- "Vad insa foarte multe declaratii in ultima vreme cu privire la instabilitatea politica, ceea ce ar putea constitui un element de nesiguranta si pentru investitori si pentru cei care se uita la Romania in momentul de fata. Am vazut declaratii despre suspendarea din functie a presedintelui si nu ma mira sa vad din nou o alianta intre moguli si politicieni cu privire la suspendarea politicienilor, alianta care nu are alt obiectiv decat sa opreasca mersul Justitiei spre cei care nu au ajuns pana acum acolo sau sa ajunga la resurse la care nu au putut avea acces in timpul mandatului actualului presedinte", a adaugat Emil Boc.
- Intrebat si daca despre care vorbeste poate sa puna in pericol aderarea Romaniei la spatiul Schengen, premierul a raspuns ca aceasta miscare conduce la instabilitate: "Toata discutia aceasta despre suspendare, despre instabilitate politica face rau Romaniei si din perspectiva investitorilor si din perspectiva climatului in care suntem priviti din afara".



















Ati uitat de FNI - un fond de investitii care trebuia sa investeasca bani nu sa fure. Multi au pierdut bani atunci, dar mai grav este ca s-a pierdut increderea in aceste fonduri de investitii... Aceste fondur trebuie sa adune banii de la saltele si sa-i puna la treaba, dar daca nu mai este incredere banii vor sta la saltea s-au in conturi peste hotare...
Cred ca am spus suficient. Think about these a bit...
Ai facut-o pe propria-ti piele si asumandu-ti un risc.
FNI a a fost o tzeapa, dar este conform zicalei "S-a intalnit hotul cu prostul" si fix prosti au fost aia care au depus bani acolo.
Din principiu nu bag bani in "ceva" care imi promite de 5 ori mai mult. Daca ai un pic de minte si nu esti needucat si intelegi cat de greu sa castiga banii, nu te pui bani in asa ceva...
Nu sunt de acord sa se dea despagubi deponentilor. PROSTIA SE PLATESTE, LA FEL SI RSCUL ASUMAT... oricum e bine ca nu doare... sau poate rau...
Dar oricum am intoarce acest subiect...pana la urma tot la prostia celor ce au bagat bani acolo ajungem. Nu exista si nu va exista niciodata un fond de investitii, banca, etc..in care sa ti se ofere peste un anumit numar de luni de 5 ori (sau cat era ca nu mai stiu) suma bagata initial.
Acest furt s-a realizat cu sprijin politic si atat.
oricum poporul roman ,factiunea Inteligenta ,nu va vota niciodata cum recomanda mogulii , nodulii si gogulii politici !stim cate parale fac stim de ce nu circula liber prin Bucuresti ,stim de ce au garzi particulere ,stim si intelegem,o viata are omul!ia sa cada Voiculescu in mainile carcotasilor ,nu i-ar intoarce capul pe dos? sau SOV in mana fraierilor FNI ,nu i-ar rupe si mainile ,nu numai picioarele, asigurandu-l cu pensie de handicapat ? vedeti ....lucrurile se complica....
Semneaza un fost votant .
Lenesii, putorile, milogii nu au constiinta!
Se reped pe urmele celui care le arunca ceva... cald! Un mic, o sarma...
Popor de lichele!
Locuri de munca?
Serios?
Dar cate locuri de munca au "eliberat" cand cei ce au jucat la fni si/au pierdut vietile?
Paturiciu si locurile de munca?
Sa fim seriosi!
Ala nu a construit nimic NICIODATA!
Stie doar sa darame!
rea vointa, ce mai :)))
A doua problema: pe cine pui in schimb? O sa vina Antonescu cu pletele in vant si va tipari bani si va impartii la toata lumea? - daca ti se pare ca are sens fraza ia un manual de economie...
Cersetorilor.
La munca nu la intins mana !
Oricum...prea e obisnuit poporul asta cu mana intinsa. Dar asta e... care are minte se descurca...care nu, asteapta sa-i dea statul.
Cit de greu poate sa fie sa intelegi ce se intimpla sub nasul tau?
