Ziua Tatalui si Ziua Mamei se vor sarbatori in luna mai, au decis deputatii

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 29 septembrie 2009, 14:46 Actualitate | Politic

Propunerea legislativa prin care sunt instituite oficial Ziua Tatalui si Ziua Mamei, in prima duminica, respectiv a doua duminica a lunii mai, a fost adoptata marti de plenul Camerei Deputatilor, for decizional in acest caz, cu 197 de voturi 'pentru' , 12 'impotriva' si 10 abtineri.

Proiectul legislativ a fost initiat de opt parlamentari apartinand tuturor grupurilor politice, printre care Mircia Giurgiu (PDL), Ludovic Orban (PNL) si Victor Ponta (PSD), si a fost elaborat in colaborare cu Asociatia T.A.T.A. (Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor). Acesta a fost votat si de Senat, chiar daca initiativa a primit avizul negativ al Guvernului.

Astfel, proiectul de lege prevede ca prima duminica a lunii mai sa fie declarata “Ziua Tatalui", iar a doua – “Ziua Mamei", si are drept obiectiv asigurarea unui "echilibru social si evidentierea importantei ambilor parinti in viata de familie si in societatea romaneasca".

Potrivit initiatorilor, proiectul legislativ este "simbolic", el nu implica "niciun consum financiar" si nici nu acorda zile libere. De asemenea, initiatorii au explicat ca Romania era singurul stat din UE "care nu-i onoreaza pe cei doi parinti in cadrul unor sarbatori destinate acestora" si printre putinele tari ale lumii care, in lipsa unei Zile a Mamei, a marcat doar Ziua Femeii - 8 martie, extinzandu-i acesteia aria de semnificatii.

"Instituirea Zilei Mamei si Zilei Tatalui reprezinta un gest de normalitate in societatea romaneasca, fiind rodul colaborarii dintre Asociatia T.A.T.A si parlamentari romani preocupati de sustinerea familiei, de protejarea drepturilor copilului si de intarirea rolului fiecarui parinte in cresterea si educarea propriului copil", se precizeaza in expunerea de motive a proiectului.


Citeste mai multe despre   






















1625 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    pai (Marţi, 29 septembrie 2009, 16:55)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    numai din asta se vede ca sint mult prea multi si n-au treaba si nici nu sufera de vreo boala.
  • +2 (4 voturi)    
    mda (Marţi, 29 septembrie 2009, 17:06)

    luc [anonim]

    nu stiam eu de ce nu merg treburile in tara asta.... era din cauza ca nu aveam o zi a tatalui. de acum o sa ne fie bine
  • +2 (2 voturi)    
    uraaaaa!!!! (Marţi, 29 septembrie 2009, 20:08)

    nahir [utilizator]

    in fine, un proiect legislativ esential pentru destinul romanilor a reusit sa treaca de legislativ.
    acum sunt linistit.
    stranepotii mei vor avea o viata luminoasa si total lipsita de griji. la cate sarbatori avem, cine sa mai munceasca??
  • +1 (1 vot)    
    cred ca au gresit... (Marţi, 29 septembrie 2009, 22:54)

    egroeg [anonim]

    trebuiau sa legifereze fiecare duminica drept ziua mamei si a tatalui ca era acelasi lucru.Oricum erau DUMINICILE NOASTRE si nu cred ca trebuiau sa fie pusi la asa un efort deosebit parlamentarii nostri.Probabil insa ca le trebua o justificare sa-si mai mareasca indemnizatiile sau pensiile...ca uite ce lucruri deosebite au rezolvat.
  • 0 (0 voturi)    
    felicitari sustinatorilor familiei (Marţi, 29 septembrie 2009, 23:58)

    ionel cj [anonim]

    intr-o lume in care familia e bombardata de tot felul de idei penibile si gretoase, in care familiile monoparentale sunt tot mai numeroase, in care gay si lesbi sunt tot mai obraznici, chiar is acest gest simbolic este in masura sa stimuleze VALOAREA FAMILIEI .

    Multumim !

    IC
  • 0 (0 voturi)    
    ar trebui desfiintatat si ziua asta si acea zi a b (Duminică, 1 iunie 2014, 8:40)

    eu [anonim]

    era nevoie de ziua asta ca de o buba in cap....
    auzi! ziua tatalui....


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri