Ministrul Culturii, Hunor Kelemen, candidat la presedintia UDMR, afirma ca singurul aliat al Uniunii este comunitatea maghiara, el admitand ca este adept al politicilor de centru-dreapta.

El a afirmat, joi, intr-o conferinta de presa la Miercurea Ciuc, ca proiectul politic al UDMR se contureaza impreuna cu PDL, dar asta nu inseamna ca Uniunea inchide usa si dialogul cu opozitia.

"Pe centru-dreapta trebuie gandit un proiect politic pe termen mediu si lung. Altfel, ne vom opri din mers si iarasi incepem de la capat tot ce am facut. Ca sa avem o sustinere si o larga majoritate pe termen mediu si lung, eu cred ca avem obligatia de a cauta undeva in centru-dreapta esicherului politic o alianta. Asta nu inseamna sa nu porti dialog cu partidele din opozitie, nu inseamna ca inchizi usile si nu stai de vorba cu ceilalti", a spus Hunor Kelemen, citat de Agerpres.

El a adaugat ca "UDMR nu se va casatori nici cu PDL si nici cu altcineva", singurul aliat al Uniunii fiind comunitatea maghiara.

"Avem un singur aliat - comunitatea maghiara. Restul depinde de conjunctura si de intentiile colegilor si partenerilor nostri si de posibilitatea noastra de a incheia aliante. Dar eu sunt adeptul politicilor de centru-dreapta", a conchis ministrul Culturii.

Hunor Kelemen a avut, joi, la Miercurea Ciuc, intalniri cu lideri ai organizatiilor UDMR din Harghita si Covasna, carora le-a cerut sprijinul pentru congresul din februarie.