Presedintele Traian Basescu a declarat sambata, in timpul unei vizite la Bailesti, judetul Dolj, ca nu mai crede in analizele economistilor si ca, pentru a-si face o idee despre situatia economica, il suna saptamanal pe ministrul Economiei, Adriean Videanu, sa-l intrebe care este consumul de energie, un indicator care da o imagine mai apropiata de adevar, transmite NewsIn.- "Despre criza. In cateva cuvinte va spun ca noi nu vom iesi din criza pana cand nu vor iesi si altii. Am intrat in criza economica pentru ca au intrat si altii. Nu am mai putut exporta. Vom iesi din criza cand tari ca Germania, Franta, Marea Britanie, Spania isi vor relua cresterea economica. As vrea sa intelegeti foarte bine, si cum ati vazut la televizor, probabil, mesaje ca unii au trecut de criza, dar nu sunt decat mesaje electorale. Pe crestere economica nicio tara nu a trecut. In plus, toate sunt in situatii de crestere economica negativa fata de anul trecut si vorbesc in primul rand de tarile Europei. Mai mult, avem peste 70% din exporturi in tarile UE", a spus presedintele.
In ceea ce priveste situatia Romaniei, Traian Basescu a precizat ca nu mai are incredere in analizele economistilor si ca un indicator care da o imagine mai apropiata de adevar este cel al consumului de energie.
- "In ceea ce ma priveste, credeti-ma ca m-am fript tare cu analizele economistilor, incat astept ca ele sa creasca (numarul lor,n.r.). Asa ca eu, saptamanal, sun la Videanu sa vad consumurile de energie. Nu mai vreau analize economice si imi dau seama ca si trimestrul trei va fi un trimestru, poate, cu semne de reducere a cresterii negative, dar in niciun caz o trecere pe plus. Probabil in trimestrul patru sa avem un semnal al unei perioade de reducere a cresterii negative si prin 2010 discutam despre trecere pe plus, dar nu v-as putea spune, nu am cum sa stiu, nu stiu ei economistii. A venit FMI in ianuarie si a spus ca <<veti avea -4%>> si dupa trei luni a spus <<veti avea -8%>>. Deci, daca cea mai competenta instuitutie nu poate face o previziune precisa, nu am cum sa spun ca o pot face eu", a incheiat seful statului.
Presedintele Traian Basescu a fost in vizita la Bailesti, Dolj, unde se desfasoara manifestarile prilejuite de „Zilele Bailestiului”, ajunse la editia a IX-a, dar si la evenimentul „Acasa La Nea Marin”, organizat pentru a doua oara in 2009.
Cum să fac, să vă cred, să nu vă cred....
Adrian
http://www.transelectrica.ro/StareSistem/protocoale/starea_sistemului.php
Sa vedeti si ce declaratii de avere frumoase sunt pe site-ul de mai sus.
La cit recunoaste derbedeul ca a trecut prin scoala, cred ca trebuie sa-i acceptam idiotenia de "crestere negativa", pe care a imprumutat-o de la amaritul de Pogea.
si cand te gandesti ca unul ca tine merge la vot...
Rusia - ce ar putea interesa pe rusi din ce le putem oferi noi? nimic
America de Sud - momentan sunt Buenos Aires si va spun ca sunt o gramada de Loganuri... insa, este afacere franceza, nu? aici NIMIC nu intra fara a se fi lovit de "zidul" coruptii vamale... e mai ocmpict decat credeti
Exportam in UE deorece suntem PARTE a economiei sale. Uitati-va la restrictionarea producatrilor de lapte din Franta Italia etc, carora li se cere sa produca o anumita cantitate,altfel ar lua business-ul altor producatori care nu au de ales sa faca alta afacere...
apoi,daca n-avem intrari suficiente la buget trebuie sa facem cheltuieli cu:
• ministere in plus,
• publicitate personala,
• personal bugetar angajat nou, anul acesta, peste 12000,
• benzina,cauciucuri,km,uzuri,soferi si masini de stat care circula in weekend si peste saptamana in piata sau turism personal,
• salarii,deconturi si pensii de lux de sute de milioane rol/bugetar/luna,
• studii peste studii de fezabilitate, cu preturi enorme platite de stat pt lucrari,materiale.
• cand am putea avea un catalog actualizat permanent pt lucrari si materiale cu statul?
• putem sa ne permitem ca la un pib actual mai mic de 10-15 ori ca inainte de "90,sa tinem un personal bugetar de 5 ori mai mare?
•• cand deschidem circuite economice si financiare interne suficiente ca sa nu mai dam vina pe cele externe de export?
