Potrivit Jandarmeriei, la miting au participat aproximativ 10.000 de simpatizanti ai PD-L, inclusiv militanti adusi din 10 judete ale tarii. Din autocarele sosite din tara au coborat o mare de portocalii "inarmati" cu steaguri, sepci si pelerine cu insemnele PD-L. In fata Ateneului a fost amplasata o scena si patru plasme pe care s-a derulat un filmulet de desene animate al trupei Divertis care ironiza intalnirea de la Grivco si pe Mircea Geoana in relatia sa cu "mogulii".
Dupa aparitia staff-ului PD-L, pe ecrane, au fost difuzate imagini de la Revolutia din '89 iar in boxe s-a auzit "Imnul golanilor". Printre cei prezenti la miting s-au aflat si membrii ai asociatiilor de revolutionari care au organizat, zilele trecute, mitinguri in Piata Universitatii.
Au urmat apoi un colaj cu "mogulii" Dinu Patriciu, Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vantu si un fragment din dezbaterea din primul tur al algerilor prezidentiale 2009 atunci cand Basescu i-a reprosat lui Geoana ca s-a dus in vizita in Delta, la Vantu. Imediat, dupa fragment, apare si episodul in care omul de afaceri recunoaste ca s-a intalnit cu presedintele PSD in Delta.
Pe acordurile imnului PD-L "Verde-nourat" liderii PD-L si-au facut aparitia pe scena. Traian Ungureanu, Liviu Negoita si Emil Boc au pregatit aparitia lui Traian Basescu prin atacuri la adresa lui Geoana.
"Am aflat de ce a fost Mircea Geoana noaptea la Sorin Ovidiu Vantu: ca sa ii promita ceva. I-a promis ca daca va ajunge presedinte ii va da doi lei, pentru ca a spus-o cu gura lui, Romania este o tara de doi lei. Si pe noi ne intereseaza banii, insa ne intereseaza salariile, pensiile, taranii saraci care pentru prima data au primit o pensie decenta", a declarat Ungureanu.
In timpul discursurilor, militantii au impartit pliante, stegulete si sepci bucurestenilor care s-au oprit sa asiste la discursul lui Basescu.
Cele mai importante declaratii ale lui Traian Basescu, la miting:
- Nu exista prioritate mai mare pentru statul roman decat modernizarea statului.
- Reforma educatiei este esentiala. Motorul dezvoltarii unei natiuni este educatia.
- Nu exista categorie sociala mai defavorizata decat femeile de la tara. Trebuie sa cream conditii pentru ca aceste femei sa primeasca un salariu si o pensie.
- Este nevoie de un efort de solidaritate cu cei din mediul rural.
- Nu in ultimul rand, trebuie sa dezvoltam imfrastructura din mediul rural, dar si sa cream acolo intreprinderi.
- E nevoie ca si tinerii de la sat sa aiba sansa sa ajunga la facultate. Doar 5% dintre tinerii din mediul rural ajung la facultate.
- Trebuie sa scoatem mediul rural din saracie si sa facem civilizatia o realitate a satului romanesc.
- Este pentru prima data cand Romania are resurse sa indeplineasca aceste deziderate, avem la dispozitie fonduri europene.
- Priviti la modul cum Romania trece prin criza economica. Daca aceasta criza ar fi fost in anii '90, socul asupra populatiei ar fi fost mult mai mare. Incepem sa iesim din criza si trebuie sa recunoastem ca Romania a trecut cu bine peste cea mai dificila perioada a crizei
- Astazi avem nevoie mai mult ca oricand de solidaritate intre popor si presedinte.
- Zilele acestea am vazut un politician - zglobiu el asa - Mircea Geoana, care incearca. Contracandidatul meu incearca sa-i pacaleasca pe romani. Linistea pe care o promite el este deja aranjata cu Vantu, Patriciu, Voiculescu, Hrebenciuc, Iliescu.