Oricum ma gandeam de ceva timp la treaba asta.
Comunisti/socialisti v-ati nascut...la fel o sa si muriti. E imposibil de schimbat aceasta mentalitate "sa ne dea" .
HABAR NU AI TU DE ASTEA FRAIERE!!!!!
si atunci de ce vorbesti despre ardeleni ?
esti MOCA nu mocan, nu defaima numele lor
Tare mi/e teama ca esti "pesedean"!
cum era daca in loc sa taie 25% din salariile bugetarilor (ceea ce e gresit dpdv economic, unii sunt performanti si altii ca tine o freaca), ar fi concediat 70% din bugetari (ceea ce ar fi fost corect, iar tu te-ai fi numarat printre ei)?
ai mai fi avut bani sa stai pe internet acum? tu, un profesor de fizica mediocru care viseaza la premiul nobel noaptea si ziua se duce la scoala frustrat ca elevii il iau la misto...
iar haduc raspunde: ai inteles feneomenul de reflexie? perfect!
ambele incep cu re...
Eu as da afara 60% din profesori, la restul le-as da 40 de ore pe saptamana (vacanta de vara e suficienta ca bonus de stres). Si le-as da salarii de 2-3 ori mai mari decat acum, dar atentie, in functie de performata elevilor. Probabil tu ai fi printre aia 60% concediati.
In invatamantul universitar veniturile sunt nesimtite (profesori cu 4-5000 euro prin cumul de functii) si performanta aproape de zero. Aici trebuie reforma radicala.
De armata avem nevoie (bugetul ar trebui crescut), de biserica avem nevoie, de servicii secrete avem nevoie. Administratia prezidentiala e compusa din vreo 50 de oameni si bugetul nu e cine stie ce. In schimb parlamentul freaca menta, si l-as reduce la un sfert (100 parlamentari sunt de-ajuns, cam atatia vin la lucru oricum).
La MAI as schimba 80% din angajati, ca unii abia stiu sa silabiseasca, ceea ce nu e normal. Iar toti stau cu fundurile in scaun si fac afaceri cu infractorii.
In sanatate, inainte de a se baga alti bani, trebuie aflat misterul gaurii negre: unde se duc banii de fapt. Ca de ramas nu raman in spitale, asta e clar.
bugetul senatului 2010 = 159.465 din care pentru salarii 85.641
(mii lei)
La senat 45.842 mii lei sunt cheltuieli de capital (incluse in suma de mai sus). Cifra e mai mare decat tot bugetul administratiei prezidentiale si reprezinta probabil leasingul de la masinile senatorilor, alea de se schimba in fiecare an...
Da, da, eu sunt acela! ;-)
Eu sunt cauza Crizei economice.
mai draga, daca nu stii, te anunt io ca, si de la aia s'a taiat, ei fiind tot bujetari. si ei luat 25% mai putzin, masura temporara.
si in afara de popi, ailalti n'au surse ...aaaa...colaterale, ca profesorii, politzienii, medicalii....o shpaguta, un bacsis, o meditatie, o consultatie privata, o atentie...numeste'o cum vrei.
pen'ca bujetarii de'i numesti, cu exceptia popilor, n'au relatii directe cu populatia...
si ca sa nu mai scriu odata, sa'ti zic si de'o postatura d'a mata mai jos asezata...
dupa cum te vad (!!) nu pari a fi mediocru. mai ai de urcat..
si suntetzi mai multzi, chiar f. multzi, dupa cum va vaitatzi ca nu va baga boc in seama.
las' ca, cu o leaca da noroc, poate vine ponta si va baga el. ca'i haiduc, adica lotru d'al vostru. o sa ia dela saraci sa deie la bogatzi, ca inaintasii lui de partid, bombo, pedro apaca, votcaroiu si ilici kaghebescu.
si'o sa traiti dupa vorba lui base.
sa traiti bine, mai draga!
Sa ne explice mai pe larg domnul Boc de ce o procedura prinsa in Constitutie e "neconstitutionala" si de ce un (eventual) vot al populatiei pentru demitere este contrar "intereselor Romaniei". Sa inteleg ca interesele Romaniei sunt altele decat interesele populatiei? Interesant...
