PSD depune, miercuri, la Curtea Constitutionala probe prin care sa dovedeasca fraudarea alegerilor

de Sorana Mihailescu HotNews.ro
Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:08 Actualitate | Politic

Reprezentantii Partidului Social Democrat urmeaza sa depuna, miercuri, la Curtea Constitutionala, dovezi de fraudare a alegerilor pentru a sustine cererea de anulare si repetare a scrutinului. Potrivit legii, alegerile pot fi anulate daca frauda a fost atat de mare incat sa poata modifica numele castigatorului.

Referindu-se la solicitarea pe care au facut-o la Curtea Constitutionala de a anula turul al doilea al scrutinului prezidential, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a afirmat ca "sunt camioane de probe" si ca social-democratii "au inceput sa le sintetizeze". Dragnea a precizat ca e vorba atat de buletine din tara, cat si din cele exprimate de romanii din diaspora.

"Nu putem merge acolo cu un camion de probe, ca blocam Curtea Constitutionala", a precizat Dragnea. Intrebat la ce probe se refera, el a afirmat: "este vorba de toate tipurile de fraude posibile pe care le-au inventat oamenii astia. Discutam de vot multiplu, de mita electorala, de procese electorale care au fost modificate dupa ce au iesit de la sectia de vot si multe altele".

Doua sesizari ale Aliantei PSD+PC de renumarare a voturilor in cinci sectii de votare din Caras-Severin se incadreaza la suspiciunea de frauda electorala si vor fi inaintate Curtii Constitutionale, a anuntat marti purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central, Marian Muhulet.

"Dupa dezbateri, BEC a concluzionat ca solicitarile PSD+PC nu se incadreaza in spiritul legii pentru renumararea voturilor, ci la suspiciuni de frauda, de aceea sesizarile lor vor pleca astazi la CCR", a spus Muhulet, citat de NewsIn.

Potrivit purtatorului de cuvant al BEC, sectiile din Caras-Severin pentru care se cere de catre PSD+PC renumararea voturilor sunt 301, 162, 251, 188 si 179.

Tot PSD a sesizat BEC privind 42 de voturi de la o sectie de votare din Vaslui, care ar fi fost valabile, desi erau inregistrate ca fiind nule. BEC a decis ca este de competenta Biroului Electoral Judetean sa decida daca trebuie renumarate voturile nule din Vaslui.


Citeste mai multe despre   



  
2854 vizualizari
  • +8 (14 voturi)    
    HOTUL STRIGA HOTUL DE CAND LUMEA SI PAMANTUL (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:18)

    XTribut [utilizator]

    PSD NU POATE CONTESTA ALEGERILE DOVADA: AU CUMPARAT VOTURI CU 40-50 RON, FIIND DIRECT IMPLICAT IN FRAUDAREA ALEGERILOR, CONSTITUTIA SPUNE CLAR CA NU POATE CONTESTA DACA A FOST IMPLICAT IN FRAUDARE: www.youtube.com/watch?v=xX5vMaD1Rsg&feature=player_embedded
    • +7 (13 voturi)    
      alegeri corecte (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:37)

      stefan [anonim] i-a raspuns lui XTribut

      Corect! Alegerile nu ar putea fi anulate decat daca ar exista DOVEZI ca PDL-ul a falsificat rezultatul votului. Altfel e vorba de incorectitudini si de o parte si de alta, care nu pot duce nicidecum la anularea alegerilor.
      • +4 (6 voturi)    
        ANALIZA OBIECTIVA (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:12)

        Misu2k9 [anonim] i-a raspuns lui stefan

        Ma, dar n-o zice nimeni p-aia dreapta. De furat au furat toti un pic, PSD-ul avind experienta s-au aruncat probabil la ceva mai mult. Oricum stupiditatea zelosilor locali nu putea sa influenteze rezultatul general al votului, e vorba de zeci, maxim sute de voturi locale, care nu puteau influenta rezultatul general.

        Au impresia ca daca au avut 6% in fata dimineata trebuiau sa cistige alegerile. Sa le zica cineva ca 6% dintr-un milion e mult mai putin decit 1% din 10 milioane.

        In plus, datul de bani sau zahar inainte de vot nici n-ar trebui sa se puna ca infractiune, omul e singur in cabina de vot si voteaza cu cine vrea.

        Ar trebui sa nici nu fie bagati in seama.
      • -7 (11 voturi)    
        IMPORTANT: dati minusuri, repede ! (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:15)

        gabi2009 [utilizator] i-a raspuns lui stefan

        Hai, sariti cu minusuri ca acest comentariu nu va este pe plac! Tipic "politica strutzului"... Ce nu-ti convine, te faci ca nu vezi. Daca ai curaj, citeste mai departe...

        Ce te faci daca se dovedeste pina la urma ca alegerile chiar au fost fraudate de PD-L si institutii ale statului au fost manipulate pentru a determina frauda?

        Acuma, pe bune, te-ai gandit la posibilitatea asta? Tu ce preferi: sa traiesti intro minciuna care iti da un sentiment de satisfactie, sau sa traiesti in adevar, oricare ar fi acesta?

        Cand vad atata violenta verbala, atata partizanat radical, imi dau seama ca, mai devreme sau mai tarziu, deceptia si deziluzia va veni crunt si va avea urmari psihologice la fel de radicale ca opiniile pe care le citesc aici.

        Nu spun ca PSD e un grup de sfinti, dar nici cu PD nu-mi e rusine, in aceasta privinta.

        Cred ca scorul de 50 / 50 reflecta "puritatea" fiecarei tabere: ambele sunt la fel de gri.
        • +5 (5 voturi)    
          na..un plus (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:35)

          wolvie [utilizator] i-a raspuns lui gabi2009

          iti dadui eu un plus.. e bine ?
          serios vorbind acum, eu fiind pro base ca sa ne lamurim, tu ai dreptate in ceea ce spui is oamenii buni in amble tabere.

          eu cand am vazut ca iesi geoana nu mi-a convenit dar am zis ok, acum sa treceti la treaba daca tot ati castigat.

          asta vreau eu sa vad, ca base ca geaona sa puna osu la treaba!!!
        • +2 (4 voturi)    
          ... (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:40)

          Aph [anonim] i-a raspuns lui gabi2009

          Dar ce te faci daca nu se dovedeste ca au fost fraudate, accepti ca Basescu este presedintele legitim al Romaniei?

