Senatorul PSD Catalin Voicu s-a autosuspendat, duminica seara, din partid. Anuntul a fost facut luni dimineata de liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, potrivit Mediafax.

Liderul social-democrat Victor Ponta anuntase, sambata, ca a cerut organizatiei din Bucuresti a partidului sa il suspende pe Catalin Voicu, pe perioada cat este cercetat: "Daca stenogramele sunt adevarate, eu ma despart total de acest mod de a gandi si de a face politica", afirma atunci Victor Ponta.

Considerat un apropiat al lui Marian Vanghelie, Catalin Voicu este acuzat de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata, iar DNA a cerut ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, sa sesizeze Senatul in vederea incuviintarii arestarii sale. Potrivit Constitutiei, deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte.

Conform Regulamentului Senatului, cererea de arestare a unui senator se adreseaza de catre ministrul Justitiei presedintelui Senatului, acesta o aduce la cunostinta in sedinta publica, dupa care o trimite Comisiei juridice, raportul comisiei fiind trimis de BP plenului, care hotaraste cu votul secret al majoritatii senatorilor. Catalin Voicu urmeaza sa fie audiat marti de Comisia juridica in acest caz.

  • Interventii pentru Casuneanu, Mazare, Locic, Oprisan, Orban si Mitrea

In stenogramele din dosarul DNA prin care se cere arestarea senatorului PSD Catalin Voicu, publicate de HotNews.ro, apar numele unor politicieni precum Gabriel Oprea, Ludovic Orban, Marian Vanghelie, Miron Mitrea, magistrati - Florin Costiniu, dar si de oameni de afaceri - Costel Casuneanu si Marius Locic. Subiectele discutiilor publicate vizeaza interventii pe langa magistrati ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, interventii la IGP si intentia senatorului Voicu de a fi devenit, in cazul in care Mircea Geoana ar fi castigat prezidentialele din 2009, ministru al Internelor, dorinta acestuia privind arestarea lui Neculai Ontanu si "intocmirea unor dosare" pe numele lui Gabriel Oprea.

Catalin Voicu ar fi intervenit folosindu-si influenta asupra magistratilor nu doar in cazurile Casuneanu, Mazare si Locic, dar si pentru Marian Oprisan, vicepresedintele PSD Dolj Maria Schutz, judecati pentru coruptie, pentru sotia lui Miron Mitrea si in cazul accidentului lui Ludovic Orban.