Uneori am impresia ca multi dintre cei care se perinda pe la TV, prin presa sau prin radio habar nu au ce scot pe gura...
Sunt ele egale, cele doua conportamente?
Gigi, stai stramb si judeca drept!
Te inteleg, ai neuronu dat cu... ariel!
Inainte de a deschide gura, trage aer in piept!
Am zis aer!
Asa, calm!
Acum! Ia zi tu cine a "facut" constitutia aia?
Cine a aparat/o? Pentru cine a fost facuta?
Aud?
E ca si cum eu mi/as fi facut o constitutie, prin care spun ca esti prost!
Tu nu esti, normal!
Deci, nu ai voie sa contesti "procedura" aia?
Hai, lamureste/ma!
Ce vreau sa spun este ca acea constitutie, ca orice lucru este perfectibila, nu este uyn dat!
Daca vine un presedinte al naibii de prost si de nociv pentru tara dupa Basescu...ce facem? Il suspendam sau nu? Cand vrea sa transforme Ro in republica prezidentiala cu toate cele Basescu se gandeste cumva ca va fi presedinte pe viata? Si bombonel a facut mandat prezidential de 5 ani crezand ca el va fi acela?
Regulile sunt reguli si trebuiesc respectate. Pana una alta asta e Constitutia si ea trebuie sa reglementeze lucrurile indiferent de faptul ca lui Basescu ii place sa fie jucator sau nu. Am vazut ca a interpretat nominalizarea primului ministru cum i-a convenit lui....ajunge!!!
Ca Basescu profita de "slabiciunile" lasate intentionat... asta este!
Sa inteleg ca bombo ar fi fost un presedinte EXTRAORDINAR de PROST, de vreme ce pentru el a fost moshita?
Ca sa fie corecta, constitutia asta trebuia sa permita SI presedintelui sa dizolve parlamentul cu majoritatea voturilor!
Adica... numai cu votul lui!
Ia zi, de ce nu r fi corect!
Daca i s/a sculat lui ilici sa manance cucuruze, trebuie sa ma kc eu malai?
Hai sa fim seriosi!
Sorry pentru limbaj... nu e nimic personal! Ci doar ura fata de vomunistii astia pesede-pece-penele care nu mai mor odata!
Nu toti, ci numai comunistii vechi si noi de acolo!
Si ii stii foarte bine!
Hai sa zicem ca lasam la o parte o cauza de genul "incalcarea constitutiei" ... poporul asta nu are voie sa il trimita la plimbare pe cel care administreaza gresit tara?
Poate ca asta ne-a si lipsit timp de 20 de ani dupa Revolutie. Pentru 4-5 ani cei alesi au primit un fel de cec in alb si si-au vazut de smenurile lor. Daca lumea iesea imediat in strada la primul derapaj ii educam imediat pe ai nostrii politicieni ... asa, noi nu ne-am implicat, ei s-au facut ca muncesc si am ajuns unde am ajuns.
Si unde dracu e foamea asta, ca vad aceleasi cozi la hypermarket-uri, aceleasi carucioare burdusite cu toate prostiile pamantului. Ai idee cate hypermarket-uri s-au inchis in UK? Cate s-au deschis la noi, ca sa nu mai pun la socoteala mall-urile? Am amici acolo care s-au mutat cu casa mai la periferie decat stateau, au renuntat la cablu TV si Internet ca sa poata trai decent. Iar la noi sindicalistii ies in strada si-si fac poze cu iPhone-urile...
Oricat de prost ar fi Antonescu in raport cu Basescu simplul fapt ca stie sa se bazeze pe oameni de calitate si nu pe nulitati si e o garantie ca lucrurile s-ar misca in alta directie.
Pai si in alte tari din Europa s-au micsorat. Ce preferi? Salariu, cat de cat, sau ajutor de somaj?
Si in timp ce barosanii se plimba mai nou nu cu masini de lux ci cu elicopterul, si banii se scurg in gauri negre , au ei tupeul sa cveara SOLIDARITATEA amaratilor care chiar au muncit si muncesc pentru nici 10 milioane pensie si salariu ?
