Comisia parlamentara de ancheta a activitatii Monicai Iacob Ridzi nu isi inceteaza activitatea, asa cum a cerut ministrul, a anuntat, luni, liberalul Bogdan Olteanu, membru al comisiei de ancheta. Decizia a fost luata, luni, de Biroul Permanent al Camerei Deputatilor.

Membrii Biroului Permanent au decis ca Parlamentul comunica doar cu procurorul general in acest caz, iar pana la o informare venita din partea Laurei Codruta Kovesi, Comisia isi va continua activitatea.

Potrivit NewsIn, ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi, ceruse, tot in cursul zilei de luni, incetarea activitatii Comisiei parlamentare de ancheta in ceea ce priveste contractele derulate pentru "Ziua Tineretului", pe motiv ca DNA cerceteaza deja cauza. Biroul Permanent al Camerei a respins, insa, cererea Monicai Iacob Ridzi.