- Singurul aliat onest al presedintelui Romaniei este poporul roman.
- In cei 5 ani de mandat, nu am facut niciodata concesii, iar un al doilea mandat nu va schimba nimic in comportamentul meu in ceea ce priveste compromisul.
- In mandatul meu nu s-a auzit de nicio privatizare frauduloasa.
- Pentru ei, liniste inseamna ca toti sa taca, iar ei sa fure in liniste.
- E mai bine ca tara sa aiba un presedinte-jucator, decat un presedinte-jucarie in mana hotilor.
- Romania are nevoie de un Guvern de dreapta. Romania are nevoie de o alianta PDL-PNL.
- Cifrele ne arata ca in trimestrul II din 2010 vom trece pe crestere economica. Romania are nevoie de un comandant care scoata nava din furtuna. Va asigur ca vom ajunge toti, nava si echipaj, in portul linistit, in trimestrul II al anului 2010.
- Pe 6 decembrie, mergeti la urne si decideti viitorul Romaniei. Ne revedem aici, victoriosi, pe 6 decembrie, seara.
HotNews.ro a transmis LIVE TEXT declaratiile sefului statului.



















www.traianbasescu.org
este inacceptabil ca acest site sa aiba aceast URL, nu mai vorbesc de faptul sa poate vorbi de copyright in ce priveste design-ul
Orice ati vota duminica veti vota FSN, fraierilor!
taca taceai.......
Schimbarea de nume, din FSN in PD, s-a produs ca urmare a alegerii lu Petre Roman la presedintia partidului, cu toata opozitia lui Iliescu. De aceea Iliescu si ai sai au plecat din FSN.
Asa ca FSN-ul de la revolutie nu prea are de a face cu PD-ul format in 1993.
In rest....studenti si oameni din multinationale...toti voteaza cu Geoana.
La pensie cu el duminica seara: elena udre se face posta sa ii aduca pensia.
a trecut vremea voastra
Nu de alta, dar poti vedea aici cam cum s-a votat in Spania, Italia, Germania si nu prea se confirma ce ne spui tu:
http://www.mae.ro/pdf/AP2009/rezultate_alegeri_ap2009_statistica_t1.pdf
nu...atunci ciocu mic
Ia du-te ba pe site-ul PSD, acolo e locul tau
Si dupa cum bine intuiesti: daca taceai, filozof ramaneai
într-o democraţie legea trebuie să te apere, ca să nu pot eu sa fac un site www.gigel.org, în care să explic la toţi cât de prost eşti tu, Gigel.
Eventual postez asta pe site-ul cu numele meu.
Concluzia este: nu mă interesează cine, ce spune, ci unde şi în ce mod.
alternativa este mult mai inteligenta
http://www.romaniantipsd.ro/
Geoana mai poate fi presedinte in familia lui, ca am auzit ca nu a dat-o afara din casa pe soacra lui... Ce penibil...
Dupa tzeapa cu reformistul oparescu care a pacalit sute de mii de bucuresteni, nu mai pupa PSD niciun loc in alegerea bucurestenilor...
Peste 50% dintre bucuresteni vor vota Geoana! Basescu va cistiga totusi pentru ca VA FURA voturuile
Cata nesimtire la acesta afirmatie- A stopat el privatizarile? el care nu are putere executiva? Pentru ce ? Ca sa puna in functie toti afiliati PDL in societatile de stat ? Nu nu este adevarat ne inselam noi, nu sunt numiti prietenii si rudele si acolitii PDL in toate functiile de conducere unde statul este majoritar, nu este asa domnule Basescu. Astia fura pe rupte prntru partid dar dumneavoastra nu stiti nimic despre hotiile lor.
Romanian Presidential Elections 2009
Traian Basescu (PD-L) - 2.30
Mircea Geoana (PSD) - 1.50
Sigur o sa castige Geoana. Este cota foarte mare pentru Basescu, practic este imposibil sa castige casele de pariuri nu-si permit sa piarda la o cota de 2, 30, stiu ei ceva...
