factor suplimentar de presiune si va determina plecari din sistem', a apreciat dr. Rafila.