Senatorii juristi si cei din Comisia drepturilor omului au eliminat amendamentul care prevede infiintarea comisiilor de cercetare a averilor. Amendamentul a fost introdus de catre deputati si prevedea ca aceste comisii sa functioneze pe langa Curtile de Apel si sa fie formate din procurori si judecatori. Propunerea de eliminare i-a apartinut senatorului UDMR Gyorgy Frunda si a fost adoptata cu 12 voturi pentru, unul impotriva (Iulian Urban, PDL) si o abtinere (Toni Grebla, PSD).
Comisiile de cercetare ar fi primit sesizarile de la inspectorii de integritate si ar fi verificat rapoartele acestora cu privire la persoanele cercetate. La fiecare Curte de Apel ar fi existat astfel de comisii de cercetare, alcatuite din judecatori. Rolul comisiei era de a cerceta cauza celui verificat de ANI si putea dispune trimiterea solutionarii cauzei Curtii de Apel.
Eliminarea din lege a comisiilor de cercetare a fost propusa de senatorul UDMR Gyorgy Frunda care a argumentat ca prin infiintarea acestora s-ar crea ''jurisdictii speciale'', ceea ce contravine Constitutiei. ''Aceste comisii vor avea un singur scop - sa-si demonstreze utilitatea si sa confiste averile'', a explicat Frunda.
Pe de alta parte, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu a declarat ca Agentia Nationala de Integritate va ramane cu doua prerogative: de a sesiza ANAF si de a sesiza Parchetul.
"Poate vom reusi in plenul Senatului sa reintroducem aceste comisii. Consecintele sunt acelea ca ANI ramane in acest moment cu doua prerogative importante: de a sesiza ANAF si respectiv de a sesiza Parchetul. Asa cum a iesit textul legii din comisiile de la Senat, succesul Agentiei va depinde crucial de managementul acesteia si cooperarea interinstitutionala cu ANAF si Parchetul", a declarat Predoiu.
Amendamentul privind infiintarea comisiilor de cercetare a fost introdus la Camera Deputatilor si a fost preluat din Legea 115/1996 pentru declararea si controlul averilor demnitarilor, la initiativa deputatului independent Eugen Nicolicea.
O alta modificare operata de catre senatori este ca bunurile sub forma de metale pretioase, bijuteriile, obiectele de arta si de cult, colectiile de arta si numismatica, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural sau universal, a caror valoare insumata depaseste 5.000 de euro, sa fie precizate doar in declaratia de avere confidentiala.
Horia Georgescu secretarul general al ANI despre amendamentele senatorului UDMR
Cele mai importante declaratii ale secretarului general al ANI:
- Formularele de declaratii de avere nu vor mai constituii un instrument eficient de lupta impotriva coruptiei.
- Au fost scoase datele legate de bijuterii, au fost marite cuantumurile pentru cadouri, au fost scose elementele de identifcare ale bunurilor mobile si imobile, respectiv anul dobandirii.
- Nu cred ca mai putem vorbi de un element eficient de verificare a averilor avand in vedere ca ni s-a luat instrumentul de sesizare a instantei sau a comisiilor de cercetare a averii care erau un filtru, a fost refuzat si acest amendament care a trecut initial de Camera Deputatilor.
- In acest moment mai putem sesiza Parchetul in cazul unei sume nejustificate iar Parchetul trebuie sa probeze ca provine dintr-o infractiune ceea ce va fi foarte greu.
- Noi aveam rezultate foarte bune pe palierul confiscarilor nejustificate. Toate cele 4.000 de dosare aflate pe rolul ANI sunt puse sub semnul intrebarii.
- Mai avem doar palierul conflictelor de interese si al incompatibilitatilor dar si aici legea a fost modificata pentru ca mai putem face verificari timp de un an dupa parasirea functiei publice.
- Raportul pe Justitie ar putea contine si sanctiuni.
- Exista posibilitatea ca legea sa nu fie promulgata de presedinte dupa adoptarea maine in Senat. Presedintele a fost determinat in sustinerea unei legi puternice.