          Mai bine gandeste-te: fraudarea alegerilor de catre partidul care practic le organizeaza, cu concursul institutiilor statului cum spui tu, ar fi trebuit sa rezulte intr-o anume consistenta a metodei aplicate. Or noi vedem ca intr-un loc au votat persoane decedate, in altul s-a votat multiplu, nu stiu unde au fost buletine false, s-au modificat procesele verbale... Camioane de dovezi! Mai degraba asa ar fi procedat un partid din opozitie: furati cat puteti, numai furati!

          Iar tu chiar crezi ca schimband ministrul de interne si inca, nu stiu, hai sa zicem 1000 de persoane din conducerea acestui minister, automat obtii controlul a 15.000 de oameni? Ca toti, pana la ultimul jandarm din tara asta, asculta neconditionat ordine de incalcare a legii?!? Hai sa fim seriosi! Pierdere de timp, la asta asistam...
        • +1 (7 voturi)    
          hai jet (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:50)

          ekek [utilizator] i-a raspuns lui gabi2009

          stiu sigur oameni care au primit mita de la psd.

          faptul ca SI PDL a furat, nu insemna nimic. Daca nu furau, ne o furam noi. Nu au facut altceva decat sa contracareze voturile obtinute fraudulos de PSD
        • -2 (2 voturi)    
          ok (Miercuri, 9 decembrie 2009, 11:14)

          Ozzi [utilizator] i-a raspuns lui gabi2009

          "Hai, sariti cu minusuri"

          Sa traiti, am inteles.
      • 0 (0 voturi)    
        just (Miercuri, 9 decembrie 2009, 11:30)

        carmabox [utilizator] i-a raspuns lui stefan

        As dori sa ne spuna domnu Dragnea si de unde a strans ele camioanele astea de probe...a iesit PDLul la plimbare pe strada cu traista de dovezi un pic gaurita, si a strans Dragnea ce-a curs pe jos, sau cum? Plus ca daca nu face dovezi clare ca frauda e a PDL-ului, se va da in gat singur intr-un mod magistral, in curtea scolii.
    • -4 (8 voturi)    
      confunzie (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:45)

      pcd [anonim] i-a raspuns lui XTribut

      faceti o confuzie, voita sau din prostie, intre influentarea votului si frauda. influentarea /cumpararea voturilor este practicata de ambele tabere. nu este etic dar, ajuns in cabina romanul voteaza tot cu cine stie. fraudarea inseamna DETURNAREA VOTULUI. ADICA EU AM VOTAT BASESCU SI CINEVA NUMARA VOTUL PENTRU GEOANA. e o diferenta uriasa. infuentarea votului este detestabila, insa fraudarea pune in pericol insasi conceptul de societate democratica. pana acum suspiciuni serioase indica sectiile speciale de vot. discutam de 600.000(!!!!!!) de voturi dintre care nu mai putin de 430000 de voturi pentru domnul Basescu. NICAIERI NU A OBTINUT DOMNUL BASESCU 71% DIN VOTURI IN TARA ASTA. aici e frauda. daca se poate dovedi sa se dovedeasca. o societate nu poate fi cladita pe ura si hotie. faptul ca postati aceste mesaje pline de ura arata ce influenta negativa are acest individ asupra societatii. trebuie sa intelegeti ca a va identifica cu un politician este un lucru extrem de gresit. domnul Basescu si toti ceilalti politicieni au un singur tel: banii. daca va imaginati ca vreunui politician ii pasa de noi, va inselati amarnic. lasati patima asta prosteasca deoparte si nu va mai jigniti intre voi pt. ca unul tine cu Basescu si altul cu Geoana. amandoi sunt doua jigodii ahtiate dupa putere si bani. nu va mai lasati manipulati de politicieni.
      • +3 (5 voturi)    
        camionul cu probe (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:10)

        scartz [utilizator] i-a raspuns lui pcd

        camionul cu probe sa nu fie cumva camionul cu sampanie de la gigi becali ca atunci chiar ne facem de ras.nasol sa manaci tort si sa bei sampanie degeba.ne vedem peste 5 ani tovarasi.poate atunci furati voi mai bine vorba lui ponta s-au era o poanta si nu am inteles-o.
        • -4 (6 voturi)    
          Mai bine sampanie (MG) decat Whisky (TB (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:18)

          gabi2009 [utilizator] i-a raspuns lui scartz

          Nu scriu nimic aici, ca oricum sariti cu minusuri.
          • +1 (5 voturi)    
            :) (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:33)

            viviana [anonim] i-a raspuns lui gabi2009

            Sampania e cam gretoasa si imbata doar fetele.

            Whiskey-ul e tare. De regula il beau barbatii. :)
        • -1 (1 vot)    
          Intrebare: (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:55)

          mititelu [anonim] i-a raspuns lui scartz

          De unde si pana unde reprezentantii partidelor au acces la buletinele de vot, la modul "sunt transportate cu camioanele"? In "camionu" ala n-ar trebui sa fie si un reprezentatnt BEC, ceva? Pai asa iau si eu buletinele din urne, sau altele noi, si acolo, in "camion" le fac sa arate ca si cum au fost masluite... Gresesc cand zic?

          PS:prin "camion" inteleg orice locatie a partidului prin care ar trece probele.
    • +2 (4 voturi)    
      data postarii filmului (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:08)

      eu [anonim] i-a raspuns lui XTribut

      6 iunie 2009...prietene europarlamentarele au trecut... daca ai ceva pt acum posteaza dar nu intoxica opinia publica cu filmulete care nu mai sunt actuale
    • -2 (6 voturi)    
      Grava confuzie, voita (manipulare) sau nu (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:10)

      gabi2009 [utilizator] i-a raspuns lui XTribut

      Faceti o confuzie, voita sau din ignorantza, intre influentarea votului si frauda.

      Influentarea /cumpararea voturilor este practicata de ambele tabere. nu este etic dar, ajuns in cabina romanul voteaza tot cu cine stie.

      Fraudarea inseamna DETURNAREA VOTULUI. ADICA EU AM VOTAT GEOANA SI CINEVA NUMARA VOTUL PENTRU BASESCU, SAU CHIAR IL ANULEAZA.

      E o diferenta uriasa. Infuentarea votului este detestabila, insa fraudarea pune in pericol insasi conceptul de societate democratica.