Nu tovarasi ! Ati pus-o de mamaliga !
DEFINITIV !
Raporteaza-te la viitor, ala poate fi schimbat, trecutul nu.
Ca e si premier marioneta si incompetent nu realizeaza si mai bine ar tace.
Vorbe aruncate in cadenta ridicata, un politician slab, fara personalitate, fara viziune si fara onoare , ca ar fi trebuit de mult sa-si prezinte demisia.
Fa curatenie in partid, au ajuns vicepresedintii in TOP 500, din ce? Din veniturile parlamentare sau ministeriale?
Si ii cocosati pe bugetari, intreaga populatie cu taxe mari si inflatie. Rusine ca ai subalteni care isi etaleaza bogatia cu nesimtire printre amarati.
Tot Basescu va face curatenia si sper sa o inceapa cu Boc si sa termine cu Udrea, care nu poate parveni la infinit cu sinecuri.
Păi, băi netrebnicule, am dreptul să schimb preşedintele, fiindcă prin suspendare se va face referendum şi PA! Ce este neconstituţional aici? Lua-v-ar gaia de pe pământ...
Asta pentru că ne-aţi minţit, furat, înşelat, etc şi tu şi băsescu cu toată gaşca voastră... hai sictir, mi-e ruşine c-am fost unul din votanţi...
Pe atunci faceam rezistenta pe aici cu numele de 'Roman '.
Porma mi-am luat bile negre si inca imi iau de la votaci.
Apoi am avut postarile cenzurate.
Ia sa vedem acum daca hotnew are curaj sa publice asta !
ROMANI TREZITI-VA !
Intre timp aia isi numara vilele sau "muta kilele"...
Da pacat de voi piticilor ca nu blogareati pe vremea cind se mai putea indrepta ceva, acu degeaba dati cu fleanca de dupa garduri si nick-uri..toti va pricepeti...toti sunteti zeflemisti...cu zeflemeaua o sa raminem totzi...
Unu vrea pensionari mai putini, alta vrea politie mai putina, io pur si simplu vreau sa traiesc dar nu incap de foamea de bani a parvenitilor.
Am un mesaj pentru ala de se ia de amaritii aia care au depus bani la FNI:
- cred sincer ca esti un biet nimeni, fara familie, fara onoare, fara dumnezeu si fara coloana vertebrala. Pari a fi din acea specie de puiuti de rechin care inca nu musca ca aia mari dar vin tare din urma.
Poate intrebi vre-un bunic/bunica pe strada (ca se pare ca bunici nu ai din moment ce esti atit de sarcastic cu ei...) cum a strins banii pierduti la FNI (GARANTAT DE STAT FIIND SI CEC IMPLICAT!!!!)
In rest, va urez gilceava placuta ...
Acum nu este vorba de Romania,pensionari,locuri de munca,bla-bla,cat de faptul ca structuirle fostei securitati,se lupta pentru suprematie.Din ce motive,Basescu nu este cu ei,ca Iliescu sau Constantinescu,nu stim.
dar tu ce ai facut mataluta ca prim ministru de ai gura atat de mare?
PS: nu e cam veche placa cu mogulii? mai shbati-o si voi ca dupa ce a fost "ciuruit" poporul li s-a cam luat de lozinca asta
O intrebare: de ce interesele tarii sunt confundate cu interesele personale? Sa stiti d-le prim ministru ca nu ne faceti o favoare ca sunteti in aceasta functie, nici presedintele, nici vreun alt minsitru sau politician. Ca ati prin puterea si tineti cu dintii de ea se vede dar nu mai amestecati interesele tarii, pe care oricum nu le stiti si nici nu vreti cu interesele de gasca.
Dar hai sa-i aparam, ca au creat locuri de munca, de parca orice investitor cinstit nu asta ar face ! Deocamdata, cu miliardul lui si jumatate, Patriciu putea face mai mult decat niste alimentare ambulante ca sa-i termine pe cei cu mici magazine de cartiere, si alte gainarii ! Daca vreti un om de afaceri serios, care s-a iombogatit fara sa traga tzeapa statului, si a creat si locuri de munca, uitati-va la Tiriac ! Da' asta nu se pune, ca facut "scoala de afaceri" in Germania, nu ?