Cum explica senatorul Gyorgy Frunda secretizarea bijuteriilor
Senatorul Gyorgy Frunda a explicat pentru HotNews.ro ca a propus secretizarea bijuteriilor pentru ca ele tin de intimitatea personala. La cateva ore dupa ce amendamentele au fost aprobate, senatorul Frunda nu stia daca amendamentul sau a fost votat sau nu. Iata insa care au fost argumentele sale.“Bijuteriile si tablourile tin de intimitatea familiei si orice cetatean al Romaniei are acest drept. In plus publicarea lor reprezenta un pericol pentru cei care depun declaratia de avere pentru pot fi calcati de hoti. Daca ANI va constata ca o persoana si-a cumparat bijuterii si tablouri si nu le poate justifica va putea sesiza acest lucru. Obiectivul legii nu este sa se publice bijuteriile.”
Amendamentul a fost propus tot de senatorul Gyorgy Frunda, si fost votat cu sase voturi pentru, doua impotriva si trei abtineri.
- Senatorul PDL Mircea Andrei: "Aceste bunuri trebuie sa ramana confidentiale pentru o mai mare protectie a functiilor si demnitatii publice. Agentia Nationala de Integritate poate sa le verifice prin declaratia publica confidentiala".
- O alta modificare prevede ca numirea presedintelui si vicepresedintilor Agentiei sa fie facuta de catre Senat la propunerea Consiliului National de Integritate (CNI). Initial Camera Deputatilor adoptase un amendament care prevedea ca numirea acestora sa se faca de catre CNI.
- De asemenea, senatorii au prevazut in textul legii ca mandatele conducerii ANI si ale membrilor CNI sa fie de 4 ani, fara posibilitatea de a fi reinnoite. Amendamentul a apartinut senatorului PSD, Ioan Chelaru. Initial deputatii stabilisera ca mandatul membrilor CNI era de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire, iar cel al presedintelui si vicepresedintilor ANI de 4 ani, fara a putea fi reinnoite.
- Din nou senatorul Frunda a propus ca nerespectarea de catre membrii Agentiei a principiilor dupa care se desfasoara activitatea de analiza a ANI: legalitatea, confidentialitatea, impartialitatea, independenta operationalitatea, celeritatea, buna administrare, dreptul la aparare, precum si prezumtia dobandirii licite a patrimoniului, atrage raspunderea penala. Amendamentul a fost acceptat si introdus in proiectul de lege.
- Totodata, Frunda a incercat sa impuna o prevedere conform careia verificarile aflate in curs de desfasurare la ANI la data intrarii in vigoare a noii legi sa fie solutionate conform noului proiect. Atat ministrul Justitiei cat si reprezentantii ANI s-au declarat impotriva iar senatorii au respins propunerea la vot.
UPDATE Institutul de Politici Publice anunta, printr-un comunicat de presa, ca solicita "membrilor plenului Senatului sa nu aprobe maine raportul acestor comisii, retrimitandu-l inapoi spre dezbatere." Potrivit IPP, procedura se va dovedi inaplicabila.
"Presa, ONG-urile si societatea in general nu vor mai avea acces la informatii concrete despre averile si posibilele conflicte de interese ale demnitarilor, declaratiile detaliate ale acestora devenind secrete, ca inainte de anul 2003. Politicienii din toate partidele reprezentate in Comisiile reunite de la Senat, au decis ca cetatenii nu trebuie sa cunoasca despre un demnitar/functionar mai mult decat ca ar avea: un numar de case, un numar de terenuri, un numar de conturi, respectiv ca au calitatea de actionar intr-un numar de societati comerciale. Prin aceasta decizie va fi imposibila orice evaluare obiectiva a unor diferente nejustificate in patrimoniu sau de identificare a unor potentiale conflicte de interese fara alte detalii despre locul unde se afla casele, terenurile sau care este denumirea respectivelor societati comerciale. Detalii despre averile si interesele celor aflati in slujba cetatenilor vor fi confidentiale, iar anumite obiecte de patrimoniu cum ar fi bijuteriile sau tablourile ar putea fi considerate, dupa cum spune senatorul UDMR Gyorgy Frunda, chiar de 'natura intima'."