      Pana acum suspiciuni serioase indica sectiile speciale de vot. Discutam de 600.000(!!!!!!) de voturi dintre care nu mai putin de 430.000 de voturi pentru domnul Basescu. NICAIERI NU A OBTINUT DOMNUL BASESCU 71% DIN VOTURI IN TARA ASTA. Aici e frauda.

      Daca se poate dovedi sa se dovedeasca.

      O societate nu poate fi cladita pe ura si hotie.

      Faptul ca postati aceste mesaje PLINE DE URA arata ce influenta NEGATIVA are acest individ asupra societatii.

      Trebuie sa intelegeti ca a va identifica cu un politician este un lucru extrem de GRESIT.

      Domnul Basescu si toti ceilalti politicieni au un singur tzel: banii. Daca va imaginati ca vreunui politician ii pasa de noi, va inselati amarnic.

      Lasati patima asta prosteasca deoparte si nu va mai jigniti intre voi pt. ca unul tine cu Basescu si altul cu Geoana.

      Mai devreme sau mai tarziu, pe cat de partinitori si violenti ati fost, pe atat de puternica va fi dezamagirea data de idolul vostru politic.
      • 0 (0 voturi)    
        ... (Miercuri, 9 decembrie 2009, 11:49)

        Lia [anonim] i-a raspuns lui gabi2009

        Sunt intru tot de acord cu tine! Si e foarte adevar ce spune lumea...ca Base are carisma si lipici...dar acest lucru nu ne ajuta pe noi romanii pro sau contra lui "sa o ducem mai bine!" Nu se gandesc cum sa o sa mearga lucrurile in tara de acum inainte...cum sa va putea face ceva bun pentru Romania...daca e unul singur care sa ii conduca pe toti...se va practica spiritul de turma probabil....unde merge unul..acolo trebuie sa mearga toti! Nu se gandesc ca Romania o sa mearga si mai in jos de acum inainte....nu a facut nimica in cei 5 ani nu va face nici de acuma inainte...nu are nici un interes...sunt alte interese mai importante pentru dl Base!
        Romanii i-au oferit inca o data posibiliatea de a face pe capitanul de vas cu o tara intreaga!
        Mai aflu ca e si scorpion de zodie...nu ca asta ar avea vreo importanta importanta...dar un scorpion e de felul lui in parsiv...pe cand te astepti mai putin te inteapa!! Si asa face si dl Base cu tara lui...imunitate are puterea e la el..poate sa faca ce vrea cu tara asta!!
        As vrea sa vad ce vor spune peste 1-2 ani cei care il contesta pe Geoana atat de vehement...cand vom vedea lucrurile facute de dl Base!
        Sanatate nu avem, invatamant nu avem, locuri de munca am avut...dar le-a terminat si pe cele putine care au mai ramas vrea sa le termine in acelasi mod....o sa plece oare toti in strainatate sa aduca bani in tara? asta sa fie raspunsul problemelor noastre? sa plecam din tara...atunci a cui tara va ramane Romania?
        Dl Base nu e interesat de crearea de locuri de munca particulare...bugetari trebuie sa avem tot mai multi...sa nu se inteleaga gresit nu am nimica cu cei care lucreaza la buget....poate acolo sunt locuri de munca mai sigure..poate!! Dar trebuie facut ceva si pentru firmele particulare sa le fie intinsa o mana de ajutor ca ei ii tin pe bugetari si someri si pensionari...si "pensionari bugetari cu inca un post tot de bugetar" platit de buget de 2 ori..pana cand oare se mai poate continua asa? se intreaba cineva??
    • +2 (4 voturi)    
      crima cu premeditare (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:20)

      cristian [anonim] i-a raspuns lui XTribut

      Dragii mei PSD-isti,

      Recunosc ca il urasc pe Base si cel putin in ultimii doi ani, am fost un fervent contestatar al sau insa trebuie sa stiti ca prin demagogia de care ati dat dovada in ultimele luni ati reusit sa imi schimbati la 180 de grade optica.
      Ati reusit sa imi demonstrati ca in tara asta ca Base nu e cel mai mare rau ci ca exista un rau si mai rau.
      Nu am crezut mult timp lozinca prin care multi spuneau ca sunteti comunisti. Dar practicile pe care le-ati folosit sunt clare si...fac parte 100% din instrumentele de indoctrinare ale comunistilor.
      Contestarea unor lucruri evidente, face parte dintr-o regie care ar concura cu suces cu orice film din seria celor realizate de Spielberg.
      Vorbiti de faptul ca au votat mortii si atribuiti asta exclusiv unui singur partid in conditiile in care sectiile de votare au fost ticsite cu reprezentanti ai coalitiei vostre iar internetul colcaie de filme si dovezi clare a fraudelor realizate de voi. Dar chiar credeti ca suntem o natiune de tembeli si idioti???
      Chiar credeti ca nu am vazut suficiente thrillere in care criminalul dupa ce si-a ucis victima, pune in mana mortului arma pt a se crede ca el singur s-a impuscat???
      Dragilor...aceasta se numeste crima cu premeditare si se pedepseste cu ani grei de puscarie sau inchisoare pe viata!!!

      Sper ca mult timp de acum inainte sa nu mai aud de numele vostru. Ati dezamagit o natiune intrega si ma intreb...cati dintre cei care l-au votat in turul doi pe dl Geoana, l-ar mai vota in cazul in care, asa cum cereti, s-ar organiza turul III. Sunteti si asa suficient de umilit, dle Geoana incat sa suferiti o umilinta si mai mare, evident daca poate exista una mai mare decat cea pe care o suferiti in aceste zile.
      Personal...dintrere doua rele...prefer raul cel mai mic...desi niciodata in ultimul timp nu mi-am imaginat nici macar o secunda ca voi ajunge sa ii dau dreptate unuia precum...Base.
      Putina decenta dlor PSD-isti nu strica!!!
    • +2 (4 voturi)    
      SABOTAREA ALEGERILOR in loc de fraudarea alegerilo (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:21)

      antisabotaj [anonim] i-a raspuns lui XTribut

      Cred ca sintagma corecta este SABOTAREA ALEGERILOR, nu FRAUDAREA lor! PSD a dovedit un apetit si un dispret deosebite pt nerespectarea legii electorale, fatis, pe toate televiziunile pe care le controleaza: Ant1, Ant3, Realitatea si cel mai grav pt democratia romaneasca Televiziunea Romana, cea care dupa Genocidul din 22 decembrie 1989 a fost numita multa vreme Televizunea Romana LIBERA! PSD are o vechime si o experienta considerabile in operatiuni gen "Autocarul". Este extrem de simplu, avand, atentie!!!, in fiecare sectie de vot 5-6 membri ai Coalitiei AntiBasescu in comisie, contra 1-2 membri PDL, sa strecori in urne sute de buletine de vot pentr Geoana. (Invers e mult mai greu!!! ) Apoi, dupa ce constati ca, chiar si in conditiile astea, tot ai pierdut, sa urli ca din gura de sarpe: frauda, vot multiplu, avem dovezi, hotii etc.! Pe vremea lui Ceausescu circula un banc: "Occidentul este pe marginea prapastiei! ... Se uita la noi!" Lumea se uita la noi pt ca le oferim un spectacol destul de rar!
  • +8 (12 voturi)    
    Politician de sant! (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:21)

