Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, duminica seara, la Realitatea TV, ca alianta PNL-PC s-ar fi facut intr-un mod pripit, iar protocolul preia in linii mari documentul similar incheiat in trecut cu PD, colegii sai simtindu-se "stanjeniti" cand l-au citit, potrivit Mediafax.

  • "Am considerat ca aceasta alianta cu PC e o preparativa care nu-si gasea locul. Sunt dispus sa discut de alianta cu PSD, e chestiune de destin national acolo. Insa in legatura cu PC, socotesc ca ne-am pripit, am fost luati pe nepregatite si cred ca argumentele nu sunt foarte temeinice. Colegii mei din PNL s-au simtit stanjeniti atunci cand au dat o lectura minutioasa. De ce? Dat fiind ca aceasta alianta s-a facut grabit, ea a preluat in linii mari protocolul aliantei dintre PNL si PD. Dar atunci era vorba de doua partide in raport de 1,3 la 1. Ori, daca citesti protocolul dintre PNL si PC, ai impresia ca PNL se aliaza cu un partid aflat undeva intre 5% si 10% in sondajele publice", a declarat Varujan Vosganian.
  • "Oamenii au nevoie de clarificari. Cred ca facem o greseala daca grabim alianta cu PSD. Aceasta trebuie negociata riguros si aprobata prin congres de cele doua partide. Aud de la liderii nostri ca vor sa aprobe prin organisme inferioare, cum ar fi delegatiile permanente. Ar fi o eroare, pentru ca trebuie sa vina cat mai multi membri, sa spuna ce au de spus", a adaugat el.

Varujan Vosganian a votat, alaturi de Calin Popescu Tariceanu, Ludovic Orban si Adriana Saftoiu, impotriva aliantei cu PC, in Delegatia Permanenta a PNL. El spune acum ca, in trecut, a votat si impotriva aliantei DA cu PD.

Liderii PNL si PSD au declarat ca intentioneaza sa incheie o alianta intre cele doua partide pana la inceputul lunii martie.