Iar duminica vom invinge, cu conditia sa iesim la vot.
dar am un copil
dar am un copil
Hai Basescu!!
Unii se lasa greu convinsi .
Unii inteleg mai putin repede .
Unii....
Oricum nu cred ca va fi vreo problema daca intre 16:00 si 20:00 se va putea inregistra in Bucuresti un nou record mondial :
Mai multe mii de oameni care sa vibreze in rezonanta unii cu altii .
Nu vreau sa gandim neaparat la fel, vreau sa vibram in faza unii cu altii .
Abia asteapta Patriciu sa puna mana pe Romgaz si restul de moguli sa-si mai rotunjeasca averile.
Tine-te tare! Sunt sigura ca vei fi din nou presedinte!
De sectorul privat il doare la 7 metri in spate, fiindca de acolo vin mogulii aia nenorociti care sug sangele poporului.
Tu fa bine si munceste cu drag, fiindca esti una dintre norocoasele care mai au firma la care sa lucreze si lasa mitingeala....Oricum se a transmite pe otv si imnul mitingului ca fi cantat de Salam cu Printzesa , asa ca le poti vedea pe seara
Sorry!
Asta-i intrebarea?!Dupa cum spui tu,unii freaca puntea lui Base,altii a lui Mazare,ce vrei dupa "facultati".Am inceput aceasta postare cu gandul de a-ti demola logica subtire dar mi-am dat seama ca nu are rost.Probabil ca tu gandesti cum spunea doamna senator Norica Nicolai :cu ovarele!!! Asadar ma intorc la precurvia mea de betivan turnator care a terminat I.Minculache la zi.
P.S-eudobordurarul&betivan&curvar!
Insa duminica impreuna cu toata familia il vom vota pe Basescu!
Doamne Dumnezeule, ajuta Romania!
O confruntare intre un om civilizat si un golan de cartier. Rusine, Base.
Cand spui de om civilizat te referi la....?
logic ar fi ca dupa confruntarea de aseara sa-l votez pe basescu..dar nu voi face aceasta pentru ca stiu ca basescu a cazut la pace cu vantu..l-au prostit pe geoana care a dovedit ca nu poate fi presedinte.
VANTU IL SUSTINE PE BASESCU!
NU VA LASATI MANIPULATI! NU VOTATI!
Om topic : Base spunele ca romanii sunt sufiecientii de uniti. Nu simt nevoia sa ma unesc cu Vantu, Voiculescu, Hrebenciuc si altii... din Mafia Rosie !
Si mai sper ca toti cei ca tine, care isi vad doar propriul interes, sa dispara cat mai repede si sa primeasca ceea ce merita!!
Mai bine si-ar lua viza de Indonezia si si-ar face operatie estetica.
Tragele-o Base!!!!!!
Mergeti toti la vot !
Doamne ajutata-i pe Romani !
Haideti sa le dam o lectie comunistilor si sa il votam duminica pe Base, altfel nu stiu unde ajungem.
BASE, POPORUL TE VREA PRESEDINTE !!!
Sper ca de mos Nicolae romanii sa aiba acest frumos cadou in caesel si in sufletele lor:democratia,siguranta ca nu le sunt incalcate drepturile,bucuria de a-i vedea pe hotii,coruptii si criminalii istoriei la inchisoare!!
Strangeti randurile acum,sa fim uniti si sa nu ne plecam capul in fata celor care vor sa ne vanda tara si spiritul nostru romanesc,sa ne terfeleasca si batjocoreasca idealurile si sperantele!!!
S-o facem pt copiii nostri,sa le oferim posibilitatea sa creasca intr-o Romanie curata si demna,asa cum ne-au lasat-o stramosii nostri!!!
D-ne ajuta si ocroteste Romania,acum in ultima speranta a istorie atat de grele!!!
