Iulian Urban, senator PD-L, a explicat ca cererea va fi formulata de senatori, nu de grupuri parlamentare. "Nu este vorba despre o decizie luata politic, ci vorbim de incalcari ale regulamentului si de un abuz. Noi, in calitate de senatori, avem dreptul sa cerem ca acest abuz sa fie sanctionat, iar forma de sanctiune este revocarea din functie", a continuat acesta.
- "S-ar putea sa aveti surprize pe aceasta lista, cu senatori de la PSD care cer revocarea lui Mircea Geoana
Traian Constantin Igas a explicat ca senatorii vor depune la Biroul Permanent al Senatului documentele care sa dovedeasca abuzurile comise de Mircea Geoana, urmand ca in prima sedinta a plenului sa fie luata in discutie solicitarea de revocare. "In acest moment, nicio hotarare a Parlamentului nu este susceptibila de a fi neconstitutionala", a subliniat democrat-liberalul.
Explicatiile senatorilor PD-L vin dupa ce, in cursul diminetii, au anuntat ca cer suspendarea lui Mircea Geoana din functia de presedinte al Senatului. Fostul lider social-democrat a intervenit si a declarat ca nu exista institutia suspendarii presedintelui Camerei Superioare, ci doar cea a revocarii. Geoana a precizat ca singura posibilitate de revocare a sa este ca solicitarea sa fie avansata de grupul parlamentar care l-a sustinut.
Disputa a fost generata de refuzul presedintelui Camerei superioare de a supune votului solicitarea senatorilor independenti de a-si pastra locurile detinute in comisiile de specialitate.

































La el este scuzabil, la tine, nu!
Adica "portocalele" nu au voie nimic, iar "rosiile" da.
Serios? Legea nu este una pentru toti?
Sau la voi la "rosii", doar capra vecinului trebuie sa moara?//.(editat de HotNews.ro)
Nu mai manca rosii stricate ca face rau de 'ntelect si ajungi ca si marean.
PDL-ul vrea putere deplina = sa-si spuna si sa promoveze oamenii lor indiferent de competente. Cu 66% din voturi in Parlament esti zeu. Daca esti zeu iti mai pasa de oamenii de rand? Pricepi acum de ce e rau?
O constitutie noua implica acordul poporului si nu face oricine ce vrea cu ea.
Partea proasta este ca sigur va contine si reducerea numarului de parlamentari :)) si asta e rau pentru psd-isti.
...Ce cauta al 2-lea om in Stat in "vizite"n particulare, secrete, unde s-a intalnit, lucru dovedit, cu persoane din anturajul unor servicii ne-prietene Romaniei ???
...Sa fie chemat macar acum sa dea cu subsemnatul in subsolul Parchetului !!!...
...Tradarea de tara, complotul impotriva Statului sunt fapte care il fac incompatibil cu calitatea de senator al Romaniei !!!...
...Allooo !!!...Nu aude nimeni, nu vede nimeni aceste
fapte ???...
...Ce cauta al 2-lea om in Stat in "vizite"n particulare, secrete, unde s-a intalnit, lucru dovedit, cu persoane din anturajul unor servicii ne-prietene Romaniei ???
...Sa fie chemat macar acum sa dea cu subsemnatul in subsolul Parchetului !!!...
...Tradarea de tara, complotul impotriva Statului sunt fapte care il fac incompatibil cu calitatea de senator al Romaniei !!!...
...Allooo !!!...Nu aude nimeni, nu vede nimeni aceste
fapte ???...
Dar...se pare ca ii vede Dumnezeu....si daca noi nu prea putem sa-i oprim....ii va opri EL.Stie el Basescu la ce ma refer....Doamne... curata tara asta......