Vicepresedintele PSD Ilie Sarbu a declarat, sambata, pentru NewsIn, ca in sedinta coalitiei de luni trebuie luata o decizie categorica in privinta aliantei cu PDL, dupa ce democrat-liberalii au acuzat vineri liderii PSD ca "au probleme de memorie" in ceea ce priveste programul de guvernare.

"Atat eu, cat si colegii mei nu avem pretentia ca suntem ingeri, dar nici nu putem accepta jigniri cum sunt 'inconsecventi', 'iresponsabili' si 'populisti'. Consider ca mare parte din acuzatiile care ni s-au adus nu sunt altceva decat un mod de actiune al PDL pe care l-a demonstrat in toate guvernarile la care a participat pana acum. Acceptam cu totii ca traversam un moment greu, ca efectele crizei sunt tot mai pronuntate, dar in niciun caz de aceasta data PDL nu mai poate sa apara in fata oamenilor ca 'fetita nevinovata' care, dupa ce a comis greseala, arunca vina pe partenerul in care avea incredere', a spus Ilie Sarbu.

El a mentionat ca 'in comunicatul tansmis vineri de PDL sunt multe minciuni'. "I-as intreba pe colegii de la PDL daca cele 171 de milioane de euro reprezentand fonduri SAPARD, care au fost deblocate, inseamna nimic, daca platile pe suprafata, in valoare de circa un milliard de euro, inseamna nimic, daca deblocarea Programului Operational pentru Pescuit in valoare de circa 230 de milioane de euro inseamna nimic, daca plata subventiilor restante pe 2008 si aducerea lor la zi inseamna nimic, daca reducerea cu 40% a personalului si a agentiilor insemna nimic, daca Ordonanta de restructurare a Ministerului Agriculturii, care inca nu a fost aprobata de Guvern, insemna nimic, cred ca la fel si colegii mei ministrii ar putea sa puna astfel de intrebari concrete. De aceea, consider acum, ceea ce alta data nu am considerat necesar, ca la sedinta de luni a coalitiei trebuie sa fie luata o decizie categorica in privinta aliantei cu PDL", a declarat vicepresedintele PSD.

Sarbu a adaugat ca pana acum au mai fost 'intepaturi', '"neintelegeri si tot felul de scenarii in legatura cu modul de functionare a coalitiei", dar communicate ca cel pe care l-a transmis vineri PDL "sunt total lipsite de intelepciune, jignitoare si in niciun caz nu duc la rezolvarea mult clamatelor probleme ale oamenilor".

"Consider ca aceasta reactie a PDL este generata de anumite decizii luate in Parlament in ultima vreme, si nu de modul in care ministrii PSD isi fac datoria, chiar daca unii s-au trezit ministri", a declarat liderul social-democrat.

Vicepresedintele PSD, Ilie Sarbu, este considerat unul dintre artizanii aliantei aflata la guvernare, PDL-PSD. El declara in luna ianuarie ca a avut mandat din partea partidului pentru a negocia alianta cu PDL.

Democrat-liberalii au afirmat, intr-un comunicat de presa publicat vineri, ca liderii PSD "au probleme de memorie" in ceea ce priveste programul de guvernare pe care si l-au asumat si ca anumiti social-democrati, precum Marian Vanghelie, nu au lecturat angajamentul luat de cele doua partide in fata romanilor.