    Petre [anonim]

    "Nu putem merge acolo cu un camion de probe, ca blocam Curtea Constitutionala", a zis Dragnea. Nu pot sa cred ca daca au o problema de rezolvat isi pot ingadui sa afiseze o asemenea aberatie! daca aera la o emisiune de divertisment ar fi de inteles. Domnule Dragnea te descalifici din start cu asemenea fraza. O actiune in numele a peste cinci milioane de alegatori se face sobru, cu calm argumente solide nu cu bascalie. Va doresc pierdere usoara si va recomand o sedinta de relaxare, dar nu vanturata de Vantu ci chiar de lipsa Dvs de rationalitate.
    • -6 (8 voturi)    
      ... sau poate ca e mai bine sa... (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:36)

      gabi2009 [utilizator] i-a raspuns lui Petre

      Sau poate ca e mai bine sa ne multumim cu un presedinte de bodega?

      Ce te faci daca se dovedeste pina la urma ca alegerile chiar au fost fraudate de PD-L si institutii ale statului au fost manipulate pentru a determina frauda?

      Acuma, pe bune, te-ai gandit la posibilitatea asta? Tu ce preferi: sa traiesti intro minciuna care iti da un sentiment de satisfactie, sau sa traiesti in adevar, oricare ar fi acesta?

      Cand vad atata violenta erbala, atata partizanat radical, imi dau seama ca, mai devreme sau mai tarziu, deceptia si deziluzia va veni crunt si va avea urmari psihologice la fel de radicala ca opiniile pe care le citesc aici.

      Nu spun ca PSD e un grup de sfinti, dar nici cu PD nu-mi e rusine, in aceasta privinta.

      Cred ca scorul de 50 / 50 reflecta "puritatea" fiecarei tabere: ambele sunt la fel de gri.
      • +5 (7 voturi)    
        Gabi2009 (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:44)

        Petre [anonim] i-a raspuns lui gabi2009

        De fapt, mamaica, cu cine tii? Cu Psd, cu Pdl sau ratiunea? Cum vine asta cu presedinte de bodega? Pari scolita dar vorbesti/scrii ca o tzata. Nu spun ca sefu' de la Psd ar fi un prostanac, dar nici simt politic nu are. Hai sa zicem ca se anuleaza alegerile. Ei si? Va castiga "presedintele de bodega" asa cu peste 60% la turul trei (nu cr3d ca va fi!).Atunci cum stam cu puritatea?
        • -1 (1 vot)    
          Scuze (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:52)

          Petre [anonim] i-a raspuns lui Petre

          Gabi2009, scuze , cuvantul" tzata" il regret. Initial nu mi-am dat seama ca de fapt Gabi e de sex feminin.
          • 0 (2 voturi)    
            Daca as fi femeie... (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:03)

            gabi2009 [utilizator] i-a raspuns lui Petre

            ... as spune ca esti misogin.

            Dar asa... ai scapat !

            Bucurata-te! Nu esti misogin, pentru ca nu sunt femeie.

            Initial, asa cum spui tu, nu trebuia sa presupui nimic.
        • -1 (3 voturi)    
          Scuze (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:00)

          gabi2009 [utilizator] i-a raspuns lui Petre

          Nu credeam ca ma faci baba si tzatza. Am 31 de ani si sunt inginer (nu inginera). Ma uit in oglinda si nu ma vad baba. Tu unde te uiti?

          Sunt de acord, sa castige Basescu cu 90 %, dar in mod corect.

          Hai sa o facem si pe asta, ce zici?

          Pina la simt politic trebuie sa ai bun simt. Se aplica si la Basescu, si tie. Te bagi?
          • 0 (2 voturi)    
            Scuze, again (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:20)

            Petre [anonim] i-a raspuns lui gabi2009

            Gabi2009, din bun simt mi-am cerut scuze! Simplu. Multumesc ptr mesaj.
            Doar o intrebare ; Gioana are bun simt cand arunca tara in haos? Basescu are bun simt cand se lupta cu hidra comunista ptr cat de cat o reforma -fireasca- a statului? Daca Gioana si cei care l-au sustinut , acum in deplina destramare, au avut simt politic? Decat umilit de hotatrari autoflagelante, mai bine alaturi de un om care, asa cum este tine si cu mine. Daca v-am jignit va cer scuze incaodata. Dupa mine Gabi e mai degraba de sex feminin.
            • -1 (1 vot)    
              E ok (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:39)

              gabi2009 [utilizator] i-a raspuns lui Petre

              Haos: toata lumea politica a dorit haos inainte de alegeri. Asta nu e copyright PSD sau PDL. E un "bun" comun.

              :)

              Minunat acest Basescu care a facut un foarte abil gest atunci cand a condamnat comunismul (comunismul trebuia condamnat, dar aceasta condamnare a confiscat-o Basescu), tocmai el care a facut parte din aparatul guvernamental comunist din 1989, fiind numit pe post chiar de Elena Ceausescu.

              Eu personal nu apreciez in primul rand simtul politic, ci caracterul si bunul simt. Care la Basescu, cam lipseste.

              Apoi nu pot fi de acord cu cateva decizii profund gresite luate de Basescu. De asemenea nu pot fi de acord cu afirmatia ca Basescu tine si cu mine. Nu tine deloc. I-a fost solicitat in vara sa faca referendum in legatura cu actele de identitate cu cip RFID, si a ignorat aceasta cerere semnata de 1 milion de romani.

              Basescu isi vede doar de propriul interes. Imi pare rau ca asta te poate dezamagi. Si pe mine m-a dezamagit cumplit. Dar, asta e, iata merge mai departe, si trebuie sa invatam din greseli. Tocmai de aceea nu-mi mai permit sa fac o aceeasi greseala.

