"Le-am spus ca sunt niste slugoi imputiti de-ai lui Basescu si ca vor plati pe lumea asta lucrurile rele pe care le fac", a afirmat Mazare, referindu-se la angajatii institutiei.
"Mi s-a cerut sa mai aduc niste clarificari legate de contractele de publicitate si de un cont la Banca Transilvania, un card pe care nu am pus niciodata un ban", a spus Mazare.
Potrivit Mediafax, Biroul de Presa al ANI a comunicat, joi seara, ca Mazare a fost citat in urma cu mai bine de o saptamana de inspectorul de caz.
"Domnul Mazare a venit la ANI in calitate de persoana verificata . Are acest drept, conform legii. A venit insotit de un avocat", au declarat reprezentantii Agentiei.
Mazare a spus, la iesirea din sediul ANI, ca pentru anumite aspecte din cele verificate de inspectorii ANI a mai fost cercetat si de alte institutii ale statului, intre care ANRMAP sau chiar DNA.
ANI l-a cercetat pe Radu Mazare in privinta unei stari de incompatibilitate, edilul fiind acuzat ca in anul 2003, timp de sase luni, a detinut concomitent atat functia de primar al municipiului Constanta, cat si cea de administrator la o societate comerciala. De asemenea, inspectorii ANI au cercetat averea primarului Constantei. Mazare sustine ca are informatii potrivit carora ANI ar fi cerut ajutorul serviciilor secrete pentru a verifica daca primarul Constantei are proprietati in Brazilia. "Povestea cu casa din Brazilia a fost o gogoasa", a spus Mazare.
"Cand am castigat la primarie, in 2000, nu eram sarac: aveam barci, aveam masini, aveam case, aveam conturi la firme", a spus Mazare, care a adaugat ca i-a informat pe cei de la ANI ca ii da in judecata si le cere 30.000 de euro "pe care oricum ii dau la saraci".






























Ca orice prost crescut se exprima si el in limbajul care l-a invatat...
Dar la asa conducator al ANI nu e de mirare !
Intr-o tara civilizata acest limbaj este inaccptabil si omuletul este ca si terminat politic, nu mai are aproape nici o sansa... la noi oricine este specialist: unul ne trimite la dracu', altul ne face imputiti, altul ca suntem nu stiu cum daca votam cu X-ulescu....
As putea zice ca mi-e rusine ca sunt roman, dar nu fac asta ca mai sunt si cativa romani minunati pe care i-am intalnit si care sunt mandri de tara aceasta si nu vreau sa-i jignesc pe ei...
Dar chiar nu stiu ce s-ar putea face sa poata trai si romanul fara scandal, fara asemenea situatii penibile....adica civilizat.
Si asa se cultiva spleenul poporului pentru politica cu mesajul subliminal cum ca cei care nus e ocupa de politica sunt persoane de rasa ,nobile,culte ,care nu se amesteca in mocirla, stau ,pentru ca sunt curate ,departe .. Perfida reclama in Adevarul cultivata de Patriciu asa incat poporul sa nu iasa la vot si Moscova sa spanaeasca Romania ,din nou,de data asta pe veci ...
Si revenind la Mazare cum un oras asa de aerisit a ajuns sa voteze un papitoi,imbractaca un papagal,cu limbaj de mahala si comportament de tata proasta,de la tara ,cocotata ca gaina pe gramada de gunoi ! Ce-au facut cosntantenii deau ajuns asa?
Au stat acasa sictiriti de mizeria din politica,facand-o pe curatii si privind la televizor !
Stati ,fratilor acasa si ganditi cu televziorul,ca asta vor mogulii !?!?
blestemul comunist din ultimii 20 de ani, dictatura parlamentara a talharilor legali, numai in romania a fost posibil jaful parlamentar al psd,pc,pnl si restul criminalilor comunisti.
Asa se intimpla ca bisnitarii ajung mari demnitari
Nu am vrut sa merg la vot dar comportamentul acestui
urmas de =alui ILIESCU.....si luptator pentru imbogatire ......fara bun simt alaturi de frtele sau de lupta ...NASTASE.........cel cu multe case, ma DETERMINA sa fac si eu ceva.
Doar daca mergem la vat putem spune ca am facut ceva.
NU am preferinta politica dar nu ai nevoie de ochelari pt a vedea ca de 20 de ani acesti mafioti continua sa minta si sa adune.
PACAT de singele nevinovat care s=a varsat doar datorita manipularii TOVARASULUI iliescu.
Nici Ceausescu nu credea ca va plati....la fel cum crede si iliescu.......asa ca toate isi au timpul lor.
Sunt sigur ca in aceasta tara avem si oameni tineri capabili de schimbare.
Dar pina atunci ....nu avem altul mai bun decit pe Basescu.
Ii doresc SUCCES SI MULT CURAJ .....
Astia i si inchipuie ca banii lor scuza orice mitocanie.
Au o psihologie aparte,ceva patologic ce i face sa se considere deasupra tuturor.
Sistemul nostru de institutii de rahat e vinovat,....bravo Mazariche.