"Liberalii fac un pictorial de frumusete pentru electoratul de dreapta", a declarat la RFI de vice-presedintele PSD, Titus Corlatean. El a spus ca intelege atitudinea PNL, care transmite mesaje anti-PSD, pentru a cuceri noi alegatori din zona dreptei, mai exact din randul alegatorilor Partidului Democrat Liberal.

Descarca fisierul audio in format MP3

"Ce fac liberalii intelegem dintr-un anumit punct de vedere si chiar n-as spune ca ne deranjeaza in mod deosebit, pentru ca daca ar fi sa ma exprim in termeni plastici, e vorba de un pictorial de frumusete pentru electoratul propriu si mai ales pentru electoratul pe care doresc sa-l cucereasca din zona PDL-ului, electoratul de dreapta. Or pentru un astfel de electorat, aceasta aparenta raca, batalie cu PSD-ul, dusmanul traditional din stanga suna bine", a afirmat Titus Corlatean.

Vicepresedintele social-democrat a precizat ca PSD vrea sa guverneze singur, dar nu exclude un eventual Executiv cu liberalii. Un lucru e cert, spune liderul social-democrat: PSD nu se va mai alia cu PDL. "Este un lucru firesc, cel putin in aceasta perioada, pentru fiecare partid politic si mai ales pentru PSD, sa propuna propria sa varianta de guvernare, fara compromisuri, sa vina cu solutiile sale, sa vina cu dorinta de a-si asuma guvernarea, avand o majoritate parlamentara. Este un lucru firesc in politica. Principala noastra optiune este cea a guvernarii social-democrate, dar in politica nu poti exclude si alte optiuni. Singura optiune pe care o excludem de maniera clara este o noua guvernare si concubinajul cu Traian Basescu si PDL", declara Titus Corlatean.

PSD este pregatit pentru a guverna, sustine el: "Avem capacitatea de guvernare buna si suntem pregatiti pentru acest lucru".