              Gabriel
              • -1 (1 vot)    
                Raspuns pertinent....dar incomplet. (Miercuri, 9 decembrie 2009, 11:04)

                Petre [anonim] i-a raspuns lui gabi2009

                Gabriel alias Gabi2009(?) sa ii cerem presedintelui sa fi facut TOT e imposibil. Dar sunt deacord cu raspunsul pertinent, dar incomplet. Te rog sa nu-mi dai reply nimic in legatura cu marile realizari ale presedintelui senatului care nici macar nu stie ca A APROBAT legi pe care le vrea... culmea...date in 2010!
                Daca doresti sa countinuam da-mi te rog o adresa email ptr a nu strica formatul articolului si parerile exprimate aici. Iti multumesc cu recunostiinta ptr sinceritate dar nu si impartialitate.
            • 0 (0 voturi)    
              degeaba sunt scuze... (Miercuri, 9 decembrie 2009, 12:16)

              lia [anonim] i-a raspuns lui Petre

              Ori ai trait intr-o alta Romanie in acesti 5 ani in care am fost condusi de dl Base...ori nu gandesti ce vorbesti!! Fara nici o suparare dar nu pot sa inteleg cum poti spune ca "Gioana are bun simt cand arunca tara in haos? Basescu are bun simt cand se lupta cu hidra comunista ptr cat de cat o reforma -fireasca- a statului?" oare cum am ajuns noi sa fin intr-o asemenea situatie de criza....ce a facut dl Base si toti ai lui in momentul in care s-a anuntat criza...sunt sigura ca ei stiau de criza cu mult inainte ca noi sa aflam....si ec au facut...au mai papat repede ceva bani pe unde s-a putut ca dupa sa i-asa sa strige sus si tare ca uite unde ne-au aduc PSD-isti versus Comunistii cum ii tot numiti voi!
              Atat am stiut sa facem in acesti 20 de ani...sa criticam tot ce au facut cei din urma noastra...nu a venit unul sa spuna ce a fost a fost...haideti sa ne unim sa facem ceva bunde acum inainte!! As fii vrut sa i-asa Geoana pentru ca erau multi aliati cu el...si impreuna ar fii putut sa schimbe ceva in tara asta de rahat in care am ajuns sa traim! Nu din alte motive...sau poate pentru ca sunt simplu contra lui Base care oricat am sperat acum 5 ani cand l-am votat ca o sa schimbe ceva....ne-a afundat mai mult si mai mult decat eram afundati atunci!! La ce bun sa mai fie el presedinte...Cand a fost intrebat acest lucru in campanie raspunul a fost "Sa fac tot ce nu am reusit sa fac in cei 5 ani" adica nu a furat destul..nu a distrus destul tara asta mai vrea inca un manadat si poate inca 2 daca schimba constitutia dupa bunul lui plac...sa distruga tot ce a mai ramas!
              Nu am stiut sa invatam nimica din greselile celor din trecut...numai atat stim sa criticam dar tot ca ei facem...Rusine sa le fie tuturor celor care urla de comunisti dar fac tot ca ei!

              Inca o data Base e la fel de comunist ca toti ceilalti...sepcuta cu PNTCD---spune multe...dar e vazut de putini...multi o sa simtim in continuare toate aceste lucruri!!
  • +6 (10 voturi)    
    probabil, (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:24)

    mos ion roata [utilizator]

    e vorba de un camion de jucarie pe care ati scris psd,alt camion se vede ca nu exista.
  • +5 (9 voturi)    
    mai bine (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:24)

    Ghita [anonim]

    va renumarati ouale, nu de alta dar dupa 5 ani cu Basescu veti ramane cu mai putine si atrofiate. au ajuns comunistii sa urle frauda, dupa ce au semnat procese verbale, dupa ce s-au bucurat si nu au carcotit nimic, dupa ce nu mai anunta rezultatul numaratorii paralele, si dupa ce au fraudat poporul asta 60 ani.
    • -2 (4 voturi)    
      si noi, electoratul, cu ce ramanem? (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:45)

      elena [anonim] i-a raspuns lui Ghita

      cu o multime de taxe si impozite, cu impozitul forfetar, cu banii de dat inapoi la fmi... si, sa nu uitam, cu hahaielile lui basescu.
      • +2 (2 voturi)    
        :) (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:14)

        nick [anonim] i-a raspuns lui elena

        Crezi ca daca Geoana castiga alegerile, nu ai mai fi auzit hahaieli ?
        La cate ineptii debiteaza Geoana, cred ca hahaiala ne lovea pe toti, devenea mai contagioasa ca gripa. Totusi, din sublima candidatura a d.lui Geoana, cu ceva o sa ramana electoratul: cu o sursa inepuizabila de bancuri despre acest personaj.
      • -1 (1 vot)    
        Stii cu ce ramanem? (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:25)

        gabi2009 [utilizator] i-a raspuns lui elena

        Ramanem cu acelasi presedinte - model pentru o tzara intreaga. Cum e el, asa vom fi si noi, peste 5 ani.

        Vom fi la fel de violenti verbal, la fel de lipsiti de bun simt, vom face la fel de multe greseli (pe care apoi le vom recunoaste - si le vom repeta) pentru ca ne vom gandi numai la satisfacerea propriului ego.

        Vom ramane cu satisfactia ca am postati aici aceste comentarii si nu vom invata nimic, niciodata.

        Stiu ca acest cometariu nu se incadreaza in "stilul" traditional de aici. Pentru satisfactia voastra, pentru linistea voastra, sariti cu minusurile...
  • +5 (9 voturi)    
    nu tre sa ai PhD in mate (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:26)

    Ovidiu [anonim]

    ca sa te uiti pe site-ul BEC sa vezi cate voturi au cele 4-5 sectii si sa realizezi ca 5000 de voturi, si daca ar fi toate pro Geoana, 100% tot nu ar influenta rezultatul alegerilor...

