Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marti, ca formatiunea pe care o conduce nu este de acord ca reducerea de 15% sa fie aplicata pensiilor mici.

"Pozitia noastra clara si ferma este ca nu ne putem atinge de pensia minima si ca trebuie sa ii protejam pe pensionarii cu pensii mici. Cu alte cuvinte, ar trebui sa stabilim o limitasi sa vedem care ar fi aceasta limita, sub care nu aplicam aceasta reducere, fiindca exista o categorie, cei cu pensii mici, categorie care astfel ar ajunge intr-o situatia insuportabila", a spus Marko Bela, citat de Agerpres.

El a subliniat ca pozitia UDMR este "clara si ferma" in ceea ce priveste pensiile mici, apreciind ca ar fi preferabila o reducere progresiva. Marko Bela a subliniat ca in contextul adoptarii unor masuri foarte dureroase, este necesara o reala protectie sociala.

"Nimeni nu contesta ca, in acest moment, suntem intr-o situatie dificila si ca suntem obligati sa incercam sa aveam schimbari radicale in ceea ce priveste actualul buget. In acelasi timp, exista contestatii in privinta solutiei convenite cu FMI. Eu nu cred si nu am crezut ca am putea evita aceste reduceri, fie vorba de salarii, fie vorba de pensii, dar, in acelasi timp, eu cred ca avem obligatia sa gasim solutii pentru acele categorii care, in urma acestor reduceri, eventual ar fi puse intr-o situatie insuportabila. Ma refer in primul rand la pensiile mici", a precizat liderul UDMR.