Programul consultarilor:
• Ora 17.00 – Partidul National Liberal, Partidul Social Democrat si Partidul Conservator;
• Ora 18.00 – Partidul Democrat Liberal, Uniunea Democrata Maghiara din Romania, grupul parlamentar al minoritatilor nationale si grupurile parlamentare de independenti din Parlamentul Romaniei.
Curtea Constitutionala a constatat, in 14 aprilie, ca anumite prevederi ale Legii privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate sunt neconstitutionale, inclusiv articolul 13 care stabileste atributiile ANI, respectiv verificarea declaratiilor de avere si interese, controlul depunerii la termen a acestora, constatarea neconcordantelor sau a nerespectarii hotararilor legale, constatarea incompatibilitatilor si sesizarea organelor de urmarire penala, dar si aplicarea sanctiunilor.
UPDATE - PSD, PC si UDMR anunta vor participa la consultarile cu presedintele Traian Basescu. Liberalii decid luni daca vor merge sau nu la consultarile de la Cotroceni
- PSD va participa, luni, la consultarile cu partidele politice initiate de presedintele Traian Basescu, pe tema functionarii Agentiei Nationale de Integritate, a declarat pentru Agerpres, presedintele social-democrat, Victor Ponta.
- La randul sau, presedintele PC, Daniel Constantin, a anuntat ca o delegatie a formatiunii pe care o conduce va merge la consultarile cu seful statului.
- Si presedintele UDMR, Marko Bela, a confirmat duminica, pentru Agerpres, ca reprezentantii Uniunii se vor prezenta luni la consultarile de la Cotoceni.
- Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat pentru Mediafax ca liberalii nu au primit nicio invitatie de la Administratia Prezidentiala pentru consultari pe tema Legii ANI, precizand ca liderii partidului vor lua o decizie in acest sens, luni dimineata, in cadrul Biroului Politic Central.



















Mai multe veti afla aici : http://www.universulromanesc.com
Marii patrioţi români au reusit împotriva vicisitudinilor să desavîrsească unitatea ţării prin unirea din 1918, eveniment crucial în istoria noastră ca popor.
Inceputul instabilitatii politice în 1938, a determinat o succesiune de evenimente ce au dus la ciuntirea patrimoniului naţional, mostenit din negura istoriei, { resemnarea in faţa dicktatului din 1940-pactul Ribbentrop-Molotov}, furtul voinţei naţionale la alegerile din 1946, trădarea intereselor românesti la tratatul de pace de la Paris din 1947 {de către delegaţia comunistă}.
Deportarea in gulagul sovietic a aprox. 1,2 milioane de români din provinciile rapite, exterminarea elitei politice{patriotii, ctitorii unirii din 1918}în inchisori, a armatei române în lagărele de prizonieri, a permis sistemului comunist implantat să prolifereze.
Căderea comunismului în Europa{1989}a obligat structura comunistă din România să planifice o reformare a sistemului premeditînd o schimbare de fond, perenizind sub alte forme de influenţă şi dominare controlul asupra statului.
Fosta nomenclatură comunistă şi-a impins pionii din esalonul doi şi trei, descendenţii, pe scena politică nou creată dupa’89, ocupînd-o, impunînd desfăsurarea operaţiunilor de privatizare şi spoliere a resurselor vitale ale naţiunii în detrimentul a milioane de cetaţeni.
Sper sa se rezolve repede si ANi sa-si reintre in drepturi!
Ceea ce se va intampla este ca celebrii parlamentari vor incepe sa o plimbe de colo - colo. Daca Ponta o sa vrea sa treaca legea, va trece.
Astfel, orice neconcordanta in declaratia de avere, fie ca est o problema de fond, fie ca este o eroare de redactare, ar fi cercetata de un procuror iar demnitarii ar fi convorcati la Parchetul General sa dea cu subsemnatul indiferent de situatie. Si cine stie ce ar mai putea iesi in plus din gura si pixul lor in fata unui magistrat!
Frati liberali, se strang prea multe bile negre. V-ati lipit prea tare de PSD. Faceti prea multe porcarii impreuna (votati impreuna la ridicarea de imunitati, la motiuni, aveti aceiasi candidati la alegeri, va bucurati cot la cot cu batranul securist Voiculescu, etc. etc.)
O sa va coste asta. Eu unul nu cred ca am sa va uit. Si in nici doi ani o sa avem alegeri.
ce nu e clar ?