Parlamentul de la Chisnau a esuat miercuri, pentru a treia oara, in incercarea de a-si alege presedintele Republicii Moldova. Comunistilor le lipseste un vot pentru a-si impune candidatul. Potrivit Constitutiei, urmeaza alegeri anticipate. E de asteptat ca scrutinul sa abia loc in august sau septembrie, insa data exacta va fi stabilita de Comisia Electorala Centrala. Reprezentantii opozitiei au declarat ca au oferit miercuri o lectie de demnitate civica, in timp ce liderii comunisti i-a acuzat ca au declansat alegerile anticipate si ca imaginea si interesele Republicii Moldova vor avea de suferit.

  • Sedinta a inceput in jurul orei 10.00
  • Inainte de inceputul sedintei, toate cele trei partide de opozitie au declarat ferm ca nu vor vota candidaturile comunistilor si vor merge in alegeri anticipate
  • Candidatii sunt premierul Zinaida Greceanii si ambasadorul Republicii Moldova la Moscova Andrei Neguta
  • Valeriu Sava, presedintele comisiei speciale pentru alegerea presedintelui Republicii Moldova, constata ca actele celor doi candidati, Zinaida Greceanii si Andrei Neguta corespund rigorilor constitutionale
  • Zinaida Greceanii: Faptul ca noi, cei 101 deputati, nu am fost in stare sa alegem un presedinte impune obiectivul concilierii nationale, in numele statalitatii Republicii Moldova
  • Greceanii: Confruntarea civica si antagonismul politic constituie o amenintare pentru Republica Moldova ca stat
  • Andrei Neguta: Am acceptat sa candidez pentru a asigura respectarea normelor legale.
  • Pentru functia de presedinte al Republicii Moldova trebuie sa candideze cel putin doi cetateni. In lipsa unei candidaturi din partea opozitiei, grupul parlamentar majoritar s-a vazut obligat sa propuna doi candidati.
  • Andrei Neguta: In relatiile cu Romania, accentul se va pune pe necesitatea respectarii normelor internationale. Relatiile cu Romania se vor ameliora rapid, odata cu semnarea acordului de baza. Regimul de vize pentru romani a fost o decizie dictata de moment si ar putea fi revizuit la momentul potrivit. Romania ar trebui sa renunte la procesul de acordare in masa a cetateniei sale pentru cetatenii Republicii Moldova
  • Neguta: Vectorul rusesc trebuie sa ramana unul dintre cele prioritare in relatiile externe ale Republicii Moldova
  • Neguta: O analiza realista a situatiei create demonstreaza ca alegerile repetate nu sunt convenabile nici statului, nici cetatenilor. Este posibila o prezenta scazuta. E posibila adancirea crizei. Invit opozitia sa participe la alegerea presedintelui, urmand interesele nationale si nu cele de partid.
  • 10.33 Vladimir Voronin solicita o pauza de 30 de minute pentru consultari cu grupurile parlamentare: mai intai cu Mihai Ghimpu, apoi cu Vlad Filat si la urma cu Serafim Urechean. Parlamentul a acceptat.
  • Vlad Filat ii anunta pe comunisti ca va participa la consultari numai in prezenta presei si ca va inainta si alte conditii
  • Liderul comunistilor, Vladimir Voronin, le-a sugerat liberal-democratilor lui Vlad Filat ca ar putea fi acceptat intr-o colaitie guvernamentala in cazul in care vor accepta sa voteze astazi pentru una din candidaturile comunistilor la functia de presedinte al Republicii Moldova.
  • Oferta comunistilor a fost refuzata categoric de liberal-democarti, care au declarat ca-si asuma decizia politica a unor alegeri anticipate, pentru a elimina de pe scena politica actuala guvernare.
  • Filat si deputatii liberal-democrati au refuzat sa participe la procedura de vot, lasand sa se inteleaga ca nu exclud falsificarea votului pe care oricum l-ar fi  dat impotriva celor doua candidaturi ale comunistilor. Intalnirea dintre Voronin si deputatii PLDM s-a desfasurat in prezenta presei.
  • In cadrul intalnirii dintre Voronin si deputatii liberal-democrati, Alexandru Tanase, vicepresedinte al PLDM, i-a spus lideruilui comunist ca trebuie sa plece din politica moldoveneasca si numai asa ar putea fi depasita criza politica. Voronin a ramas fara replica.
  • Sedinta s-a reluat la 11.30. Presedintele sedintei, Vladimir Vorionin, a anuntat ca la 11.45 va incepe procedura de vot
  • Jurnalistii observa cum Marian Lupu, considerat unul din reformatorii Partidului Comunistilor si chiar dizident in partid, discuta cu fostul viceministru la Externe, liberal-democratul Iurie Leanca, facandu-i parca in ciuda lui Voronin. 
