Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, miercuri, inaintea sedintei Biroului Permanent National ca el personal, nu pune niciodata temei pe consultantii straini, care nu au habar de realitatile Romaniei.

Intrebat cum comenteaza faptul ca PSD va lucra in campania electorala pentru europarlamentare, dar si in cea pentru prezidentiale, cu consultantii presedintelui american Barack Obama, Iliescu a raspuns: "Eu nu pun niciodata temei pe consultanti straini, care habar n-au de realitatile tarii noastre. Trebuie sa ne bazam pe oamenii nostri".

"Asa... ma rog... consultanta tehnica, pentru ce inseamna tehnica electorala. Dar una e America, alta e Romania. Asa ca eu sunt mai sceptic in privinta asta", a conchis Iliescu, citat de Mediafax.

Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, marti seara, ca partidul sau are "discutii avansate" cu o companie de profil din Statele Unite pentru asigurarea serviciilor de consultanta in campaniile electorale din acest an.