Comisia parlamentara va ancheta modul de cheltuire, de catre Ministerul Turismului, a banilor publici destinati unor campanii de promovare precum "Romania, Land of Choice", dar si cei utilizati pentru cazarea, transportul si diurna ziaristilor acreditati la Ministerul Turismului in deplasarile interne si externe.
In sala au fost 171 de deputati. Reprezentantii PD-L si ai minoritatilor nu au votat.

































Pierdut onoare nepătată!
O declar nulă!
Monika Jigod Ridzţi
"Eroina de la Jiu"
Doamna Udrea însă nu a pierdut nimic,
că n-are !
Nici acum, nici când era fată mare,
N-are bani şi nici onoare !
"Patria şi Dreptul Meu !"
Dabuleni de Herastrau!
Întrebarea nr. 14 Mitică (Pălărierul)
Cea mai mare staţiune de schi din SE Europei (Duminică, 26 iulie 2009, 15:02) Mitică (Pălărierul)
Domnă Ministru,
Proiectul legat de construirea celei mai mari staţiuni de schi din sud - estul Europei, cea de la Petroşani, din Parâng, unde ar putea merge anul acesta până la 7 milioane (proiectul de investitii cu cea mai mare finantare de la Ministerul Turismului), va mai fi continuat în condiţiile în care scandalul financiar de la Ministerul Tineretului şi Sportului atinge şi autoritatea locală din Petroşani pusă să cheltuiască aceşti bani ?
Reamintim că şeful administraţiei locale din Petroşani este dl. Tudor Iacob Ridzi, soţul fostului ministru al tineretului şi sportului - d-na Monica Iacob Ridzi, care a demisionat în urma scandalului financiar provocat de cheltuirea unoir sume mari, fără licitaţie, cu firme care se pare că nu au organizat de fapt o serie de serbări cu ocazia zilei de 2 Mai in judeţul Constanţa.
Multumesc,
Mitică
raspuns (Luni, 27 iulie 2009, 14:42)
Elena Udrea [hotnews.ro] i-a raspuns lui Mitică (Pălărierul)
Apreciez interesul dvs fata de turism manifestat in atat de multe intrebari si constat ca sunteti f bine informat cu ceea ce se scrie in presa in ultimele zile legat de activitatea ministerului. Pentru a nu avea nici o lacuna, va clarificam si cu privire la Petrosani. Este un proiect aprobat de Guvernul Tariceanu in anul 2006, pentru care a inceput in 2007 finantarea, proiect preluat de actualul minister al turismului pe lista proiectelor de investii asa cum a fost ea aprobata inca de acum trei ani. Cu toate astea, am declarat ca este un proiect bun pentru Romania, un proiect care extinde numarul statiunilor de ski si creaza variante la Valea Prahovei.
Coincidenţă între afirmaţiile d-lui Vasile Nicula (Duminică, 26 iulie 2009, 19:18)
Mitică (Pălărierul) [anonim]
Doamnă Ministru,
Este cumva o coincidenţă între afirmaţiile d-lui Vasile Nicula, lider PSD Deva, despre modul în care banii cheltuiţi de d-na Minica Iacob Ridzi pentru serbările din data de 2 mai în judeţul pe care Dvs. îl patronati în Parlament si in teritoriu - au fost folosiţi drept garanţie de participare la o licitatie pentru montarea unei telegondole in Parâng, parte din cel mai mare proiect de amenajare turistică plătit de Ministerul Tursimului, pe care îl conduceţi ?
Mulţumesc,
Mitică
(Referinţă - Anuntul de participare nr. 80366/18.06.2009 din SEAP)
Impunitate sau imunitate in Parlament ? (Duminică, 26 iulie 2009, 19:20)
Mitică (Pălărierul) [anonim]
Doamnă Ministru,
Ca membru al Parlamentului Romaniei, veti vota in favoarea cercetarii penale a fostului ministru Monica Iacob Ridzi ? Care este motivatia votului Dvs. ?
Ca membru al Parlamentului Romaniei, cum ati votat in cazul ridicarii imunitatii parlamentare pentru domnul fost prim ministru, ministru, presedinte al Camerei Deputatilor, membru in numeroase comitete si comisii, inclusiv in Asociata Vanatorilor si Pescarilor din Romania ?
Care este parerea Dvs. despre necesitatea schimbarilor legislative privind limitarea imunitatilor parlamentarilor, astfel incat sa poate fi urmariti penal si judecati mai repede, pentru solutionarea cazurilor respective? Credeti ca neclarificarea timp de mai multi ani a unor situatii (gen scandalurilor "Flota", "Termopane / Strada Zambaccian", "matusa Tamara", "Casa din Av. Mihaileanu", etc.) dauneaza credibilitatii generale a policitienilor si partidelor politice din Romania ?
Mulţumesc,
Mitică
Sursa:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5996035-video-audio-elena-udrea-daca-dupa-mine-nu-niciun-ban-aceste-televiziuni-lasa-moara.htm
E de datoria noastra, a sustinatorilor Presedintelui, sa-l aparam pe Traian Basescu.
Aducetiva aminte de tepele pe care le-am construit in parcul tineretului, aducetiva aminte de momentele frumoase !!!
Saptamana viitoare vor fi anuntate cateva meetinguri la care invitam toti tinerii si toti sustinatorii presedintelui pentru a le apara pe cele 2 colege ale noastre atacate de cei 322.
Sa ne reunim din nou, nu-l dezamagiti pe Presedinte !!
In alta ordine de idei, Presedintele stie ce faci? Adica stie faptul ca, prin actiunea propusa de tine (presupunand prin absurd ca vreun sustinator al presedintelui chiar ar veni la actiune), se va dovedi indubitabil legatura directa dintre el si "cele 2 colege"?
Asta a cazut ca o gasca in plasa lui SOV care a executat-o cu cateva luni de linsaj mediatic intensiv.
Daca linsajul nu a avut succesul scontat acum se merge mai departe , ghici pe cine au tintit ? pe Udrea... asta in schimb e prea versata sa cada in capcane de doi lei si deja le-a amintit celor din PSD de niste comisioane ce le incasa Nastase pe vremea lui - de cateva ori mai mari decat tot bugetul ministerului turismului....
Lui Tariceanu i se promite investigatie pe fondul de 3 miliarde de euro care a fost devorat intre PSD si PNL in campania electorala....cred ca o sa se stinga elanul comisiilor cand o sa apara si cadavrele din dulapul lui Tariceanu si ale lui Nastase...
Baftă,
Adi
"322" a declansat" batalia ce-i poate fi finala, in ciuda eforturilor luptatorilor Ciutacu, Mircea Badea, Guse, Pieleanu, Razvan Dumitrescu, Stelian Tanase, Ciuvica, Mircea Dinescu, Andon, Adrian Ursu si ai celorlalti angajati, direct sau in taina, de miliardarii anti-basescieni.