    Cred ca le-ar prinde bine besedeiilor sa isi ia un prof de mate si sa reia putin materia claselor 5-8, si mai ales:

    - marja de eroare;
    - adunarea voturilor diasporei;
    - exercitii cu procente;
    - probabilitati;
    • +1 (1 vot)    
      ... (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:41)

      Aph [anonim] i-a raspuns lui Ovidiu

      Din cate am inteles, alegerile sunt invalidate daca numarul de voturi viciate reprezinta mai mult de jumatate din diferenta dintre cei 2 candidati.
      • +1 (1 vot)    
        nu neaparat (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:02)

        Ghita [anonim] i-a raspuns lui Aph

        trebuie sa dovedesti ca voturile viciate au fost viciate contra lui Geoana si pro Basescu, nu ca au fost nush cate cnp-uri daca nu dovedesti ca cnp-urile alea au votat intr-un sens si nu in altul. iar cum pe buletinul de vot nu scrie cnp-ul rezulta ca contestarea este o gargara ieftina pentru ei si timp si bani pierduti pt noi
  • +3 (5 voturi)    
    PSD (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:27)

    Constantin [anonim]

    ,ca sa mearga la sigur, probeaza propriile fraude.

    PDL trebuie sa confinga curtea ca fraudele probate de PSD nu sunt ale lui.

    De remarcat ca PSD e capabil sa-si sacrifice o parte din el pentru a accede la putere. PDL nu cred ca este capabil de asa ceva.
    • +2 (2 voturi)    
      probe (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:01)

      bulbucan [utilizator] i-a raspuns lui Constantin

      singurele probe "dincolo de orice posibilitate de tagada" pe care le poate furniza PSD sunt cele privind propriile smenuri. Privind cele "10% voturi multiple" din total, cum pot proba ca nu sunt in favoarea lor?
      • 0 (0 voturi)    
        Probe (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:47)

        Constantin [anonim] i-a raspuns lui bulbucan

        PSD nu trebuie sa dovedeasca decat ca alegerile au fost fraudate, e treaba curtii sa vada de cine si sa decida in consecinta. Daca curtea nu reuseste sa afle, pe baza probelor administrate de ambele partide, cine a facut frauda cum crezi ca va da verdictul?
    • 0 (0 voturi)    
      PSD (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:46)

      kata70 [utilizator] i-a raspuns lui Constantin

      gresit! PSD trebuie sa dovedeasca ca fraudele sint ale PD-L !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      si asta nu are cum sa o faca...
  • +1 (5 voturi)    
    da, probe de fecale si urina (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:27)

    Doboritorul de Bizoni [utilizator]

    care dovedesc cit sunt de bolnavi/hotzi/mincinosi/de cumetrie/tzepari si prostanac (pardon, prostanaci).
  • +4 (8 voturi)    
    Cat de vrajitor e PSD-ul (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:32)

    corina [anonim]

    Domnilor de culoare rosie , reveniti pe pamant si nu va mai bateti joc de noi, pentru ca ati vazut nu suntem prosti.

    De unde aveti baza de date cu toate CNP-urile votantilor si de unde stiti cu cine au votat mortii?

    Poate au lasat mostenire voturile urmasilor urmasilor lor si astfel PSD a fost la putere 15 ani.

    Domnilor psd-isti ar trebui sa va fie rusine pentru dezastrul pe care l-ati creat in ultimele 2 luni si sa va ganditi de ce ati pierdut alegerile.

    Curtea Constitutionala ar trebui sa dea urmatorul verdict:

    Contestatia PSD e sublima, admirabila dar lipsesc cu desavarsire atat esenta cat si fundamentul juridic.
    • 0 (2 voturi)    
      CNP (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:02)

      bulbucan [utilizator] i-a raspuns lui corina

      Problema bazei de date cu CNP-urile este foarte serioasa, pentru ca e penala. Dupa lege, nu este publica. Atunci, cum de au acces ?
      • 0 (2 voturi)    
        De unde ? (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:25)

        nick [anonim] i-a raspuns lui bulbucan

        De unde au avut baza de date cu toate cadrele militare, cu numele, adresele si gradele acestora ? Dl. Geoana a trimis scrisori personalizate tuturor ofiterilor militari.
        Sa nu uitam nici de SMS-urile prin care oamenii erau indemnati de dl Geoana sa mearga sa-l voteze, nici de cele cu rezultatele "reale" ale exit pollurilor, trimise atat sambata cat si duminica.
  • 0 (2 voturi)    
    Sustinatorii vechilor practici... (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:43)

    Vali [anonim]

    Ultima zvarcolire!
  • 0 (2 voturi)    
    haha -diaspora (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:43)

    ela [anonim]

    nu au dovezi si nu o pot contesta - nu de alta dar acolo n-au aparat de manipulat
    in rest sectiile acelea sunt infirme fata de diferenta de vot
    diaspora ii doare pe ei cel mai tare si spera ca macar in capul oamenilor sa faca o salata de informatii, ca legal n-au ce castiga, decat daca se autodenunta si atunci castiga un sut in fund, repetarea alegerilor fara dreptul de a avea un candidat PSD+PC :)
    informatii gen 400 de votanti pe o singura adresa din Buc (aloo sunt blocuri comuniste cu sute de apartamente); sau voturile nule ... daca se renumara si se scot cu indulgenta cele care sunt intr-adevar interpretbile tot ia si base cateva din ele nu doar Geoana, vezi sectorul 2 unde s-au renumarat voturile nule ( se vede pe PV) sunt menite doar sa bulverseze inversunatii fara minte
  • +1 (3 voturi)    
    Stati linistiti (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:44)

    Mihai [anonim]

    "Cainii latra, ursul trece."
  • +3 (5 voturi)    
    furt (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:46)

    RADU [anonim]

    SA VADA SI EI CUM E SA FII FURAT .
    EI AU FACUT-O 20 DE ANI
    • 0 (2 voturi)    
      20 ani? (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:50)

      elena2020@yahoo.com [anonim] i-a raspuns lui RADU

      1996-2000 guvernarea CDR si care la un mom dat a facut parte si PDul, 2004-2006 alianta DA, din care a facut si parte si PD-ul. hai sa nu exageram, dar chiar daca ar fi fost asa, ar trebui sa evoluam, nu sa motivam un furt cu alt furt.
  • +4 (6 voturi)    
    Frauda. A cui !? (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:48)

    TrinitYCtA [utilizator]

    De la bun inceput, de luni de zile, capii campaniei PSD au fost constienti ca nu vor castiga.
    Si s-au apucat de furat. E destul de logic rationamentul meu, si nu trebuie scoala politica.

    De furat, au furat dupa propriul manual cica de metode de frauda electorala, pe care l-am gasit wilele astea pe net.

