Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat luni seara ca desemnarea lui Honorius Prigoana drept candidat al PDL pentru Colegiul 1 pentru Camera Deputatilor reprezinta "varianta buna", dupa ce democrat-liberalii i-ar fi propus sa candideze lui Ionut Popescu, dar fara succes.

"Ne-am rugat de dl Ionut Popescu sa candideze si nu a vrut", a spus Blaga la Realitatea Tv, citeaza NewsIn.

Ionut Popescu, consilier pe probleme economice al premierului Emil Boc, a fost numit recent presedinte al Fondului Proprietatea.

"Aveam de ales intre doi candidati, iar in momentul cand am stiut precis ca PSD nu-si va depune candidat, ci il va sustine pe cel al PNL (...), am decis sa venim cu o persoana tanara, bine pregatita (...) Parerea mea este ca am ales varianta buna", a spus Blaga.

Secretarul general al democrat-liberalilor a amintit ca "singur-singurel" PDL, "cu acelasi primar PNL", a castigat toate cele sase colegii - patru de deputati si doua de senatori din Sectorul 1, dar ca "nu a avut noroc in viata", deoarece a obtinut doar un singur post de deputat - Costica Canacheu- , celelalte fiind redistribuite altor partide politice.

Blaga a spus ca "nici pe departe" nu poate fi considerata "o rasplata" pentru contributia omului de afaceri si deputatului PDL Silviu Prigoana nominalizarea fiului sau, Honorius, drept candidat al PDL in Colegiul 1. "Poate rasplata pentru Honorius, care in campania prezidentiala a muncit enorm", a mai spus Blaga.

Honorius Prigoana, care si-a depus luni seara candidatura pentru Colegiul 1 pentru Camera Deputatilor din partea PDL, a declarat ca principalul sau atu este ca, desi este tanar, a muncit mult, de la 12 ani, ca are studii care au "cantarit in decizia" PDL si ca isi va finanta singur campania. "Am o oarecare notorietate, nu cred ca trebuie sa investesc foarte mult in aceasta campanie", a spus el la Realitatea Tv.

Tatal sau, omul de afaceri si deputatul PDL Silviu Prigoana, a intervenit telefonic in cadrul emisiunii si a spus ca nu a fost de acord sa candideze. "E vorba de o jumatate de mandat, stiam ca lumea va interpreta ca un fel de nepotism, desi nu e vorba de nepotism, e vorba de un vot popular", a spus Silviu Prigoana. El a precizat ca isi va sustine fiul in campania electorala cu tot ceea ce ii va cere, inclusiv cu bani. "Cu orice se pune problema il ajut. Orice imi cere stau la dispozitia lui, e copilul meu", a spus Silviu Prigoana.

Candidatura lui Honorius Prigoana o inlocuieste pe cea a lui Viorel Tudorache, care fusese deja inregistrata la BEM. Purtatorul de cuvant al BEM, Iulian Alexandru Ivan, a declarat luni pentru NewsIn ca dosarul de candidatura al lui Tudorache a fost depus pe data de 24 decembrie, fiind semnat conform procedurilor de catre presedintele PDL, Emil Boc.

Viorel Tudorache a declarat, de asemenea, ca si-a retras candidatura la alegerile parlamentare din Colegiul 1 al Capitalei in urma unei discutii cu presedintele PDL Emil Boc, care i-a explicat ca Biroul Permanent al partidului a decis sa-l sustina pe Honorius Prigoana.