IPP considera ca cetatenii, jurnalistii si ONG-urile vor fi descurajati sa faca sesizari despre averea/conflictul de interese al unui demnitar, dupa ce senatorii au pastrat prevederea prin care, daca un cetatean face o astfel de sesizare, demnitarul sau functionarul respectiv poate sa il actioneze in instanta, prezumand reaua-credinta.



















Pentru salarii pe minim de munca si eficienta sindicatele sar de fund in sus dar pentru asa ceva, nici macar un articol complet cu fotografii si numele celor care ajuta pe altii si fura alaturi de ei nu exista!
Capul astora vrem!!!!
daca nu vreti publicitate , MARS afara din politica !
Demonstratii in strada pentru pastrarea vechii legi !! Unde e societatea civila? Unde e CTP-ul sa spumege?? Unde sunt formatorii de opnie ???
Nu era buna legea ilicitului din timpul lui Ceausescu? Acolo stiau clar leprele astea ca nu pot fura mai mult decat o suma fixa. A fost primul lucru pe care s-au grabit "sa-l reglementeze" dupa Revolutie ca stateau cu banii risipiti de frica lui Ceausescu. Asa pot sa ingroase conturile din Elvetia ca nu-i intreaba nimeni nimic. Si in final spun..."din pacate nu au fost suficiente masurile cu bugetarii, este nevoie si de cresterea taxelor". Ca saracii au lasat in derulare contractele paguboase pt stat-vezi Blaga cu gineri-su. Sau Videanu si Udrea cu Marmosin respectiv Eurohotels. Poate ca daca ar aparea 150.000 de oameni in curtea casei poporului acum, le-ar mai tremura un pic chilotii pe ei si s-ar gandi de 2 ori. Dar poate ca nu e tarziu si or sa apara zilele urmatoare.
Pai astia au furat de mii de ori mai mult decit oricine, practic au adus Romania in situatia de azi.
Dar matale nu stiai de astai, ca esti postac de partis, adica partidul pnldsrc.
N-are rost sa ne amagim ca va fi vreodata bine ... e o iluzie. Oricat s-ar scrie si s-ar discuta pe teme de genul asta nu se va rezolva nimic ... justitia nu-si face treaba decat cand vine vorba de oameni care fura un ou ca mor de foame si statul i-a lasat pe drumuri fara nicio sansa de a putea munci ca sa poate castiga cinstit oul ala pe care l-a furat. Fiscul la fel ca si justitia o freaca la rece ... cand ar trebui sa puna intrebari fiecarui om care si-a cumparat macar o pereche de chiloti (exagerez putin dar fiecare cheltuiala ar trebui sa aiba un suport financiar care sa poate fi justificat) ... dar te intreaba cineva de unde ai avut 5.000 de euro cash sa-ti iei o masina second de exemplu? Nu te intreaba nimeni ... atata timp cat iti platesti impozitele poti sa-ti mai iei inca 5 masini la acelasi pret (si tu de fapt nu castigi intr-un an 5.000 euro)
Astia ar trebui intrat peste ei in plina sedinta si batuti pana se desteapta ... si daca nu o fac peste o saptamana revine bataia si tot asa ... poate ne-ar prinde bine si noua o grupare terorista care sa-i sperie din cand in cand ... ca in afara de moarte cred ca nu mai exista nimic pe lumea asta care sa-i sperie.
Si Vadim "nebunul" ce zicea?
Acum a intrat intr-un con de umbra fiindca ne-am transformat noi in "vadimi". numai ca noi suntem "vadimi" doar in fata monitorului, ala era tot timpul.
avem nevoie de Vadim!
si ca s-o dau pe-a voastra, o sa zic asa: "la vremuri nebune, solutii nebune!" ;)
2) Filozofia lui Frunda: Macovei este o tradatoare si ne paraste la UE, deci tot ce a facut Macovei este prost si trebuie daramat. Noi, politicienii suntem imuni si facem ce vrem in tara asta. In plus, noi, politicienii maghiari, trebuie sa ajutam legiferari proaste, ca sa justificam apoi autonomia teritoriala pe baza proastei gestionari a statului.