La majoritatea dintre voi se potriveste deviza FNI " dormi linistit, romane, FNI lucreaza pentru tine!"
Treceti si munciti, oameni buni, din carcotit nu iese painea de pe masa! (ba la unii chiar iese, trebuie doar sa stie "cum" sa carcoteasca!)
iar pentru informarea unora, in orice tara normala "mogulii" cresc si impun clasa politica pentru a le apara interesele.
idea este ca daca mogulii o duc bine atunci vor avea si salariati la care sa le plateasca salarii si vor avea si de unde sa plateasca impozite si atunci nu o sa mai fie nevoie de taieri, de dat oameni afara si multe altele.....
dar e ciudat cum suspendarea lui base (respins in toata europa si america) este considerata ca afectind interesele romaniei.
imi aduce aminte de sloganul comunistilor dupa care daca critici un muncitor atunci critici clasa muncitoare deci afectezi maretele realizari revolutionare ale poporului....
cei care au trait atunci stiu ce spun (eu n-am trait dar stiu...)....
oare care sint "mogulii" care NU vor suspendarea lui base?
Cat despre suspendare, din cate stiu se decide prin referendum, adica de catre popor. Ce e rau in asta micule Boc, ti-e teama ca va pierde stapanul tau?
*Presedintele Romaniei, dupa consultarea cubParlamentul, poate cere poporului sa-si exprime prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national*
Corect ar fi fost daca inainte de a te apuca de scris te-ai fi documentat. Sa vorbesti doar ca sa te afli in treaba... Imi amintesti de cei filmati pe strada cu camera ascunsa si care raspundeau la intrebari prin fel si fel de bazaconii. Unul n-ar fi spus *nu stiu, nu cunosc*, ca deh, era de rusine, dar indrugand verzi si uscate se credeau desteptii desteptilor.
Mai au o mana de fanatici care tipa pe forumuri, dar in acest moment nu cred ca au 10% daca s-ar face alegeri.
Boc nu intelege ce se intampla cu eo, e ca un catelus legat la ochi.
Dar daca vine vorba de mogulii TV si din presa, eu va zic ca fara ei, guvernantii NE NENOROCEAU ca popor ! Nu mai miscam in front ! Era mai rau decat pe vremea Securitatii lui Ceausescu .
Asa ca, sincer va zic , moguli sau nu, aparati presa ca au dreptate sa-i ia in tarbaca pe guvernanti , zi de zi, seara de seara !
Fara ei ne paste un regim mai ceva decat cel comunist.
Daca ei ies la pensie in ritmul asta, sa fiti siguri ca in curand nu o sa mai aiba nici ei pensie. Nu va dati seama ca ati creat un joc piramidal, in sens invers, care va da peste cap si mai rau sistemul de pensii. Sa vedem de unde o sa luati banii. Sunt persoane care stau cu fundul pe scaun toata ziua si au tot felul de sporuri in mod egal cu cei care stau in frig. De ce nu faceti grile pentru fiecare categorie de munca prestata? Persoanele care stau numai la birou (angajat civil sau militar) ar trebui sa iasa si ele la 65 de ani. Oricum acestia o duc mai bine decat un angajat de la privat si implicit va trai mai mult. (si va avea si pensie mai mare !!)
2. De ce un angajat civil, cu studii medii, din politie, are salariul mai mare decat o persoana cu studii superioare care lucreaza la privat? Prin ce exceleaza o persoana care lipeste plicuri (spre exemplu) fata de un economist care sta cu legislatia pe masa si tremura cand vine ANAF-ul in control?
3. Pe ce criterii se fac aceste salarii in Ministerele de Interne si Aparare?
4. In ce consta "riscul" unui angajat al Ministerului de Interne sau Aparare care sta toata ziua la caldurica si cu fundul pe scaun?