    Ce au sperat ?
    Daca iese Geoana, totul e bine si OK, or sa faca bors din noi si apoi pleaca din tara eventual.
    Daca nu iese Geoana, scot pe tapet propriile furaciuni acuzand pe Basescu.
    Va dat seama cat de repede s-a putut strange un camion de probe ... oamenii abia au iesit la vot, dar pentru camionul acela s-au mobilizat ceva de speriat.
    Aiurea, stiau unde sa caute.
    Si au scos tot ce nu ii incrimineaza direct.
    Spera acum sa fie reluate alegerile.

    Si de fapt asta e scopul final: daca nu putem convinge poporul ca suntem buni, vom face in asa fel sa convingem poporu ca Basescu minte si fura. In felul asta, sunt siguri ca poporul va remerge la vot cu deja o idee preconceputa despre Basescu.
    Numai ca pe mine nu m-au speriat :)
    Dimpotriva.

    Peste tot in viata unde am vazut ca se lupta cu disperare, dar fara a tine cont de implicatii, am considerat ca ceva pute. Prin urmare, eu pesonal, il voi vota pe Basescu mai abitir ca pana acuma. Adica o sa pun stampila fix pe centrul dreptunghiului, ba chiar ii voi cere foaia domnisoarei care ma pune sa semnez si voi verifica cifra cu cifra CNP-ul, toate literele pe rand ale numelui, adresei etc.
    Asta ca sa nu isi inchipuie cumva cei de la PSD ca ma pot indoctrina cu acest circ gratuit, pe care nu l-am cerut.

    Si la fel , nu eu am cerut SA MI SE MAREASCA TAXELE PENTRU A PUTEA PLATI RETIPARIREA ALTOR 20 de milioane de buletine de vot sau pentru a plati comisiile electorale etc.

    Parerea mea de Constantean care uraste papusile de partid.
  • +3 (5 voturi)    
    A vazut careva... (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:51)

    droid04 [anonim]

    aseara finalul emisiunii de la OTV ?
    De cand cu alegerile am inceput sa ma uit pe OTV care reuseste sa fie cat de cat obiectiv referitor la alegerile curente. Aseara au facut o emisiune de mai multe ore si primeau mesaje de la oameni cu cat cine si unde a dat mita electorala....
    Eram curios cum s-a terminat, care a fost concluzia...
    • +2 (4 voturi)    
      OTV (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:57)

      TrinitYCtA [utilizator] i-a raspuns lui droid04

      Super tare frate. A venit PDL-ul cu un super filmulet filmat intr-un sediu PSD in vara, unde efectiv se facea instructajul a doua domnisoare despre cum se va fura. Cica totul e legal :)
      Se dadeau 500.000, se vorbea de poze.
      Si nenea ala era pana si cu tricou de PSD cu el, i se vedea si fata.
      Nu se incrimina nimeni daca era o facatura.

      Concluzia insa .. ca la OTV :)

      Va Urma :)))))
  • +3 (5 voturi)    
    Medicamente! Medicamente! (Miercuri, 9 decembrie 2009, 9:55)

    stefy [anonim]

    Vezi domne' ce se intampla daca te aliezi deodata cu ungurii si cu vadim? Incepi sa ai paranoia despre fraude masive, dar nimeni nu intelege ce zici :))

    In final, pentru dragnea &co un pont mic: De Craciun, sunt promotii la halate :)
  • 0 (2 voturi)    
    probe? (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:11)

    bgf68 [anonim]

    Au camioane de probe!! Tiruri de probe!!! Si reusesc sa prezinte 40 de voturi masluite!!! Asta ne crede idioti? :))
  • +2 (4 voturi)    
    eu propun ca psd (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:12)

    kalu [anonim]

    sa-si depuna cererea de autodizolvare. Acest partid comunist desuet nu mai este dorit de nimeni. Oricum pentru mine este foaaaaarte suspect cum de 5 milioane de "cetateni" l-au votat pe geanel !!!
    Deci, acum, acest partid este inutil si depasit. Autodizolvati-va si dati-va uitarii, noi asta am facut.
  • +1 (3 voturi)    
    vai de voi psd (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:16)

    bubu [anonim]

    Mita preelectorala, a dat si PSD-ul la greu , chiar la mama in sat , domnu' de la PSD, ia intins o bacnota de 50 lei, zicind direct ca sa voteze cu ei, si mama a zis ca nu poate lua asa ceva deoarece daca nu ies ei se va simti foarte rau ca a luat banii si nu i-a putut ajuta. Totusi mai sunt oameni cinstiti in tara asta.Asa ca ciocu mic la frauda alectorala , si alte acuze, ca sunteti in aceaasi oala- dar hotzu striga hotzu !. Deci si de cealalta parte pot sa apara camioane care vin in valuri, valuri...
  • 0 (2 voturi)    
    PDL poate aduce probe de frauda (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:19)

    GeorgeT [anonim]

    sau nu au voie , este rindul PSD acu , ai au venit primii cu reclamatia , ceilalti sa stea la rind
  • 0 (2 voturi)    
    daca e asa (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:20)

    bozo [anonim]

    de ce sa ceara anularea alegerilor? tot suntem in criza, bani nu sunt. nu e mai simplu o renumarare a voturilor? sau le e frica celor de la psd ca se va vedea cit au furat ei??
  • +2 (4 voturi)    
    Foarte interesant... (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:21)

    Fanica [anonim]

    ...de urmarit secvanta de la tvr cu Geoana topaind la aflarea rezultatelor date de exit-poll-uri. La un moment dat se vede Liviu Dragnea in spate. Era singurul care nu schita nici un gest, era ingrijorat chiar. Oricum, nu era fata lui, ori era din alt film (probabil cateva ore delay). Eu cred ca deja stia adevarul despre rezultate. Ori poate mintea lui a lucrat mai repede si a scazut din procentajele anuntate valorile influenta prin telefoanele lui nea Hrebe pe la institutele de sondare... Cine stie. Ceva totusi era straniu pe fata lui.
  • 0 (2 voturi)    
    am votat cinstit (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:28)

    lucia [anonim]

    Ceea ce se intampla acum in politica ma face sa ma intreb ce-am votat?Toti au fraudat mai mult sau mai putin.Nu aceasta esta problema.Problema este acolo unde oamenii au fost amenintati ca vor fi dati afara de la locul de munca,ca nu vor mai avea ajutoare ptr caldura si multe asemenea cazuri ,care au speriat populatia.Ma uit la ceea ce se intampla cu clasa politica....practicile folosite ma fac sa ma gandesc ce-am votat.S-au folosit aceleasi metode de intimidare a populatiei ca inainte te1989.Ce trist! Am strigat ,,Nu ne vindem tara" si ne-au vandut-o!Oare cei care manipuleaza acest popor se pot numi romani?
  • 0 (2 voturi)    
    eu nu inteleg (Miercuri, 9 decembrie 2009, 10:47)

    airamerica [utilizator]

