PSD va sustine motiunea de cenzura a PNL, a anuntat luni presedintele partidului Mircea Geoana. "Am luat decizia de a sustine introducerea unei motiuni de cenzura care sa duca la inlaturarea actualului guvern", a declarat liderul social-democrat.

Geoana a declarat ca BPN al partidului a luat aceasta decizie intrucat actualul Exectiv este intr-o situatie de ilegitimitate, pentru ca functioneaza in formula "2 in 1".

"Tinand cont de abuzurile masive si premeditate care au dus la epurarea administratiei centrale si locale romanesti si inlocuirea acestora cu o camarila de partid si tinand cont de faptul ca, in mod oficial, Basescu a anuntat ca Guvernul nu si-a propus sa scoata tara din criza pentru ca nu poate, din motive de lipsa de solutii economice reale, PSD a luat decizia introducerii unei motiuni de cenzura pentru inlaturarea actualului guvern", a sustinut Geana.

Decizia PSD survine dupa ce, luni dimineata, presedintele liberal Crin Antonescu a declarat ca PNL va depune in curand o motiune de cenzura impotriva Guvernului, textul acesteia urmand sa fie gata in cursul serii.

Antonescu a adaugat ca textul motiunii va fi distribuit, marti dimineata, tuturor grupurilor parlamentare pentru a fi semnat, el sperand sa obtina sprijin de la UDMR, PSD, dar si de la PDL. "Am avut o discutie dimineata cu presedintele UDMR si tot asa in cursul serii ne vom mai consulta si vom trimite, repet, acest text al nostru solicitand sprijinul tuturor, inclusiv parlamentarilor PSD, inclusiv parlamentarilor din PDL", a spus liberalul.