  • Mihai Ghimpu, liderul PL, discuta in particular cu actualul ministru de Externe, deputatul comunist Andrei Stratan
  •  11.52 Incepe procedura de vot
  • Opozitia a refuzat in bloc sa participe la vot. Au votat toti cei 60 de deputati comunisti prezenti in sala. Coministilor le lipseste un singur vot pentru a-si putea vota candidatul. 
  • Potrivit legii, daca Parlamentul nu reuseste dupa dupa doua incercari sa-si aleaga noul presedinte, urmeaza alegeri anticipate. Astea inseamna ca populatia va fi chemata din nou la urne. Data viitoarelor alegeri ar urma sa fie stabilita de Comisia Electorala Centrala. Cel mai probabil, scrutinul va fi convocat la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie. 
  • Urna de vot a fost lasata deschisa nejustificat de mult, peste 20 de minute dupa ce toti comunistii votasera, desi nici unul din deputatii opozitiei nu-si exprimase dorinta de a vota
  • 12.44 este reluata sedinta, se anunta rezultatele votului. 60 de voturi pentru Zenaida Greceanii, 0 voturi pentru Andrei Neguta. Procesul verbal privind rezultatul votului a fost aprobat cu 60 de voturi
  •  Vladimir Vornin: Conform Constitutiei, daca presedintele nu este ales, presedintele in exercitiu dizolva parlamentului. In conditiile in care opozitia a blocat alegerile presedintelui din Republica Moldova, putem constata ca exista premise pentru dizolvarea Parlamentului
  • Vlad Filat, liderul PLDM: Semnalele venite de la cetateni sunt foarte clare. Ei nu au dorit ca votul lor sa contribuie la perpetuarea unui regim autoritar. Mass-media aservita puterii nici nu s-a oprit din campania electorala
  • Filat: Participarea noastra la alegerea presedintelui ar fi insemnat sa aprobam toate represaliile si torturile la care s-a dedat regimul comunistilor. Prin votul nostru am fi devenit complici la aceste crime
  •  Voronin intervine si il someaza pe Fialt sa-si incheie discursul. Si ceilalti comunisti vocifereaa din sala, nemultmiti de invinuirile ce li se aduc
  • Veaceslav Untila, unul dintre fruntasii Alianta Moldova Noastra: Evenimentul de azi are o semnificatie. E vorba cristalizarea opozitiei. Azi, opozitia a oferit o lectie de demnitate civica. Constientizam responsabilitatea boicotarii alegerii unui presedinte comunist, dar nu am avut alt solutie. Nu puteam sprijini comunistii pentru ca acestia sa-si continua politica fariseica. Cetatenii s-au saturat sa traiasca intr-un lagar de concentrare care este Republica Moldova.
  • Untila: Intreaga responsabilitate pentru criza politica revine comunistilor.
    Alegatorii si, mai ales, istoria nu iarta cotcarii politici.
  • Corina Fusu, vicepresedinte a PL: Cerem asigurarea accesului egal al actorilor politici la posturile publice de TV. Cerem ca institutiile europene sa delege o comisie de investigare a maltratarilor si torturilor de dupa 7 aprilie. Cerem sistarea lucrarilor de reparatie a cladirilor Parlamentului si Presedintiei din banii bugetari in conditiile crizei si a neachitarii salariilor si pensiilor. Cerem guvernului republicii moldova sa prezinte un plan anticriza, care sa fie prezentat si adoptat in Parlament
  • Maria Postoico, una din liderii Partidului Comunistilor: Azi s-a intamplat lucrul pe care cel mai putin si-l doreau oamenii de buna credinta. Opozitia a declansat in mod direct alegerile anticipate. Trebuie sa constatam ca tara si cetatenii ei de mai mult de an sunt aruncati in valtoarea luptelor electorale si politice. Are de pierdut mediul de afaceri, scad investitiile, are de pierdut imaginea tarii noastre in straintate. Acesta este pretul nici pe departe complet al actului de azi
  • Postoico: Scenariul periculos al opozitiei nu este nici pe de parte intamplator. Opozitia a continuat tentativa inceputa pe 7 aprilie a unei tentative de stat
  • 13.14. Voronin inchide sedinta. Solicita grupurilor parlamentare sa se convoace pentru a le consulta in ceea ce priveste desemnarea candidaturii pentru functia de prim-ministru
  • Alegerile anticipate vor fi convocate in termen de maxim 45 de zile de la data in care presedintele in exercitiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va semna decretul de dizolvare a Parlamentului de la Chisinau. Declaratia a fost facuta la finalul sedintei de azi a Parlamentului moldovean de vicepresedintele acestuia, comunistul Vladimir Turcan.