    Eu nu inteleg de ce PSD nu prezinta numaratoarea lor paralela, sa arate: uite ce ne-a iesit nou, uite cum ne-au furat......
    Dar inteleg f bine ca tot circul asta a fost conceput din octombrie, cand i iesit nica cu declaratia cu autobuzele, apoi a fost dezvoltat scenariul impreuna cu oamenii de la antene si irealitati, au cumparat sondaje care sa sprijine sceanriul si apoi, in seara de 06 dec l-au pus in aplicare.
    Om fi noi multi (50.33%) dar asta nu inseman ca suntem si prosti
  • +1 (3 voturi)    
    De acord, reluarea turului 2 (Miercuri, 9 decembrie 2009, 11:02)

    riddlekey [utilizator]

    Hai s-o acceptam si p-asta. Las la o parte calculele cu bani publici irositi, e irelevant atata timp cat nu capata culoarea rosie sau portocalie.
    Accept si ca mandatul lui Basescu se incheie pe 20 iar Geoana devine interimar.
    INSA am o singura conditie: alegerile sa aiba loc in 22 DECEMBRIE!
    Va bagati?
  • +1 (1 vot)    
    depunere probe (Miercuri, 9 decembrie 2009, 11:24)

    bc [anonim]

    psd, comunistilor inraiti ce sunteti, sa depuneti si probele fraudelor voastre. sunteti niste jeguri. nu veti iesi niciodata de sub mantia inrosita si plina de netrebnicii. ati creat circumscriptiile speciale cu scopul vadit al fraudarii. cine sapa groapa altuia, cade in ea.
  • +1 (1 vot)    
    probe (Miercuri, 9 decembrie 2009, 11:31)

    acelasi [anonim]

    psd-istilor sa luati cu voi si echipa de la antena 3. sunteti de acceasi teapa. sefa e firea, comuinista sefa. s-o depuneti si pe ea. proba de calibru.
  • +1 (1 vot)    
    contestare alegeri (Miercuri, 9 decembrie 2009, 11:33)

    Alexandra [anonim]

    Eu nu stiu cat tupeu trebuie sa aiba cineva si anume acest PSD (PCR) sa conteste alegerile cand domnul Geoana a participat la alegri avand nevoie de 250mii semnaturi sau cate au trebuit... se stie foarte bine cum au fost stranse, si prin ce mijloace mai ales din judetele lor ROSII. Unii habar nu au cine i-a trecut pe listele acelea.
  • 0 (0 voturi)    
    Basescu e presedinte ! (Miercuri, 9 decembrie 2009, 11:46)

    Leinad [anonim]

    Actualul sef al statului, potrivit Constitutiei Romaniei, ultima modificare apartine tot PSD-ului (2003), ramane in functie pana la depunerea juramantului de catre noul Presedinte ales. Deci... nu are cum Geoana sa devina presedinte interimar. Chiar daca ar avea din nou majoritatea in Parlament, procedura de suspendare a Presedintelui Romaniei de catre Parlament se poate face o singura data intr-un mandat prezidential. Si au facut-o...!!! Asa ca dragi PSD-isti trebuie sa retineti un lucru: Sunteti buni de mila... dar o mila de aia scarboasa... Ati avut 90% din presa si o alianta de 5 partide si tot ati pierdut... e jalnic frate. Orice om politic e terminat dupa un asemenea esec. Tocmai acest lucru se intampla acum. Frica e mare mare... multe capete "luminate" vor zbura din PSD sau vor ajunge nulitati. Apropo, dle Geoana. Esti presedintele Senatului Romaniei, inca, iar Senatul ar trebui azi sa fie la munca... Se pare insa ca nu mai doriti sa munciti pentru Romania ci numai pentru Dvs.
  • 0 (0 voturi)    
    probe (Miercuri, 9 decembrie 2009, 12:06)

    bc [anonim]

    la noi in spatele blocului a venit de la psd si-au impartit galeti rosii. nu m-am murdarit
  • 0 (0 voturi)    
    exercitiu de aritmetica (Miercuri, 9 decembrie 2009, 12:10)

    riddlekey [utilizator]

    Cine ar fi putut fura mai mult: 7 hoti (coalitia) impotriva unuia singur sau invers?
    Si nu, nu vreau raspunsul de la Vanghele.
    Au bagat Felix si Patriciu biletele la ordin sa isi recupereze cotizatiile? Aproape ca mi-e mila de PSD.
  • +1 (1 vot)    
    O mica precizare, (Miercuri, 9 decembrie 2009, 12:11)

    Petre [anonim]

    "Asa ca dragi PSD-isti trebuie sa retineti un lucru: Sunteti buni de mila... dar o mila de aia scarboasa... Ati avut 90% din presa si o alianta de 5 partide si tot ati pierdut... e jalnic frate".

    Sunt IMPOTRIVA ideilor aberante ale lui Geoana si cei din jurul lui- nu toti!- dar va propun sa avem grija la alegatorii care sustin PSD. Sunt oameni de o extraordinara bunacredinta, bun simt si plini de sperante (mai ales sociale). Nu putem sa-i jignim. Sunt probasescu, nu pro-stanac, imi respect oamenii-asa m-a invatat Ratiu- chiar daca au idei care nu corespund cu ale mele. Va apreciez observatiile. Sa ii lasam pe alegatori si sa-i vedem pe cei care iau decizii, unele contranauturii, absolut irezonabile in numele lor. Cu prietenie, P.
    • 0 (0 voturi)    
      Revin (Miercuri, 9 decembrie 2009, 12:18)

      Petre [anonim] i-a raspuns lui Petre

      Precizare ptr. Leinad [anonim] .
  • +1 (1 vot)    
    document intern psd (Miercuri, 9 decembrie 2009, 12:27)

    ciprian [anonim]

    http://www.revista22.ro/-document-intern-psd-geoana-scos-castigator-psd-va-acuza-fraudarea-ale-7074.html

    uitati-va la data ?!?!?!

    oare documentul asta l-au anexat ?


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|



Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version