Am incredere ca Bucurestiul si bucurestenii sunt oameni responsabili( asa cum au facut-o de fiecare data) si lupta pt. valorile acestei tari dar mai ales este alaturi de restul tarii.
sa va vad la vot
sa alegem bine !!!
Sunt convins ca ptr. turul 2 niciun candidat nu merita pe deplin voturile , dar avem de ales dintre un candidat care nu prea stie sigur ce vrea si un altul care are curajul de a lua decizii , chiar si incomode. Ex. formarea guvernului Boc - PD-L +PSD, care a naucit scena politica.
Istoria continua...
Este inacceptabil acest sistem de cumparare a voturilor inceput si propagat de PSD.
Jos mafia comunista!!!!!
Istoria continua...
Bucuresteni haideti cat mai multi sa scapam odata tara asta de PSD-ul asta corupt , lacom si care lucreaza doar pentru interesele lor.
Hai Basescu !!!!!
Numai că se pare că ştirea nu există - colegii de la INPOLITICS susţin că site-ul oficial al Interpol arată că arestarea Nicolae Popa nu a avut loc, iar Ambasada României în Indonezia nu confirmă arestarea. Deci o MINCIUNĂĂĂ.
O altă minciună este extrădarea aşa zisului arestat Nicolae Popa din Indonezia în România. Adică cum? Păi un asftel de acord nu există cu Indonezia şi deci nu se poate face nici o extrădare. O altă MINCIUNĂĂĂ.
Mai urmează una - Traian Băsescu a afirmat la Kiss FM că Mircea Geoană i-ar fi dat în 2004 lui Nicolae Popa un paşaport diplomatic ca să îl facă scăpat. Numai că MAE a dezminţit azi informaţia şi dat un comunicat prin care infirmă cele declarate de preşedinte - altă MINCIUNĂĂĂ.INPOLITICS
Sa-i "dea o sansa" nevasta, amanta, familia...ma rog... cine rabda... eu am rabdat 5 ani!
1) Momentul in care Tariceanu s-a razgandit cu anticipatele, desi erau convenite de ambele partide (ar fi fost momentul primei mari curatenii in politica).
2) Monica Macovei - out din guvern, pentru ca justitia incepuse sa miste in front. Autor: PNL-Tariceanu, PNL-Antonescu, PNL-etc.
3) Remanierea guvernului, autor PNL.
Mai sunt si altele, dar nu meritati mai mult efort.
14 Nov 2009 Crin Antonescu: Basescu, spre deosebire de Geoana, e un om viu, cu personalitate.
20 Nov 2009 Crin Antonescu: Dincolo de reprosuri, vreau sa va spun ca pentru mine sunteti un demagog.
04 Dec 2009 Eu, Crin Antonescu si partidul pe care il conduc, dar si majoritatea pe care am construit-o, il sustinem pe Mircea Geoana.
In general toti cei care vorbesc de tradare sunt cei care au facut-o si dau vina pe ceilalti, ca din cauza lor, etc..
In 2008 primul partid invitat la negocieri a fost PNL . Tariceanu a fortat punand conditia ca premierul sa fie de la PNL . Basescu trebuia sa fie nebun sa mai accepte pretentia PNL.
Daca va castiga Basescu inca un mandat, sa fiti sigur ca se va face un nou guvern in timp record.
Parlamentul nu va forta alegerile anticipate. Din declaratiile d-lui Basescu, varianta anticipatelor este putin probabila.
După câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu, acesta din urmă l-a desemnat pe Popescu Tăriceanu ca prim-ministru pentru a forma un guvern şi pentru a obţine o majoritatea în parlament. La data de 28 decembrie 2004, guvernul format de Călin Popescu-Tăriceanu a fost votat de Parlament cu 265 pentru şi 200 împotrivă şi fost învestit, iar Tăriceanu a devenit noul prim-ministru al României. În februarie 2005, este ales ca preşedinte a Partidului Naţional Liberal.
