"Roberta Anastase e sustinuta de PDL fara niciun fel de retinere, nu a fost niciun fel de discutie privind demiterea sa", a declarat, vineri, la Tulcea, premierul Emil Boc, chestionat de jurnalisti pe tema sustinerii partidului pentru presedintele Camerei Deputatilor.

Primul ministru se afla vineri la Tulcea, pentru a participa la inaugurarea drumului Tulcea-Dunavatu, una dintre principalele cai de acces rutier catre zona turistica Murighiol-Uzlina-Dunavatu-lacul Razim.

Opozitia a cerut insistent demisia Robertei Anastase de la conducerea Camerei Deputatilor, dupa scandalul iscat de votul la legea pensiilor, despre care PSD sustine ca ar fi fost fraudat.