Presedintele Traian Basescu a trimis vineri o scrisoare presedintilor partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlament, prin care ii invita la Palatul Cotroceni, luni, la ora 12.00, pentru o discutie privind legile prioritare, anunta Administratia Prezidentiala.

Potrivit Presedintiei, discutiile ar urma sa vizeze urmatoarele teme:

  • Prioritatile legislative care asteapta votul Parlamentului (Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educatiei si Legea privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor);
  • Bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2011 si in perspectiva;
  • Obiectivele asumate de Romania in urma adoptarii Strategiei UE 2020.

UPDATE - PNL anunta ca nu va merge la consultarile cu seful statului

Liberalii nu vor merge la consultarile cu presedintele Traian Basescu, pe care le considera a fi un demers de imagine al sefului statului, a anuntat, vineri, purtatorul de cuvant al PNL, Mihai Voicu.

"Nu ne prezentam, e o decizie mai veche a noastra. Presedintele nu-si exercita si nu si-a exercitat niciodata rolul de mediator in adevaratul spirit al Constitutiei, se comporta ca un presedinte de partid. In aceste conditii, nu vom participa la aceste consultari si la niciun fel de consultare cu rol de imagine, cum este aceasta", a declarat Voicu pentru Agerpres.

Referindu-se la invitarea la consultari a tuturor formatiunilor politice reprezentate in Parlament, el a adaugat ca pentru PNL este inacceptabil sa stea la aceeasi masa cu "traseisti politici (...) nelegitimati de electorat".

"Vom participa, speram, insa, cat de curand, la niste consultari cu presedintele, pentru ca ele sunt prevazute de Constitutie. Dupa succesul motiunii de cenzura ne vom duce la Cotroceni sa comunicam presedintelui noua majoritate parlamentara", a sustinut Mihai Voicu.

UPDATE 2 - Ponta: Luni la BPN vom discuta si vom decide daca mergem sau nu la Cotroceni

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ca, luni, in cadrul Biroului Permanent National al formatiunii, se va decide daca social-democratii vor merge sau nu la consultarile de la Palatul Cotroceni initiate de presedintele Traian Basescu.

"Eu nu stabilesc singur daca mergem sau nu la consultarile cu seful statului. Luni, la BPN, discutam si luam o decizie. Nu avem cum sa luam decizii decat in BPN", a spus Ponta.

UPDATE 3 - Constantin: PC nu va participa la consultarile de la Cotroceni indiferent de decizia PSD

Liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ca partidul pe care il conduce nu va participa la consultarile de la Palatul Cotroceni, initiate de presedintele Traian Basescu, "indiferent care va fi decizia PSD".

"Pentru mine, Traian Basescu nu mai este un partener de dialog atata timp cat am facut solicitari in ultima perioada, in nenumarate randuri, vizavi de teme pe care noi le-am considerat importante. Atata timp cat presedintele nu a raspuns, nu mai reprezinta un partener de dialog. Nu vad de ce partidele politice trebuie sa raspunda mereu, prompt, la o solicitare atunci cand presedintele vrea sa discute un subiect pe care dansul il considera important la momentul respectiv", a spus Constantin.