Faceti o socoteala simpla domnilor si veti vedea cati pensionari militari - de toate categoriile - trebuie sa suporte privatul an de an. Daca un militar se pensioneaza la 40 de ani si un privat la 65 de ani, o sa vina ziua cand o sa avem mai multi pensionari militari decat civili. Aveti idee domnilor guvernanti cati pensionari militari ies in plus in acesti 25 de ani?
Consecintele iesirii premature a militarilor la pensie sunt urmatoarele trei (cel putin):
a) privatul suporta an de an tot mai multi pensionari militari;
b) privatul suporta in continuare generatiile de militari noi angajati;
c) oamenilor obisnuiti le sunt "furate" locurile de munca de pensionarii militari.
2) Daca tu iti dai demisia seful tau ia act si gata. Stiai ca demisia militarilor poate fi respinsa?
Acum poate intelegi de ce ies la pensie la 40 de ani...
pai s-a marit tva-ul , a crescut impozitul......etc ,etc si totusi nu am vazut nici o greva sau protest facut de mediul privat...nu am vazut nici un ou aruncat in cladirea guvernului de mediul privat......deci?
cine crede ca daca il demit pe basescu sau pe boc o sa se intample ceva e total pe langa subiect.cum bine spunea cineva mai sus tot ce se intampla azi in tara asta nu e vine neaparat a lui boc sau basescu, ci e vina in principal a psd-ului pentru toate pomenile electorale din ultimii ani si a tuturor celor care asa cum asteptau sa le dea ceausescu munca , masa si casa asa asteapta si acuma :salarii mari!!pentru ce intreb eu?pentru ce?
ce credeti ca daca vine ponta sau psd-ul la putere o sa faca o cheta cu banii personali si o sa va mareasca pensiile si salariile?eu ma indoiesc.
si peste 5-10 ani o sa il votati iar pe unul gen basescu ca sa scapati de comunisti.
Pe toate posturile apartinand grupului domniei sale(sau ma rog a fiicei sale) presedintele tarii este pur si simplu masacrat prin declaratii soviniste pline de propaganda imputita si de ultima speta!
Problema mea este ca nu inteleg cum ziaristi respectabili ca Mircea Badea,Mhai Gadea si altii care apar pe acolo iau parte la aceasta conspiratie clar vizibila chiar palpabila a mogulilor si a opozitiei din romania.sunt scarbit de ceea ce se intampla in tara mea si mai grav este ca populatia,marea majoritate intampina aceasta propaganda cu bratele deschise din lipsa unei coloane vertebrale sau pur si simplu a educatiei precare!
domnilor respectabili sa va fie rusine....faceti tara de ras!un lucru e tot mai clar,actualul guvern va cadea si apoi o vom lua de la capat cu aceleasi probleme cotidiene(sincer nu cred ca viitorul guvern va fi mai capabil)atunci voi dori sa vad atitudinile domniilor voastre din media...
Stau si ma intreb cand se vor trezi romanii la realitate, si vor incepe sa judece cu creierul nu cu stomacul.
Eu lucrez intr-o firma care avea 16000 angajati in 1990, din 2004 mai are doar vreo 4000 angajati. Aceste 12000 locuri de munca nu le-a "mancat" nici Boc nici Basescu. "Marii" analisti si ziaristi care ne dau lectii la TV incearca in mod repetat sa ne convinga sa nu tinem cont de anii trecuti de la revolutie exagerand ca se da vina prea mult pe mostenirea dezastruoasa. OK, ne-am saturat de aceasta expresie , dar daca ne uitam istoria recenta - disparem ca popor ramanand doar o populatie; ceea ce multi doresc asta pentru a fi mai usor de manipulat. Asa cum la un OM conteaza cei 7 ani de acasa (cand se pun caramizile carcterului) asa conteaza istoria unui popor, iar turistii de la TV vor sa o uitam; sa uitam de privatizarile frauduloase, de Afacerea Tigareta, de Bancorex si altele. Guvernul actual poate sa mai guverneze inca 20 de ani si tot nu pot fura cat s-a furat pana la ei (si nu ca nu ar vrea, dar nu prea mai au ce).
Din cauza acestei ambiguitati, exista riscul sa ne gandim la Basescu, care poate fi si mogul si politician.