Cabinetul Tăriceanu a anunţat că intenţionează să-şi dea demisia în 7 iulie 2005, cu scopul de a provoca alegeri anticipate. Intenţia demisiei a fost cauzată de respingerea de către Curtea Constituţională a unui pachet de legi pentru reforma justiţiei. Alegerile anticipate au fost dorite de preşedintele Traian Băsescu încă de la victoria sa în alegerile din 2004. În urma întâlnirii cu comisarii europeni la Bruxelles, premierul Tăriceanu şi-a reconsiderat decizia, renunţând să mai demisioneze.
La 19 iulie 2005, Popescu-Tăriceanu s-a răzgândit şi şi-a retras decizia de a demisiona, argumentând faptul că inundaţiile catastrofale care loviseră ţara (de exemplu oraşul Comăneşti) cereau ca ţara să aibă un guvern. Inundaţiile uciseseră 66 oameni în România în acel an, lăsând mii de oameni fără case.[5] Din acel moment, relaţiile dintre Popescu-Tăriceanu şi preşedintele Băsescu s-au înrăutăţit, ultimul refuzând să se întâlnească cu primul ministru în zilele următoarea naunţării deciziei de a-şi retrage demisia.
La data de 5 aprilie 2006, Băsescu a afirmat că regretă că l-a numit pe Tăriceanu prim-ministru şi l-a acuzat de parteneriat cu grupuri de interes economice.
haide dl Basescu sa le-o tragi fin si elegant.
hai Base.
De un asa presedinte avem nevoie !. Concluzia - hai la vot si votati BASESCU !.
Cum adica: pana acum PNL era "partidul mogulilor" - iar acum e "bun"?
Pai, parca si PSD era "bun", pe vremea asta, in 2008 >:
Vai de capu' meu! Isi mai pierde vremea cineva sa il asculte pe ãsta?
Cand Crin Antonescu a facut alianta cu PSD, a calcat in picioare principiile partidului.
Avand proiecte asemanatoare din foarte multe puncte de vedere, PDL vrea alianta liberala si intinde mana PNL-ului.
Sper ca nu il aduci in context pe Tariceanu ... el a distrus PNL-ul. Daca ar fi candidat el, ar fi luat sub 10%.
Ceea ce am scris mai sus e doar realitate.
ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
jos PNL si PSD.
Hai Baselu!
yeah right ... adica sa se invinga pe sine si PDLul?!?
deja a comis-o ;)
din criza e imposibil sa iesim cu un presedinte jucarie.
numeste-l pe johanis prim-ministru
si ai rezolvat problema :D
daca faceai treaba asta crin antonescu nu mai avea nimic de zis impotriva ta
ca el asa a zis ca nu face guvern cu pdl-ul din cauza dumneata
si daca e cel mai bine si mai bine pentru tara un guvern pdl-pnl
da-ti demisia
lasa-l pe geoana presedinte :))
si matale faci in Parlament opozitie :))
alaturi de PSD =))
acum, primul lucru pe care il va face daca va castiga, va fi sa incerce din nou sa desfinteze pnl pt a-si insusi traditia si brandul lui.
Asta nu denota decat precaritatea evidenta a discursului lui combativ-rebarbativ.
E bataie mare pe voturile lui Antonescu.
1. iubire pt base, liderul suprem(pupup base);
2. iubire pt geaona, liderul wannabe(pupup geoana);
3. ura pt udrea, ridzi, eba, sulfina, videanu, boureanu si restul pramatiilor portocalii;
4. ura pt vanghelie, hrebe, nastase, iliescu, mogulii, etc;
5. ura pt toti mentionati.
Daca te afli la punctul 5, cum ai putea sa-i compari? Exista balanta pt asa ceva?
Nu stiu.
4 > 3
Nu pot sa spun decat "Jos Palaria" dom'le Baselu' , ati reusit sa prostiti o natiune intreaga din nou.
