Kelemen Hunor, candidatul UDMR la prezidentiale, a declarat duminica la Bistrita ca Uniunea nu a inchis poarta de comunicare cu PD-L, in eventualitatea formarii unui nou guvern dupa scrutinul din 22 noiembrie. "Nu stiu cine va castiga, dar, daca nu castig eu alegerile, cel care le va castiga probabil va reusi sa coaguleze o majoritate. Noi vom forma o majoritate dupa primul tur, dupa al doilea, vom vedea cu cine. Nu am inchis nici o poarta, nici poarta catre PD-L, nici poarta catre PSD", a spus Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

"UDMR va fi interesat sa avem stabilitate politica, sa avem un guvern legitim si o majoritate parlamentara care functioneaza, fiindca degeaba viseaza Traian Basescu o majoritate de 73% daca aceasta nu functioneaza, daca visul devine un cosmar, nu pentru el, pentru romani", a sustinut candidatul UDMR.

Kelemen Hunor este convins ca exista o tentatie a fraudarii alegerilor, dar crede ca acest lucru nu va influenta in mod real rezultatul scrutinului prezidential, mai ales ca toate partidele sunt foarte atente la ce fac ceilalti si vor sa dejoace orice incercare de fraudare.