Plenul Senatului a respins, miercuri, motiunea simpla intitulata "Educatia - de la supravietuire la colaps", initiata de senatorii PNL si sustinuta de PSD, informeaza Agerpres. Impotriva motiunii au votat 65 senatori, iar 51 'pentru'. Votul a fost electronic si secret.

Motiunea Educatia - de la supravietuire la colaps a fost intiata de PNL, cu sprijinul PSD si al conservatorilor. Prin aceasta, Opozitia cerea demisia ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, pe motiv ca este "o persoana total incapabila".

Presedintele PNL, Crin Antonescu, i-a cerut lui ministrului Daniel Funeriu, prezent la dezbaterile din plen, sa nu incerce sa arondeze ideea de reforma in invatamant unui singur partid, relateaza Mediafax. El a aratat ca toata lumea trebuie sa accepte ideea ca ministrul Educatiei face politica, ca slujitorii scolii nu sunt birocrati si ca invatamantul a ajuns sa fie in ultimii douazeci de ani un "poligon de tragere".

"Niciodata cuvantul reforma nu a inflorit mai mult decat in domeniul Educatiei. Am un junghi cand aud ca mai vine una (n.r. reforma)", a declarat Antonescu.

Senatorul PNL i-a amintit ministrului Funeriu care s-a plans de greaua mostenire pe care a primit-o atunci cand si-a preluat mandatul ca titular la acest minister a fost inaintea sa, ca ministru interimar, premierul Emil Boc.

Pe de alta parte, senatorul independent Liviu Campanu a declarat ca reprezentantii grupului sunt alaturi Funeriu. "Colegii din grupul independentilor sustin Legea Educatiei nationale. Senatorii din grupul parlamentar independent vot fi alaturi de dumneavoastra atata timp cat continuati pe aceasta cale justa a dialogului, a moderatiei, a interesului cetateanului, pentru ca suntem constienti de nevoia urgenta de reformare a sistemului educationale. Exprim increderea si speranta ca veti avea usa deschisa ideilor si propunerilor noastre cu privire la acest demers greu, dar cu efecete pozitive pe termen lung", a spus Campanu.