Si oricum, duminica nu o sa faceti alt lucru decat sa dati puterea unor hoti (acelasi hoti) indiferent daca sunt de la pdl sau psd (care sa nu uitam ca impreuna au furat cam tot ce au apucat in ultimii 20 de ani).
Datorita gradului ridicat de prostie al p(rost)porului roman am ajuns sa votam intre hoti si hoti.
Bravo Romania! Tot inainte!
Si felicitari si Hotnews.ro pentru modul cum au participat la campania de pupici baseliste de la inceputul campaniei pana acum.
1. Ruperea aliantei DA. Nu inteleg de ce dl Presedinte a facut acet lucru? Inteleg ca nu s-a dat pe o mana cu Tariceanu, dar trebuia sa gaseasca o solutie pasnica si sa mentina alianta PNL-PDL. Adevarul este ca atunci cand PNL-PDL au fost pe o mana, Roamania a avut cel mai mare success de dupa 89. Inca odata, au avut si PNListii vina lor, dar cea mai mare vina o are Basescu.
2. Nu trebuia sa faca guvern cu PSD, cred ca era mai bine daca PSD-PNL mergeau pe-o mana si sa se bata cap in cap.
3. Trebuia sa recunoasca ca i-a dat un bobarnac acelui copil. Trebuia sa spuna, da domnule, a zis ceva urat, si i-am dat un bobarnac. Imi cer scuze si mergem mai departe. A lasat in schimb sa se tot intinda povestea, altfel o rezolva intr-o zi, si lumea nu o lua in seama.
Eu inca tot mai sper ca PNL si PDL isi vor calca pe orgoliu si vor da din nou mana sa mute tara inainte, asta binenteles daca iese Basescu.
Daca iese Geoana alianta PSD-PNL nu v-a rezista mai multe de 6 luni. Iar Johannis va fi mancat ca painea unsa in 5-6 luni.
pentru toti pupinbasestii, pupinantonestii si pupinprostanacii: duceti-va la vot, ca aveti de unde alege!!! hahaha
incredibil..!
naivilor!
De ce Basescu nu a facut un referendum pentru validarea acestui punct 8 al proclamatiei de la Timisoara daca vroia reformarea clasei politice? Referendumul facut este forma fara fond a solutiei.. daca il facea pentru punctul 8 de la Timisoara il votam pana isi dadea demisia / sau era demis datorita legilor adoptate pentru punerea in aplicare a punctului 8. Asta inseamna anticomunism.. restul sunt vorbe goale.., el nu poate purta stindardul anticomunismului...
daca iese basescu criza politica va continua si va afecta romania profund
A asteptat doar momentul potrivit!Si s-a vazut ce-a iesit.Nici macar aurolacii care il insoteau nu l-au mai aplaudat dupa terminarea dezbaterii.Ce sa nu mai vorbim de cat de stanjeniti ereau personalitatile care l-au insotit,o parte din ei chiar plecand.
Daca ereau 3-4 intalniri la tv. Traian castiga prin neprezentare.
Domnule geoana a-ti reusit sa va terminati politic.Iti trebuie talent mare sa reusesti acest lucru!
hai la vot
sa scapam
de-un...matelot (sau idi.t)
Hai acus,
hai acus
sa-l dam jos
pe bataus!
