Proiectul de modificare a Constitutiei prezentat miercuri de premierul Emil Boc propune mici modificari la doua articole care, in mod normal, trebuiau abrogate: unul referitor la modul in care Parlamentul aproba aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si unul referitor la aderarea la NATO. Romania este membra UE din 2007 si a intrat in Alianta Nord Atlantica in 2004, astfel ca articolele 148 si 149 din Constitutie trebuiau declarate pur si simplu caduce, sustin experti constitutionali. Dar, cum s-a ajuns la o astfel de eroare?

Ce articole din Constitutia din 2003 vor sa modifice Guvernul si Presedintia

  • Alineatele 1 si 5 ale articolului 148 se modifica si vor avea urmatorul cuprins
  • (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată de Parlament, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. 
  • (5) Guvernul transmite Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.
  • Articolul 149 va avea urmatorul cuprins
  • Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată de Parlament, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Articolele 148 si 149 fac parte din titlul VI al Constitutiei din 2003, referitor la Integrarea euroatlantica iar singura diferenta fata de modificarile propuse de Guver si Presedintie este ca referirea la cele doua camere ale parlamentului dispare, fiind inlocuita cu termenul generic Parlament. Una din explicatii ar fi ca expertii care au lucrat la proiectul de revizuire timp de o luna, cum sustine premierul Emil Boc, au inlocuit pur si simplu din vechea Constitutie toate referintele la Camera Deputatilor si la Senat, avand in vedere ca proiectul de revizuire are ca principala tinta trecerea la Parlament unicameral. Insa expertii par sa fi uitat sa mai verifice daca modificarile propuse au sens.

"Unele articole, cum sunt acestea, trebuiau eliminate pentru ca sunt caduce. Proiectul de revizuire pare sa fie facut de oameni de la partid, nu de experti constitutionali", au declarat pentru HotNews.ro experti care au lucrat la comisia pentru revizuirea Constitutiei. Nu e clar insa cine sunt autorii proiectul de revizuire, numele lor nefiind dat publicitatii.

Mai multi experti si consilieri de la Cotroceni care au elaborat anul trecut raportul comisiei prezidentiale pe tema modificarii Constitutiei au declarat pentru HotNews.ro ca n-au fost consulati la elaborarea actualului proiect de modificare a legii fundamentale. Premierul Emil Boc a declarat miercuri ca la proiect au lucrat timp de o luna atat experti de la Guvern, cat si de la Presedintie.