Fostul candidat la alegerile prezidentiale Nati Meir a suferit marti dimineata un atac cerebral, el fiind transportat de urgenta cu o ambulanta de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Galati, unde era incarcerat, la Spitalul Penitenciar Poarta Alba, anunta Agerpres. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al Penitenciarului Galati, comisar Safta Trincu, detinutul a acuzat probleme de sanatate, de natura cardiaca, inca de duminica, cand a si fost transportat si internat la Spitalul Judetean Sf. Apostol Andrei din Galati. Medicii de aici au luat insa decizia ca el sa se intoarca la Spitalul penitenciar Poarta Alba.

De altfel, procedura in astfel de cazuri implica tratarea detinutilor, la Spitalul Judetean, doar in cazurile de urgenta, dupa care acestia sunt transferati in alte spitale-penitenciar din tara, pentru recuperare.

Nati Meir, fost deputat PRM si fost candidat la presedintia Romaniei, este cercetat in stare de arest intr-un dosar de trafic de influenta, el fiind acuzat ca a pretins bani de la o persoana care se afla in detentie la Galati, pentru a determina judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie sa revoce masura arestarii preventive a denuntatoarei.

Nati Meir a fost arestat, in aprilie, ca urmare a unei sentinte a Tribunalului Galati pentru savarsirea infractiunilor de trafic de influenta in forma simpla si continuata. In luna octombrie a anului trecut, Nati Meir a incercat sa se sinucida in Penitenciarul Galati, insa gestul sau a fost descoperit la timp de gardieni, asa ca incercarea a esuat.

Tot in Penitenciarul Galati, se afla in arest preventiv, din luna aprilie 2010, si Or Meir, fiul lui Nati Meir, acuzat de complicitate la trafic de influenta si complicitate la cumparare de influenta, ambele in forma continuata.