•• cand se va eradica evaziunea fiscala si de personal? sunt sute de mii de societati,care se declara pe pierderi si nu platesc impozite.sa luam ex germaniei,unde fiscul s-a luat de tenismena steffi graf, cand nu si-a platit corect impozitele.noi, facem invers: un minister ii plateste, "jean cote", unui fost tenismen roman "onorariu"=70000 €,bani publici,desi el nu este avocat,pt o actiune,pt care era deja platit de altii.ne intrebam: e legal asa ceva?
•• cand se va face ordine in "fabricile de diplome" false si se va merge pe cifre de scolarizare necesare tarii, nu sa pregatim pe cheltuiala noastra,care nu ne-o putem permite, specialisti pt. altii?
•• prin introducerea de catre sindicate si prin statute,in toate sectoarele bugatare,a tot felul de diferente explicite pt studii, unii bugetari practica un fel de bisnita cu diplome, pt a pacali birourile de personal si asi mari astfel, in mod ilicit, castigurile lunare!
••cate noi locuri de munca/judete lucrative(nonbugetare) creeaza guvernul?
••care este stadiul absorbtiei fondurilor europene, caci parca ziceau la inceput ca saptamanal le analizeaza si comunica?
•• avem o comisie care studiaza comparat si implementeaza succesul unor tari similare noua,care strabat aceeasi criza?de ex.: polonia ?
Sa traiti cu cat mai multi KW ! Pe stomacul GOL !
Sistemul de invatamant si educati este la pamant. La 1848 prin invatamant poprul roman s-a unit si s-a emancipat. Nu ne mai trebuie, cumparam diplomele acum!
Agricultura am faramitat-o, am distrus sistemul de irigatii pentru ca ne e mai lesne sa aducem laptele din Polonia, merele din Turcia, etc, plinbandu-ne cu cosurile printre rafturile super-marketurilor care pot pune ce preturi doresc pentru ca nu mai avem alternativa.
Va mai dura mult pana cand vom ajunge sa nu mai aruncam pet-ul de suc din masina ci sa-l ducem la cosul de gunoi, asemenea cu mucul de tigara, cu resturile de pe plaja sau sa intram in supermaket pe usa pe care scrie intrare.... Daca se va intampla vreodata!?
La atribuirea licentelor de constructie a supermarketurilor, nu s-a pus nicio conditie ca produsele sa fie romanesti, cum s-ar fi facut odinioara, inainte de "89. De ex., atunci, in cazul achizitionarii unor echipamente din import, o parte din echipament il impuneam sa-l uzinam noi. De asemenea, noi cind exportam echipamente, eram obligati sa dam un procent din echipament sa-l produca importatorul(un fel de offset!).
Deci bine ar fi sa reparam corect si cinstit ce s-a gresit in trecut fata de popor,sa nu-i mai ascundem adevarul ca sa putem sa-l apropiem,sa ne simta corecti.Si incet toate lucrurile bune vor veni de la sine !
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=483603
http://www.prickly-paradigm.com/paradigm4.pdf
Dupa ce le cititi (presupunand ca aveti rabdarea si cunostintele necesare pentru a le intelege), poate n-o sa mai radeti sau injurati la spusele lui Basescu.
anul trecut (in anotimpul electoral), cand criza financiara intra in ritm alert in economia globala,
ce statistici crezi ca utilizau liderii politici ai marilor partide romanesti?
Ati promovat, in schimb, coruptia, care a devenit model cu putere de exemplu.
Ati impus in acesti ani - dvs, 'politicieni' si 'guvernanti' iresponsabili, un sistem integrat, orientat spre hotie, spre smecherie, spre furt, un sistem in care minciuna, disimularea, ipocrizia sunt valorile zilei.
V-ati imprumutat, cum n-ar fi trebuit sa o faceti niciodata. Pentru ca sunteti neputinciosi, dvs, 'alesii, imputernicitii'. Si multi.
Sunt fericit cu-ai mei copiii
Si toata viata, cat oi traii
O sa-i iubesc pe-ai mei copiii
Trece de 100 parai, gata cu criza.
Si cu otelu' aceeasi chestie.
Mai avem de asteptat.
Restul sunt gogorite de economisti sclifositi care-si dau cu teoria dreapta in teoria stanga.
Piata nu asculta de nimeni, chiar cu interventia masiva a statelor.
Pretul materiilor prime nu este nici la un minim nici la un maxim istoric, asa ca pur dupa aceste preturi suntem intr-o stare de normalitate :)))))