la base am admirat politica externa publica...in rest nu este decat o CAPETENIE MAFIOTA, hidoasa si haina... sa nu mai aud de el
Reforma morala:
- recunoasterea dreptului de proprietate si imbratisarea principiului retrocedarii integrale
- aplicarea legii (cererea de dizolvare a Consiliului General ilegal si, dupa 2004, reforma in justitie cu Monica Macovei)
Reforma statului pe baza reformei morale:
- modernizarea institutiilor politice: acceptarea fuziunii propusa de PNL in 2004; organizarea de alegeri anticipate in 2005 care sa elibereze DA de solutia imorala a aliantei cu PUR/PC; sustinerea neconditionata a reformei justitiei promovat de Monica Macovei, politica importanta pentru aderare la UE la 1.01.2007; eficientizarea edificiului politic prin masuri de responsabilizare a demnitarilor si de reducere a sinecurilor din executiv si legislativ
- eliberarea resurselor ineficient alocate de un stat obez - in 1996 accentul cadea pe privatizare, acum el se pune pe debirocratizare, pe eficientizarea si simplificarea legislatiei si a administratiei publice
Politici prioritare de dezvoltare
- fiscalitate simpla si redusa, posibila prin reducerea drastica a cheltuielilor publice (cu exceptia investitiilor) - un esec major al CDR, un domeniu in care - fie si de frica guvernul Boc a inceput deja sa actioneze
- educatia ca domeniu crucial pentru viitor - continuarea pe un alt palier a reformelor Marga
- dezvoltarea ruralului acum frina in calea modernizarii societatii romanesti dar in acelasi rezervorul pentru dezvoltarea eficienta.
Basescu a invatat enorm de la predecesori Iliescu si mai ales Constantinescu, si-a insusit scopurile CDR si isi leaga succesul de votul popular.
Din cauza asta nu voi vota cu Traian Basescu desi nu-l suport pe Mircea Geona.
1.un parlament unicameral, de maxim 300 parlamentari ( 300 e mult, eu as fi lasat 200..)
2. alegeri anticipate imediat dupa modificarea Constitutiei
3. primii 5-6 alesi prin vot uninominal din fiecare judet, indiferent de partidul din care fac parte, sa ne reprezinte EFECTIV in Parlamentul Romaniei. Fara 'repartizari' ulterioare ale voturilor, fara liste de partid...pur si simplu votati omul.
Abia atunci vom avea o directie clara, legi explicite si consens intre actiunile Presedintelui si ale Parlamentului.
Hai Base!!!
Din pacate marionetele acestei campanii suntem noi votantii care suntem manipulati in fel si chip de politicienii avizi de putere. Apogeul aviditatii de putere este acum Basescu, care a ajuns sa jongleze o intreaga tara dupa voia sa.. Un mic Hitler care arunca vorbe patriotarde fara continut, despre dragostea lui de popor, despre dorinta lui neimplinita ca acesta sa traiasca bine. Iar din spatele lui rad zeflemitor fiicele lui milionare peste noapte. Uitandu-ma la sclipitoarea Elena lui Basescu ajunsa prin decizia lui tacsu europarlamentar parca o vad pe o alta Elena, ceausescu, murdarind titlul de academician. Mai il lasam 5 ani pe Basescu si acesta o sa fie mai nociv si tiran poate decat Ceausescu.
E cel putin ciudat ca am ajuns sa luptam impotriva comunismului cu un nomenclaturist si securist ca Basescu ca stindard !! Mi-e rusine ca mi-am riscat viata printre gloante la Revolutie ca sa-l pun in tablou ca anticomunist pe basescu cel care blameaza dizidenti reali ca Dinescu sau Cornea !!!
E dezarmant ca mai degraba basescu vrea sa confiste Revolutia cu un miting in Piata Revolutiei si ca incita populatia la violenta. E trist ca in timpul lui Basescu am ajuns sa ma tem de ce vorbesc la telefon si sa simt iarasi teroarea deasupra capului ca daca scriu ceva impotriva lui Basescu pot sa am repercursiuni.
Tocmai acesta a ajuns acum sa ne fluture stafiile comunismului si ale mogulilor ? Intoarcere la comunism fiind in UE si NATO ? Mi-e jena. Si ce moguli ? Cei cu care in 2004 a stat la masa ca sa-l ajute sa ia puterea ? In 2004 era prieten pe fata cu Patriciu, cu Voiculescu si cu Vantu, de care s-a folosit fara repulsie in disperarea sa de putere. Apoi