Senatorul PSD Catalin Voicu, cercetat pentru trafic de influenta, si-a retras marti plangerea inaintata instantei supreme prin care solicita schimbarea interdictiilor impuse de procurorii DNA, motivand ca dosarul aflat pe masa judecatorilor nu este cel original.

"Am cerut instantei sa solicite DNA-ului dosarul original. Fiind o copie, am retras actiunea mea pentru ca nu ma pot judeca pe o copie", a spus Catalin Voicu pentru Realitatea Tv, la iesirea din sala de judecata.

Senatorul PSD a solicitat luni instantei sa inlocuiasca interdictia de a parasi Capitala cu cea de a parasi tara, in dosarul in care este cercetat pentru trafic de influenta. Avocatul social-democratului, Vlademir Florea, a declarat ca Voicu a cerut inlocuirea interdictiei de a parasi Bucurestiul pentru a isi putea desfasura activitatea de senator.

Cauza s-a judecat marti la Inalta Curte de Casatie si Jstitie, instanta respingand si de aceasta data solicitarea de revocare a interdictiilor impuse de DNA.

Tot marti, Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca plangerea formulata de omul de afaceri Costel Casuneanu impotriva interdictiei de a parasi localitatea Oituz. Procurorii au inceput pe 21 decembrie urmarirea penala impotriva omului de afaceri, pus sub invinuire pentru cumparare de influenta. Casuneanu este cercetat in acelasi dosar in care senatorul PSD Catalin Voicu este cercetat pentru trafic de influenta, iar judecatorul Florin Costiniu, presedintele Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru complicitate la aceasta infractiune.

In urma cu mai bine de doua saptamani, senatorul social-democrat Catalin Voicu a fost saltat de procurorii anticoruptie, fiind cercetat pentru trafic de influenta si acuzat ca, in 2009, a pretins si primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru solutionarea favorabila a unor cauze civile si penale aflate pe rolul organelor judiciare, potrivit unui comunicat de presa al DNA.

Dupa audieri, Catalin Voicu a declarat presei ca procurorii i-au interzis sa ia legatura cu Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, si Cezar Bivolaru. Interdictia ar fi fost impusa pe o durata de 30 de zile. "Le-as crea acestor oameni o problema uriasa daca le-as spune numele", a declarat Catalin Voicu, in cadrul unei emisiuni la Realitatea TV. Potrivit spuselor sale, pana vineri nu a fost invitat niciodata la DNA, "nici macar telefonic" si nu a avut cunostinta de dosarul in care este acuzat de trafic de influenta.